Predici

predică pe marginea lecturii a doua

O profesoară le explica copiilor de la ora de religie cât de importantă este familia şi faptul că ea nu poate fi cumpărată cu bani. “Banii nu pot cumpăra râsete şi nici iubire”, le-a spus ea. Pentru a ilustra ideea, a continuat: “Ce aţi face dacă v-aş oferi o mie de dolari să nu vă mai iubiţi mama şi tatăl?” Întreaga clasă a căzut în tăcere. În cele din urmă s-a auzit o voce firavă: “Cât de mult mi-aţi da să nu mai îmi iubesc sora mai mare?” Evident este mai uşor să iubeşti vertical, decât să iubeşti orizontal. Iubirea dintre părinţi şi copii sau dintre bunici şi nepoţi e mai uşoară decât iubirea dintre fraţi. În această sărbătoare a Sfintei Familii, a doua lectură de aminteşte despre nevoia de a ne iubi unii pe alţii pentru că suntem cu toţii copii în aceeaşi familie a lui Dumnezeu.

Când vorbim de Sfânta Familie (cu litere mari), mintea noastră merge la familia lui Isus, Maria şi Iosif. Dar mai există şi o altă sfântă familie (cu litere mici), familia largă a lui Dumnezeu, familia formată din toţi cei care îi spui lui Dumnezeu Tată, familia copiilor lui Dumnezeu. Lectura începe amintindu-ne de marele mister al iubirii lui Dumnezeu care ne-a transformat în copii ai lui Dumnezeu. “Vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Şi suntem” (1Ioan 3,1). Chiar dacă la Ioan detaliile transformării noastre finale din Ziua de Apoi nu sunt clare, două lucruri înţelegem totuşi: (a) suntem acum copii ai lui Dumnezeu; (b) în Ziua de Apoi vom deveni asemenea lui Dumnezeu. “Iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că atunci când se va arăta, vom fi asemenea Lui pentru că îl vom vedea aşa cum este” (1Ioan 3,2). Ioan ne spune clar că suntem copiii lui Dumnezeu şi de aceea suntem împreună o familie. El nu spune că putem fi sau că vom fi o familie în viitor. Nu. El spune că suntem o familie acum. Când celebrăm sărbătoarea Sfintei Familii ne celebrăm pe noi înşine ca şi copii ai lui Dumnezeu, pentru că şi noi suntem o sfântă familie.

După ce a lămurit ceea ce suntem deja, Ioan subliniază modul în care trebuie să ne comportăm în lumina la cine suntem. A fi copil al lui Dumnezeu presupune două responsabilităţi. “Aceasta este porunca Lui: să credem în numele Fiului Său Isus Cristos şi să ne iubim unii pe alţii după cum ne-a porunci” (1Ioan 3,23). Putem descrie astfel dubla responsabilitate: credinţă şi iubirea aproapelui, sau iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui. Ca şi credincioşi noi suntem copiii lui Dumnezeu. Suntem o familie. Dar avem posibilitatea să optăm pentru a fi membri adevăraţi sau membri falşi ai familiei lui Dumnezeu. Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu sunt cei care caută să trăiască în baza dublei porunci de iubire a lui Dumnezeu şi a semenilor. Aici vedem din nou cele două dimensiuni: verticală şi orizontală.

Dimensiunea verticală, după cum spuneam, pare a fi cea mai uşoară. Este chiar simplu să îţi proclami credinţa în Dumnezeu şi să ţi-o afişezi prin imnuri şi rugăciuni pioase. Testul autenticităţii credinţei vine însă odată cu dimensiunea orizontală: cum stăm când e vorba de iubirea semenilor? Ioan subliniază acest principiu mai clar în capitolul 4 unde spune: “Dacă cineva spune: ‘Îi iubesc pe Dumnezeu’ şi îl urăşte pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu îl iubeşte pe fratele său pe care îl vede nu poate să îi iubească pe Dumnezeu pe care nu îl vede” (1Ioan 4,20).

În această sărbătoare a Sfintei Familii, Biserica ne invită, prin prima epistolă a lui Ioan, să punem în practică ceea ce suntem deja. Suntem o familie aşa că haideţi să trăim ca o familie. Să începem transformând familiile noastre naturale în case mai iubitoare. Pentru a măsura cât de mult contribuim la a face familia noastră o casă iubitoare să ne întrebăm când de multă Afecţiune, Atenţie şi Apreciere (cei 3 A) le acordăm fiecăruia dintre membrii familiei. După casă, Biserica trebuie să devină o familie – o familie extinsă – unde să dăm şi să primim iubire. Faceţi-vă timp să priviţi în stânga şi în dreapta Dvs şi priviţi bărbatul, femeia, tânărul sau copilul cu mai multă afecţiune, atenţie şi apreciere. Desigur, semeni se găsesc şi dincolo de casă şi biserică, dar să începem prin a fi mai iubitori acasă şi în parohie, ca pregătire pentru a trăi cu toţii ca membri ai familiei lui Dumnezeu.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin