Start > Ritul bizantin > Femeia cananeeancă

Femeia cananeeancă

8 February 2008
1,253 afișări

Autor: pr. Vasile Florea
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XVII-a după Rusalii (a Canaanencei)

Este Isus cel pe care îl cunoaștem noi, cel pe care Evanghelia acestei duminici ni-l prezintă? De ce pun această întrebare? Pentru că Isus pare să nu o asculte ci să o ignore pe femeia care-i cere ajutorul. Se comportă cu ea la fel cum facem noi când vedem venind pe cineva înspre noi și ne uităm în altă parte pentru a nu fi văzuți și interpelați. Este acesta adevăratul Isus, care-i compară pe oameni cu câinii și astfel umilește pe această femeie și o cataloghează ca fiind lipsită de importanță? Este acesta Isus? Și ucenicii? Și ei doreau să scape cât mai repede de această femeie. Femeia avea un motiv bine întemeiat pentru a insista la Isus. Fiica ei era bolnavă. Probabil este vorba despre o boală psihică grea care o chinuia de ani de zile și o împiedica să trăiască deplin. Mama dorea însănătoșirea fiicei ei. Probabil că apelase și la medici dar nu s-a găsit nimeni care să o poată ajuta cu adevărat. Femeia, cananeeancă fiind, auzise despre Isus și despre puterea Lui de a vindeca atunci când întâlnea oameni chinuiți de diferite boli, despre puterea Lui de a deschide noi perspective, care înainte nu erau vizibile, despre puterea de a face posibilă o schimbare radicală a vieții. Ea mai știa și că Isus este evreu și vorbește poporului evreu. Acest lucru însă nu o împiedică să-l interpeleze pe Isus, pentru că ea avea nevoie de ceva de la El, pentru că ea aștepta ceva de la Isus și era sigură că Isus are ceva de dat. Mama dorea vindecarea fetei sale cu o ardoare atât de mare încât nimic nu o putea împiedica să obțină ceea ce și-a propus.

În Evanghelia acestei duminici este vorba așadar despre încredere și credință. Mama cananeeancă dispune de o credință necondiționată, o credință bine fondată în Isus, de aceea este atât de insistentă și luptă pentru vindecarea fiicei ei. Iar Isus simte că se așteaptă ceva de la El, că această femeie are o credință și o încredere mare, că această femeie nu este dispusă să abandoneze până nu i se va împlini dorința inimii sale. Isus înțelege că trebuie să acționeze și de aceea îi spune: “O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești” (Matei 15,28). Să poți să-l abordezi pe Dumnezeu cu propria ta viață, să nu-l lași în pace, să nu te mulțumești doar cu cuvinte mari și cu consolări trecătoare înseamnă să ai încredere, să ai credință. Iar aici Evanghelia se transpune în viața noastră. Aici intră în joc încrederea și credința noastră. Ajunge credința mea până acolo încât să-l confrunt pe Dumnezeu cu ceea ce este important în viața mea, cu ceea ce este esențial pentru mine? Mă încredințez Lui pentru ca El să facă ceva atunci când am nevoie de ajutor, când nu știu ce să mai fac, când necazul și teama mă copleșesc? Mă încredințez eu Lui Dumnezeu cu încrederea și credința femeii cananeence știind că de la El vine ajutorul, atunci când este vorba de probleme esențiale?

Femeia cananeeancă nu s-a înșelat mizând pe ajutorul lui Isus, chiar dacă părea că Isus nu o va ajuta. Dumnezeu i-a trezit încrederea în sufletul acestei femei și vindecarea a fost răspunsul la încrederea pe care femeia i-a arătat-o. Această istorisire are menirea de a ne întări în vremea încercărilor. Ea ne amintește de faptul că Dumnezeu nu ne abandonează niciodată chiar dacă aparent părem abandonați. Ne amintește că la Dumnezeu mai este speranță chiar și atunci când noi nu mai găsim nici o soluție, și ne încurajează să ne deschidem inima în rugăciune înaintea Tatălui ceresc pentru a-i spune ce ne împovărează. Iar El ne va ajuta să ne purtăm povara și ne va întări pe calea pe care mergem. Amin.

Ritul bizantin