Start > Ritul latin > “Schimbându-te la față” … să devii ceea ce ești …

“Schimbându-te la față” … să devii ceea ce ești …

14 February 2008
1,832 afișări

Autor: pr. Felix Roca jr
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a II-a din Post (Anul A)

Privind în jur, putem observa cu ușurință că una din constantele care caracterizează lume a de astăzi este schimbarea. Suntem atât de obișnuiți cu schimbările încât nu lăsăm să treacă nici o zi fără să facem o schimbare sau să ne dorim una. Am putea spune ca schimbarea a devenit viciul secolului nostru … un ceva fără de care nu putem trăi. Și deși vedem că aceste schimbări dese dau o oarecare instabilitate vieții noastre, atât la nivel personal cât și la nivel social, continuăm să ne dorim schimbări. De fapt cred că a devenit modul nostru de a trăi speranța: ne dorim schimbări, sperând că o astfel de nouă schimbare ne va aduce ceva mai bune. Însă ducând o astfel de viață riscăm să ajungem să facem schimbări de dragul schimbărilor, uitând că până la urmă orice schimbare are un scop și trebuie să ne conducă și să ne apropie de ceva … de cineva!

Cu siguranță, și în urmă cu aproape două săptămâni când am început acest timp binecuvântat al postului, am început prin a ne dori schimbări în viața noastră. Am dorit să ne schimbăm viața: să petrecem mai mult timp în prezența lui Dumnezeu, să fim mai buni cu cei din jur și astfel să transformăm această viață într-o viață mai bună. Ar fi prematur să ne întrebăm deja dacă am reușit sau nu. În schimb, în lumina Liturgiei Cuvântului de astăzi, mai ales a fragmentului Evanghelic, cred că e momentul să ne facem o examinare a conștiinței având în vedere câteva întrebări: dacă ceva trebuie schimbat, ce este acest ceva ce trebuie schimbat; încotro trebuie să se îndrepte schimbarea aceasta; care este gândul care ne poate motiva și ne poate ajuta să trăim într-adevăr această schimbare a vieții așa cum dorește Dumnezeu? Și cred că o astfel de examinare este cu atât mai benefică acum, când fragmentul evanghelic ni l-a prezentat pe însuși Isus schimbându-se la față, cu cât dincolo de acest moment al schimbării la față putem întrezări o adevărată dezvăluire a frumuseții și a măreției divine și o învățătură despre rolul acestei măreții în transformarea vieții creștine.

Într-adevăr Isus s-a schimbat la față, dar a făcut acest lucru pentru a da astfel posibilitatea celor trei apostoli care îl însoțeau să contemple frumusețea și măreția divină. Isus nu a săvârșit acest gest de dragul schimbării. Iar dacă Biserica ne prepune astăzi spre aprofundare acest moment din viața lui Isus, o face pentru a ne reaminti fiecăruia dintre noi de prezența unei fărâme din această frumusețe și măreție divină și în sufletul nostru.

Privind în viața noastră constatăm cu ușurință că și noi ne schimbăm de atâtea ori la față ( “facem fețe, fețe” ). Dar de câte ori aceste schimbări ale feței lasă să transpară frumusețea și măreția divină care sunt prezente în ființa noastră?

Cred că adesea ne schimbăm fie modul cum arătăm, fie modul cum trăim, dar făcând acest lucru uităm să orientăm aceste schimbări spre acel scop pe care trebuie să îl aibă cu adevărat; uităm că prin schimbările noastre exterioare noi suntem chemați să dezvăluim tot mai mult ceea ce este cu adevărat în noi și constituie adevărata noastră demnitate – faptul că suntem creaturi ale lui Dumnezeu, copiii săi preaiubiți. Și probabil de multe ori ajungem să ne întrebăm de ce nu reușim să facem acest lucru … deși ni-l dorim atât de mult. Cred că fiind sinceri răspunsul îl găsim în faptul că adesea chiar noi înșine uităm de această demnitate care se află în ființa noastră. Iată de ce Liturgia Cuvântului de astăzi invitându-ne să privim la Isus care dezvăluie măreția sa divină, ne invită de fapt să ne reamintim că această măreție se afla și în noi înșine, în ființa fiecărui om.

Astfel, Evanghelia de astăzi prezentându-ne această schimbare la față a lui Isus, ne propune ca contemplând minunăția și frumusețea divină, trăind stupoarea în fața acestei frumuseți, să ne reamintim cât de important este să ascultăm de acel glas care ne vorbește și ne conduce spre înalt. Doar făcând acest lucru vom reuși cu adevărat să ne schimbăm și noi viața, dar nu o schimbare doar de suprafață, ci o schimbare adevărată care va însemna o devenire tot mai conformă cu această demnitate pe care ne-o dă prezența vieții divine în ființă noastră.

În încheiere aș vrea să citez câteva rânduri scrise de un tânăr. Nu știu dacă sunt in favoarea sau împotriva schimbării, dar știu cu siguranță că sunt în favoarea devenirii:

Ani de zile am fost un om nervos.
Eram neliniștit , deprimat și egoist.
Și toți continuau să-mi spună să mă schimb.
Și toți continuau să-mi spună cât sunt de nervos.
Și eu simțeam ca și ei și eram de acord cu ei.
Și voiam să mă schimb.
Și nu reușeam oricât m-aș fi străduit.
Ceea ce mă durea cel mai mult era faptul că și cel mai bun prieten al meu continua să-mi spună cât sunt de nervos.
Și el continua insistent: să mă schimb.
Și eu eram de acord cu el și nu puteam să mă supăr pe el.
Și mă simțeam neputincios și înșelat.
Apoi, într-o zi mi-a spus:
“Nu te schimba, rămâi cum ești.
Nu contează dacă te schimbi sau nu.
Eu te iubesc așa cum ești;
nu pot să nu te iubesc!”
Acele cuvinte au sunat ca o muzică pentru urechile mele:
“Nu te schimba! Nu te schimba! Nu te schimba … te iubesc!”
Și m-am relaxat și m-am simțit reînviat.
Și o minune a minunilor … m-am schimbat!
Acum știu că nu puteam să mă schimb de-adevăratelea, pentru că nu găsisem încă pe cineva care să mă iubească indiferent dacă aș fi schimbat sau nu.
Așa mă iubești tu, Doamne!

Ritul latin