Predici

În lumea noastră, în fiecare zi se întâmplă ceva nou. Dar este tot atât de adevărat că fiecare nouă zi poartă cu sine moştenirea zilelor precedente (şi tot aşa se poate spune despre luni şi ani).

Există noutăţi care trec rapid: în următoarea zi nu mai prezintă nici un interes. În schimb sunt altele care lasă o urmă adâncă asupra zilelor şi anilor următori. Uneori chiar pentru multe secole…

De exemplu: dacă noi astăzi suntem aici prezenţi la Sfânta Liturghie, aceasta se datorează faptului că cu douăzeci de secole mai înainte, în Galileea, în părţile Cafarnaumului, un anumit Isus “a început să predice”, invitând poporul la convertire pentru că – spunea el – “împărăţia cerurilor este aproape”.

În acel timp, Isus era un necunoscut care venea din Nazaret. Dar foarte curând va face să se vorbească despre el, datorită a ceea ce spunea şi ceea ce făcea; mai întâi în Galileea, şi apoi până la Ierusalim. Aici va fi arestat, judecat, condamnat. Dar după moartea sa în loc de a sfârşi uitat ca mulţi alţii, va continua să facă să se vorbească despre el. Mult mai mult ca înainte. Pentru că ucenicii săi Petru, Andrei, Iacob, Ioan şi ceilalţi pe care Isus i-a chemat să-l urmeze – la puţine zile după moartea lui Isus au început să proclame în cele patru vânturi: “Dumnezeu l-a înviat iar noi toţi suntem martorii acestui fapt” (Acte 2,32).

Astfel s-a născut creştinismul. Astfel a început Biserica. Iar noi, aici, astăzi – la douăzeci de secole distanţă – suntem de asemenea adunaţi în numele lui Isus Cristos pentru a-i asculta cuvântul şi a ne aminti de el, pentru că suntem creştini şi facem parte din Biserică.

“De atunci Isus a început să predice…”. Iar astăzi de asemenea continuă aceeaşi istorie, realitate care a început atunci şi care nu va avea sfârşit până la sfârşitul lumii. Este istoria, realitatea “Evangheliei”: mai întâi cuvântul, mesajul, învăţătura lui Isus însuşi; apoi cuvântul, mesajul, învăţătura ucenicilor săi.

Acea Evanghelie care înseamnă “vestea cea bună” pentru oameni: Dumnezeu este prietenul nostru, Dumnezeu este Tatăl nostru, Dumnezeu ne cheamă să trăim împreună cu el dincolo de moarte. Isus răstignit şi înviat este “semnul” şi garanţia a toate acestea.

Acea Evanghelie care este apel pentru oameni de a-şi schimba propriile criterii de viaţă şi de comportament, amintind că referirea la Dumnezeu trebuie să aibă primul loc în toate, dacă nu vrem să greşim plasarea, situarea ansamblului existenţei noastre.

Acea Evanghelie care dintotdeauna suscită entuziasmul unora – care sunt asemenea cu acei pescari din Galileea care încă de la început l-au urmat pe Isus – dar lasă indiferenţi pe mulţi alţii, şi uneori întâmpină opoziţie, chiar violentă, din partea altora.

Acea Evanghelie care este fundamentul unic şi toată raţiunea de a fi a credinţei pe care o profesăm întrucât suntem “creştini”; dar pe care poate că mulţi dintre noi creştinii o cunoaştem aşa de puţin…

Mesajul Evangheliei este conţinut esenţial în patru mici cărţulii care la rândul lor se numesc “Evanghelii”. Este vorba despre aceeaşi veste bună şi despre acelaşi apel, adresate omenirii de patru voci diferite şi unanime: este aceeaşi “Evanghelie a lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu” (Mc 1,1) în cele patru versiuni: “după Matei”, “după Marcu”, “după Luca” şi “după Ioan”.

Ori de câte ori participăm la Sfânta Liturghie auzim citindu-ni-se câte o bucăţică din ea. Puţinul acesta dar adăugat la puţinul de mai multe ori (dacă ascultăm cu atenţie…) poate constitui pentru noi “ceva” – care apoi adăugat la “ceva” de mai multe ori – constituie pentru noi ceea ce ne spune Evanghelia. Dar nu ar trebui să ne mulţumim să învăţăm să cunoaştem Evanghelia în felul acesta. Ca şi creştini – şi mai ales în lumea modernă – ar trebui să simţim datoria cu toţii să cunoaştem Evanghelia personal, şi să o cunoaştem bine.

Oare câţi dintre noi cei prezenţi aici, nu am citit niciodată personal o Evanghelie întreagă? V-aş putea da o idee: dar fiind faptul că în acest an la Liturghia de duminică se citeşte aproape totdeauna Evanghelia după Matei, de ce oare să nu ne angajăm cu toţii la o lectură personală şi continuă a acestei Evanghelii?

Ar fi modul cel mai bun de a dedica, poate chiar sacrifica, puţin din timpul nostru pentru rugăciune şi cultivarea în felul acesta a credinţei noastre: ascultând şi meditând cuvântul pe care Dumnezeu ni l-a adresat prin Isus Cristos.

Închei cu urarea ca să se realizeze în fiecare dintre noi cuvântul profetului, citat în Evanghelia de astăzi: Evanghelia lui Cristos să devină într-adevăr pentru noi “lumină” care luminează şi călăuză pentru paşii noştri pe căile vieţii.

pr. Anton Iştoc Ritul latin