Start > Ritul latin > Cei trei piloni

Cei trei piloni

29 December 2007
1,937 afișări

Autor: pr. Petru Tamaș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica I-a după Crăciun - Sfânta Familie (Anul A)

Am avut nu demult curiozitatea să observ mai îndeaproape ce anume cer cel mai des creștinii în rugăciunile lor. A fost suficient să arunc privirea asupra a șapte pagini din caietul cu novene la Sf. Anton, unde sunt notate de altfel durerile cel mai fierbinți ale oamenilor, și să constat, nu neapărat cu surprindere, că, atunci când este vorba de rugăciuni pentru cei mici, intențiile cele mai des întâlnite sunt pentru sănătate și succes la învățătură; când vine vorba de tineri se schimbă puțin lucrurile: pentru a-și găsi un drum în viață sau un loc de muncă, pentru o căsnicie reușită, pentru a găsi fata sau băiatul potrivit; la cei trecuți de prima tinerețe și care poartă deja povara unor ani din viață, intențiile de rugăciune sunt altele: pentru soț sau soție – dragoste și fidelitate, sau ca să nu mai bea, pentru îndepărtarea dușmanilor; iar dacă e vorba de a treia tinerețe rugăciunile sunt clare: pentru sănătate. Este așadar o evidență demnă de luat seamă aceea că preocuparea pentru binele familiei este o prioritate în viața creștinilor. E lesne de înțeles și motivul: familia este celula societății și a Bisericii, cum a fost numită de papa Ioan Paul al II-lea. Binele societății și al Bisericii depinde de sănătatea și fericirea familiei, pentru că cel care nu găsește fericirea în cele mici nu o va găsi nici în cele mari. O societate sănătoasă presupune existența unor familii sănătoase. O Biserică vie este constituită din familii vii, iar familiile vii sunt constituite din persoane vii. A fi persoană vie în familie înseamnă ați asuma și ați trăi cu demnitatea rolul pe care îl ai. Acolo în familie se cristalizează bucuria și fericirea omului.

Urmând logica sfântului Toma de Aquino, faptul că noi ne rugăm pentru o viață de familie mai bună, acceptând astfel că viața în familie este mereu perfectibilă, trebuie să se presupună existența unui arhetip, a unei familii paradigmă, a cărei imagine Creatorul a sădit-o în noi. Tocmai sărbătoarea unei astfel de familii paradigmă pentru toate timpurile și familiile, o avem astăzi în calendarele noastre romano-catolice. Sfânta Familie din Nazaret reprezintă, la nivel uman, paradigma, modelul de familie spre care tindem cu toții. Prezența lui Dumnezeu în inima familiei, asumarea misiunii și a rolului specific în familie și cristalizarea unor relații de iubire autentică între membrii familiei reprezintă pilonii acestei familii model. Îi luăm la rând.

Viața familiei din Nazaret este plină de Dumnezeu. Nașterea Sfintei Fecioare este rodul rugăciunilor insiste ale părinților ei. Vestea nașterii lui Isus este adusă de un înger al Domnului. Viața Mariei era legată de templu, de un spațiu sacru, dedicat rugăciunii. Nașterea lui Isus este vestită de înger. Magii și păstorii, primii vizitatori ai lui Dumnezeu făcut om, fac gesturi de închinare în fața Pruncului. Un înger îi spune lui Iosif să nu o părăsească pe Maria. Isus este prezent la templu ori de câte ori prescria tradiția rabinică, iar el însuși se simte bine la templu unde rămâne mai mult timp. Adesea Isus este prezent în sinagogi. Observăm așadar că viața Sfintei Familii este ritmată de rugăciune, iar liniștea și pacea sunt rod al locuirii lui Dumnezeu în această familie prin rugăciune. Ați auzit de multe ori, de pe buzele părinților, dar și ale copiilor, expresii de genul: „Viața a devenit un iad”, „Acasă nu mă înțelege nimeni!”, „Nu am cu cine vorbi, căci mama e mereu cu treburile ei, iar tata e mereu beat sau plecat în străinătate”, „Nu-mi vine să mă întorc acasă!”. Care să fie motivul unor astfel de afirmații? Unul dintre ele este tocmai criza rugăciunii, și mai ales a rugăciunii în comun. Nu-i suficient să se roage doar mama sau mama și fiica. E nevoie ca toți membrii familiei, dar nu fiecare în particular, ci toți împreună, într-un singur gând, să îngenuncheze în fața răstignitului pentru a se ruga. Pacea și liniștea în familie le avem atunci când toți dorim acest lucru, când toți toți ne rugăm. Iar când nu se mai roagă chiar nimeni într-o familie atunci e vai și amar de acea familie. E liniște și pace din pricina rugăciunii, pentru că Dumnezeu îți poate vorbi, șoptindu-ți la ureche ce ai de făcut, așa cum i-a șoptit sfântului Iosif: „Scoală-te, ia copilul și pe mama lui, fugi în Egipt și stai acolo până îți voi spune eu!” sau „Scoală-te, ia copilul și pe mama lui și mergi în țara lui Israel”. Din mărturia evanghelică de astăzi înțelegem că viața familiei din Nazaret nu a fost lipsită de greutăți și probleme, de jertfe, care, de altfel, sunt strâns legate de o viață de familie. Dar toate problemele, oricât de mari și de nerezolvat ar părea, atunci când găsești timp pentru rugăciune găsește și Dumnezeu timp și căi pentru ați comunica ce ai de făcut, așa cum s-a întâmplat în cazul Sfintei Familii, atunci când Irod voia să ucidă Pruncul. Rugăciunea îți dă încredere. „Nu te teme, Marie, … Duhul Domnului te va umbri!”, „Nu te teme, Iosife… căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt”. În rugăciune stă secretul păcii, împăcării și al liniștei în familie.

Cel de-al doilea pilon al familiei din Nazaret îl reprezintă asumarea în mod conștient și activ a rolului propriu fiecărui membru în parte. Maria este mamă și își asumă cu demnitate acest rol de a-l purta în sânul ei pe Prunc. După naștere nu-și va mai dezlipi privirea de pe el, îl va crește aproape de templu, de rugăciune. Este mereu atentă la gesturile și cuvintele lui, pe care le păstrează cu delicatețe în inima ei. Își însoțește fiul în clipele grele ale sacrificiului și nimeni nu este mai îndurerată decât ea în acele clipe. Iosif este imaginea bărbatului care protejează cu perseverență, curaj și răbdare pe ceilalți membri ai familiei. Aspect ușor observabil din grija cu care caută un loc unde să se nască Isus, cât și din promptitudinea cu care răspunde îngerului ce-l anunță despre planurile crudului Irod. Vorbim așadar de o paternitate și o maternitate responsabilă. Tatăl/mama a plecat! – este un refren des întâlnit în prezent. Aceasta nu înseamnă neapărat că unul dintre cei doi părinți au plecat la propriu, deși, din păcate, se întâmplă des și aceasta, dar uneori prezența lor în familie e doar în carne și oase, e pur fizică. Paternitatea și maternitatea este însă și o datorie spirituală. Papa Ioan Paul al II-lea vorbea de „orfanii de părinți vii”. Astăzi se experimentează, de asemenea, teama de a fi tată sau mamă, de a-și exercita paternitatea și maternitatea cu toate consecințele sale. Există, de asemenea, teama de a-și exercita responsabilitatea paternă și autoritatea de a educa. Copilul își pierde astfel punctele de sprijin. Când părinții dispar, copiii își uită originea și istoria și asistăm la scene teribile chiar în inima familiei. Părinții prezenți fizic, dar absenți în spirit nu pot decât să dea naștere unor copii fără repere și care trăiesc într-o lume neclară și ireală. La rândul său, copilul Isus, ca membru al familiei din Nazaret, își asumă statutul de fiu: ascultă și este supus părinților, și astfel crește în „statură, înțelepciune și har”. Astăzi însă mulți copii aruncă pe spinarea părinților atât datoriile de părinți cât și pe cele de fii, cum este ascultarea, și își asumă își asumă atât drepturile lor, adică ale copiilor, cât și ale părinților. Când nu se respectă însă rolurile nu are cum să fie bine în familie. Iată așadar a doua cauză a marelor drame care zguduie din temelii „celula societății și a Bisericii”, familia: fuga de responsabilitate, care naște monștri și înfăptuiește drame.

Cel de-al treilea punct de sprijin pentru constituirea unei familii sănătoase îl reprezintă închegarea unor relații de iubire solidă între membrii familiei. Este vorba aici de o iubire curată, care își are originea în Dumnezeu, iubirea existentă între persoanele Sfintei Treimi, adică o iubire ce realizează o comunicare efectivă între membrii familiei. Avem aici o iubire deschisă spre viață, spre un altul, căci nu este loc în familia din Nazaret de egoism. Atât Maria cât și Iosif sunt protagoniștii unei comuniuni solide de iubire. Iubirea, nu teama, este aceea care îi determină să răspundă afirmativ invitației divine. Comunicarea, încrederea, dăruirea reprezintă așadar elementele cheie pentru constituirea unei familii sănătoate și puternice.

Rugăciunile, de care aminteam la începutul predicii, se vor împlini în momentul în care noi, în calitate de membri ai unei familii, vom pune umărul la consolidarea celor trei piloni ai oricărei familii: viața de rugăciune, împlinirea îndatoririlor proprii și înfiriparea unor legături de iubire între membrii familiei.

Ritul latin