Start > Ritul bizantin > Lumină în întuneric

Lumină în întuneric

11 January 2008
1,816 afișări

Autor: pr. Leonardo Sapienza
Traducere: Mons. Angelo-Narcis Pop
Copyright: L`Osservatore Romano
Duminica după Botezul Domnului

Ar putea să pară momentul greșit, dar Isus începe să predice tocmai când Ioan Botezătorul fusese arestat. Conducătorii se gândeau că au făcut să tacă, că au neutralizat o voce supărătoare; dar iată că o altă voce reîncepe. Unul a fost ucis, și un altul începe să vorbească mai puternic. Noroc că imitându-l pe Cristos, există mereu cineva care în ciuda tentativelor de descurajarea oricărei inițiative, nu se lasă înfricoșat, chiar dacă știe că îl va ajunge aceiași soartă cu a Învățătorului. Stagiunea martirilor nu s-a sfârșit. În 2002, 26 de preoți, seminariști, religioși, călugărițe, laici cateheți au fost uciși datorită credinței. În 2003 au fost 29, între care chiar și Nunțiul Apostolic din Burundi, iar în 2004 cifra a crescut la 33.

Ar putea părea locul greșit. Isus nu începe să predice la Ierusalim, centru religios al evreilor. Ci pornește tocmai de la periferie, ba mai mult din locul cel mai disprețuit: Zabulon și Neftali, “Galilea neamurilor“. O regiune cu riscuri, unde era conglomerație de popoare, rase, religii, culturi diferite.

Lumina nu merge să caute lumină, ci caută întunericul. Unde există boală, moarte, suferință, disperare, acolo este Cristos! Ar putea să pară că misiunea lui începe de la oameni aleși greșit. Ar fi putut să cheme oameni puternici și înțelepți, experți… în schimb se adresează la niște pescari. La oameni normali, simpli. Nu le cere nimic, le spune doar un simplu “urmați-mă“. Dar din aceea zi, viața acelor oameni este schimbată complet! Și aceasta se întâmplă deoarece, Dumnezeu nu se lasă învins de generozitate față de cei care îl urmează! Și pe unde trece el nimic nu rămâne ca înainte! Doar că, atunci când oamenii se adună, chiar dacă sunt religioși sau oameni ai Bisericii, încep diviziunile. O subliniază chiar Sfântul Pavel “îmi spun că în mijlocul vostru sunt certuri și discordie…” (1Corinteni 1,11), cum spunea cineva: “se pare că creștinii au vocația irezistibilă a fragmentării“. Și astfel chiar în Biserică, într-o parohie, ca și în societate sau într-o familie, se creează particularități, personalisme, rivalități, antagonisme, rivalități, sectarisme, exclusivisme… Toate, mai puțin unitate, caritate… Dar aceasta nu era voința lui Cristos! Putem spune cu nostalgie: ce păcat. Am ruinat trupul unit pe care Cristos l-a gândit. Ca și creștini de multe ori dăm un trist spectacol de diviziune. În aceste condiții este necesar și urgent să înțelegem ce înseamnă acest scandal și să ne unim în rugăciune și în eforturile noastre, pentru ca să dăm o mărturisire de adevărați creștini a adevăratei iubiri, a unității sincere și de comuniune fraternă!

Chiar și noi trăim precum locuitorii din Zabulon și Neftali într-o stare de promiscuitate. Până nu demult societatea noastră era omogenă și compactă, era creștină. Existau desigur păgâni. Existau și musulmani. Dar îi simțeam departe. Acum sunt în mijlocul nostru. Trebuie să ne schimbăm mentalitate! Trebuie să ne educăm în spiritul carității. Trebuie să ne deschidem ospitalității, înțelegerii, fraternității. Nu putem să rămânem indiferenți! Cristos ne-a dat exemplu cel mai mare!

Spune un faimos scriitor libanez “Tu ești orb și eu sunt surd și mut: dacă mâna ta se întâlnește cu a mea ne vom înțelege” (Gibran).

Ritul bizantin