Predici

Un uliu era consumat de invidia pe vultur. “De ce el poate să zboare atât de sus? Toată lumea îl admiră în timp ce pe mine nu mă admiră nimeni.” Într-o zi uliul a văzut un vânător şi l-a chemat să împuşte vulturul. Vânătorul i-a răspuns că are nevoie de nişte pene să le pună la săgeata sa pentru a ajunge până la vultur. Uliul şi-a smuls unele dintre cele mai bune pene ale sale şi le-a dat vânătorului. Dar nu au fost de ajuns ca săgeata să ajungă vulturul. Atunci uliul şi-a smuls alte şi alte pene, dar săgeata nu ajungea nicicum la vultur. În scurt timp uliul a rămas complet fără pene şi deci nu a mai putut zbura. Vânătorul s-a întors spre el şi l-a împuşcat: era prada lui pe acea zi. Morala poveştii? Invidia şi gelozia consumă persoana ce are aceste sentimente înainte de cea pentru care le are.

Există o diferenţă între invidie şi gelozie. Invidia este nemulţumirea faţă de ce avem şi dorinţa de a avea ceea ce îi aparţine altuia. Putem invidia oamenii pentru cum arată, pentru ce au, pentru relaţiile lor, dorindu-ne să fim în locul lor. Gelozia pe de altă parte este teama că am putea pierde ceea ce e al nostru în favoarea altcuiva. Atât invidia cât şi gelozia îi fură omului pacea interioară în timp ce plănuieşte cum să elimine persoana pe care o percepe ca o piedică în calea împlinii personale. Privind cum stau lucrurile în lumea de astăzi, s-ar părea că invidia şi gelozia sunt trăsături umane normale. Dar exemplul lui Ioan Botezătorul ne arată că adevărata împlinire şi măreţie personală stă nu în modul în care suntem în comparaţie cu alţii ci în fidelitatea noastră faţă de rolurilor date nouă de Dumnezeu.

Cui îi place să afle că persoana care i-a succedat se descurcă mai bine decât el? Nimănui. Ioan este din acest punct de vedere un exemplu rar. Ioan Botezătorul a început mişcarea Împărăţia lui Dumnezeu. Isus i-a succedat ca lider al mişcării după ce Irod l-a închis. Şi totuşi, ori de câte ori Ioan vorbeşte despre Isus, îl recunoaşte pe Acesta ca fiind mai bun decât el. Îl descrie pe Isus ca mire iar pe el doar ca prietenul mirelui (Ioan 3,29). Observaţi cum îl prezintă pe Isus propriilor lui discipoli în Evanghelia de astăzi: “A doua zi, l-a văzut pe Isus venind la el şi a zis: Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Acesta este cel despre care am spus: ‘După mine vine un bărbat care a ajuns înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine’.” (Ioan 1,29-30). Drept urmare, doi discipoli l-au părăsit şi l-au urmat pe Isus (v. 37). Aceştia au fost primii discipoli ai lui Isus, după Evanghelia lui Ioan. Să mai reţinem şi modul în care Ioan Botezătorul îşi rezumă atitudinea faţă de Isus: “Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3,30).

De ce Ioan este atât de mulţumit cu locul doi, în loc să dea din coate pentru a ajunge el sub lumina rampei? Deoarece el ştie exact motivul pentru care este pe această lume. El ştie de ce a fost chemat la viaţă: “Am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, El să fie făcut cunoscut lui Israel” (Ioan 1,30). Deoarece ştie de ce se află aici, Ioan poate să spună când şi-a împlinit menirea. El poate să spună când a venit timpul să predea ştacheta. Dar de ce ai venit tu pe lume? Care este planul lui Dumnezeu cu viaţa ta? Dacă nu ai un răspuns la această întrebare există riscul că îţi petreci viaţa alergând după nimicuri, într-o cursă a invidiei şi geloziei împotriva celor pe care îi percepi ca fiind mai buni decât tine. În loc să trăiască şi să lucreze în armonie şi cooperare cu alţii, oamenii care nu îşi ştiu scopul lor ca fiinţe sunt adesea ademenite de rivalitate şi competiţie.

Să medităm astăzi la exemplul pe care ni-l oferă Ioan. El ne spune că nu contează locul (al doilea, sau mai mult), atâta timp cât facem ceea ce trebuie. Chiar dacă ceea ce facem nu pare extraordinar, important este să ne respectăm misiunea. Ioan se considera pe sine ca nedemn să îi lege curelele sandalei la Isus, dar despre el s-a spus că: “nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11,11).

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin