Start > Ritul bizantin > Să te întorci înapoi pentru ai mulțumi lui Isus

Să te întorci înapoi pentru ai mulțumi lui Isus

19 January 2008
1,781 afișări

Autor: Diverși alți autori
Traducere: Mons. Angelo-Narcis Pop
Copyright: L`Osservatore Romano
Duminica a XII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXIX-a după Rusalii)

Persistă în timp istoria celor care în numele lui Isus s-au dedicat leproșilor. Ne amintim de figura sărăcuțului din Assisi, cu actul său răvășitor de a îmbrățișa un lepros, ne gândim la apostolii leproșilor, la catolicul Raul Follereau și la protestantul dr. Albert Scweitzer, la părintele Damian și la toți misionari și misionarele care își oferă serviciile lor leproșilor răspândiți în întreaga lume. Naaman, un general din Siria, lovit de lepră, a făcut un drum lung pentru a se închina profetului Eliseu și a obține însănătoșirea. Profetul îi porunci să se spele de mai multe ori în Iordan și lepra dispăru: Naaman înțelese că însănătoșirea era opera Dumnezeului lui Israel, și, pentru a-și demonstra recunoștința, întors în Siria, oferii sacrificii Dumnezeului lui Israel.

Însănătoșirea celor zece leproși ne este prezentată de Evanghelie. Isus îi întâlni într-un sat după ce a traversat Samaria. Evreii și Samaritenii respectau legea izolării scrisă în Scriptură. Leproși de la depărtare strigară pentru a atrage atenția lui Isus: “Ai milă de noi!” Isus îi ascultă și îi trimise numaidecât la preoți, după cum spunea legea, pentru a constata însănătoșirea lor și pentru a fi admiși în viața civilă. Mergând pe drum conform cuvântului lui Isus, s-au însănătoșit, dar numai unul “s-a mântuit”; numai samariteanul simte nevoia de a se întoarce la Isus pentru ai mulțumi și se aruncă la picioarele sale, recunoscând în El prezența lui Dumnezeu. Isus subliniază : “Nu toți s-au însănătoșit ? Ceilalți unde sunt? În afară de acest străin nimeni nu s-a întors să-i mulțumească lui Dumnezeu?” Unul singur face excepție, un samaritean, un străin care trăiește la marginea poporului ales, aproape un păgân!

Este o imagine a ingratitudinii umane față de Dumnezeu și favorurile pe care el le oferă. Când cineva se gândește că fiecare lucru i se cuvine, foarte dificil își deschide inima să spună mulțumesc, în timp ce, celui umil cu inima nu-i este greu să constate că totul îi este dăruit în continuu.

Nu ajunge să mulțumim că am fost creați, ci trebuie chiar mai mult să mulțumim că am fost răscumpărați, că Atotputernicul ne-a devenit prieten, Creatorul ne-a devenit Tată, ne-am făcut părtași la natura sa divină. Putea Dumnezeu să facă mai mult de atât pentru noi? Și cu toate aceste foarte rar ne oprim să-i mulțumim. Trebuie să fim foarte atenți la cum îi mulțumim pentru harurile cu care Dumnezeu ne înconjoară viața noastră, și trebuie să ne amintim toate manifestările de iubire ale lui Dumnezeu față de noi.

Evanghelia de azi, ni-l arată pe Isus îndurerat din cauza ingratitudinii. Tocmai aceste ingratitudini ale oamenilor,reprezintă unul din motivele marilor suferințe ale Inimii lui Isus și Mariei: nimic nu produce mai multă suferință decât o iubire necorespunzătoare. Cuvântul “mulțumesc” nu este doar un cuvânt, ci este un gest. Pentru Evrei nu există un cuvânt care să exprime în mod formal “mulțumescul”; a mulțumi înseamnă a spune tuturor cât de mare și bun este Domnul. Ai mulțumi înseamnă a binecuvânta pe Dumnezeu, ai cânta minunile, ai lăuda operele. “Nu s-a găsit cine să se întoarcă să-i dea mărire lui Dumnezeu, în afară de acest străin? Și îi spuse: Ridică-te și du-te; credința ta te-a mântuit” (Luca 17)

Cronicile din ultimi ani sunt mereu aprinse asupra unei drame și asupra unei rușini: drama străinilor care apar pe trotuarele din orașele noastre, umiliți și uneori precipitați în disperare, în criminalitate; și drama crudă a rasismului. Personajele străine din Scriptură la care putem medita astăzi sunt două: înaltul oficial din Siria Naaman, care nu doar că este însănătoșit, dar care se și convertește acceptând umilința și mântuirea. “Acum știu că nu este Dumnezeu pe tot pământul, dacă nu este în Israel“. Al doilea este un samaritean, străin și lepros; deci marginalizat și sărac. Pentru a înțelege zidul de dispreț care îl înconjura ca și samaritean, este de ajuns să evocăm acel text foarte dur al lui Sirah din sec. II î.C: “Stupidul popor ce locuiește în Samaria nu este nici măcar un popor” (Isus Sirah 50, 25-26). Leprosul Samaritean însănătoșit este unicul care se întoarce să-i mulțumească lui Isus. Acel lepros crede pe deplin, se întoarce să laude și să aducă mărire lui Dumnezeu, adică să-și mărturisească solemn credința sa în Cristos mântuitorul. De aceea, dacă toți s-au însănătoșit, unul singur a fost mântuit de credință(“credința ta te-a mântuit!“). Dacă toți s-au curățat, adică s-au eliberat de boală și de toate consecințele impurității, pe care boala le crea față de cult și de viața civilă, unul singur, însă, samariteanul, “s-a mântuit”.

după pr. Angelo Vigano

Ritul bizantin