Predici

Leul african şi pisica sălbatică seamănă foarte mult la înfăţişare, şi totuşi sunt diferiţi. O străveche teorie africană explică astfel acest lucru. Aceeaşi leoaică a dat naştere la mai mulţi pui, dintre care unii sunt cu adevărat lei în inima lor iar unii nu sunt. Cum ştie leoaica mamă să îi deosebească? La câteva luni după naşterea puilor, chiar înainte ca ei să fie înţărcaţi, leoaica mamă părăseşte culcuşul şi apoi, într-un moment neaşteptat, apare cu un răget puternic, ca şi când ar fi un duşman care îi atacă pe pui. Unii dintre pui se apără şi înfruntă cu curaj presupusul duşman, în timp ce alţii părăsesc culcuşul cu coada între picioare. Puii care au rămas pe poziţie pentru a înfrunta pericolul se dovedesc a fi lei adevăraţi. Cei care fug se dovedesc a fi simple pisici sălbatice, lei falşi. Aşa cum încercarea deosebeşte leii adevăraţi de cei falşi, la fel îi deosebeşte pe creştinii adevăraţi de cei falşi.

În Vechiul Legământ, Dumnezeu a pus poporul Israel la încercare în deşert. Ei nu au făcut faţă acestei încercări, ceea ce a făcut să devină necesar un nou legământ. În lectura evanghelică de astăzi îl vedem pe Isus, cel care aduce Noul Legământ, fiind supus la o nouă încercare în deşert. El rămâne pe poziţie şi înfrânge duşmanul, arătând astfel că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Chiar înainte de Ispitirea lui Isus, Matei a pus relatarea botezului Lui, în care o voce din cer a declarat despre El: “Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulţumirea” (Matei 3,17). Părăsind apele baptismale ale Iordanului pentru a porni în ministerul lui public ca Fiul Uns al lui Dumnezeu, El a trebuit să treacă printr-o încercare. Nici un fiu al lui Dumnezeu nu poate scăpa de încercări, deoarece acesta este mijlocul prin care se face deosebire între un fiu adevărat al lui Dumnezeu şi unul fals. După cum ne avertizează Ben Sirah, “Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită” (Sirah 2,1).

Putem înţelege oarecum şi ne simţim mai confortabil cu ideea de test sau încercare decât cu ideea de ispită. De fapt, testul sau încercarea sau ispita sunt unul şi acelaşi lucru. Când vedem situaţia ca venind de la Dumnezeu, care doreşte ca noi să trecem cu bine de ea, o numim test sau încercare. Şi când o vedem ca venind de la cel rău, care doreşte ca noi să dăm greş, o numim ispită. Dar atât încercările cât şi ispitele sunt trăite de noi exact în acelaşi fel: ca o situaţie în care principiul răului (diavolul) şi principiul binelui (Duhul Sfânt) se luptă în noi pentru loialitatea noastră, şi cel pentru care votăm câştigă şi devine stăpânul vieţii noastre până când răsturnăm acea decizie.

Isus este supus la trei încercări. Prima, a preface pietrele în pâine, este legată de felul în care folosim darurile, talentele şi abilităţile date nouă de Dumnezeu. Ispita este aceea de a ne folosi darurile pentru traiul nostru. Dar Paul ne spune că darurile spirituale sunt date persoanelor individuale “spre binele tuturor” (1Corinteni 12,7). Mai târziu în ministerul Său public, Isus a înmulţit pâinea pentru a-i hrăni pe alţii. Dar nu a făcut-o pentru a se hrăni pe sine. Ne vedem talentele şi abilităţile, meseriile şi profesiile, ca mijloace pentru a-i sluji pe alţii sau pur şi simplu ca un mijloc pentru a ne asigura noi traiul?

În a doua încercare, Isus este ispitit să dovedească faptul că este Fiul lui Dumnezeu sărind de pe coama templului şi lăsând îngerii să îl prindă, aşa cum s-a promis în Scriptură: “Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău” (Psalm 90,11-12). Deşi Isus crede pe deplin cuvântul lui Dumnezeu, El nu vrea să îl pună pe Dumnezeu la încercare. Acest lucru contrastează puternic cu cazul unui student din Nigeria care afirma că a fost renăscut, şi pentru a o dovedi a sărit în cuşca leului de la grădina zoologică, deoarece Biblia promite că nimic nu le poate face rău fiilor lui Dumnezeu. Poate sufletul lui se află acum în cer, dar trupul lui a asigurat în acea zi o masă specială pentru leii flămânzi.

În a treia ispitire, diavolul îi promite lui Isus toate împărăţiile lumii dacă i se va închina lui. Isus doreşte desigur ca lumea întreagă să îl recunoască, dar va obţine acest lucru prin adorarea unui dumnezeu fals? Putem să ne urmărim scopurile prin orice mijloace? Scopul scuză oare mijloacele? Isus spune că nu. El rămâne statornic şi fidel lui Dumnezeu, respingând scurtăturile oferite de diavol. Şi în final atinge un scop mai glorios decât acela oferit de diavol: “Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ” (Matei 28,18).

Astăzi, trebuie să înţelegem că şi noi, ca fii ai lui Dumnezeu, ne aflăm constant sub încercare. Încercaţi să răspundeţi la aceste întrebări: Aţi continua să credeţi în Dumnezeu indiferent dacă primiţi sau nu acel lucru pentru care v-aţi rugat întotdeauna? Aţi mai crede că Dumnezeu vă iubeşte dacă voi sau cei dragi ai voştri aţi contracta o boală incurabilă, şi Dumnezeu nu v-ar vindeca în ciuda tuturor rugăciunilor voastre? Îl puneţi uneori pe Dumnezeu la încercare spunând: “Dacă faci acest lucru pentru mine, te voi sluji, dar dacă nu, nu mai vreau să am de-a face cu tine”? Isus ne arată astăzi că a-l sluji pe Dumnezeu înseamnă a ne încredinţa Lui necondiţionat şi în orice situaţie.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin