Predici

M-am tot gândit zilele acestea, şi mai ales de când au început să curgă mesajele şi telefoanele conţinând, într-o formă mai versificată sau nu, mai poetică sau nu, mai originală sau nu, urări de Crăciun ce aş putea răspunde şi care ar putea fi gândul meu, ca şi preot, ce aş dori să ajungă la inimile tuturor celor ce sărbătoresc astăzi Crăciunul. Şi cred că m-am hotărât. Îndemnul meu este unul singur cu ocazia sărbătorii Crăciunului şi este universal: “Faceţi precum Dumnezeu: deveniţi oameni!”

Prologul Evangheliei lui Ioan ne-a transmis astăzi miezul misterului pe care îl celebrăm: “şi cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”. Dumnezeu aşadar a devenit om, pentru ca şi noi, înainte de toate, să învăţăm să fim/devenim oameni. De aceea îndemnul de a deveni oameni, urmând exemplul lui Dumnezeu, trebuie să ne dea de gândit.

Şi totuşi, gândim noi, suntem de la naştere oameni. Ce să mai devenim oameni atunci? Suntem deja. Sunteţi siguri?! Şi atunci ce-i cu toată “neomenia”, răutatea prezentă în noi şi în jurul nostru, în toată lumea? Şi am impresia că, pe an ce trece, fenomenul se îngroaşă şi mai mult.

Trăim într-o lume nebună… în care a fi om, în sensul deplin şi adevărat, a devenit un lux!

Trăim într-o lume în care nimic nu mai este cum era. Tehnologia “avansează” mereu, copiii “se maturizează” prea devreme fără să mai aibă timp pentru copilărie; nimic nu mai e cum era, nici măcar noi… Oamenii îşi construiesc un univers personal cu ziduri groase peste care nu trec. Am ajuns sa trăim singuri, indiferenţi faţă de oamenii de lângă noi, reci… goi din punct de vedere sufletesc şi spiritual. Alergăm frenetic după ceea ce nu contează cu adevărat, alegem drumuri care de multe ori, nu duc nicăieri, ci doar ne epuizează… Intrăm în situaţii în care suntem “prinşi” şi ne rotim, ne rotim ca într-un cerc vicios fără să putem găsi soluţia şi puterea pentru a ne elibera. Distrugem inocenţa copilăriei, năruim visele celor de lângă noi pentru ca noi sa înaintăm primii, fără să ştim că ne distrugem pe noi… Fără copilăria noastră, nu suntem nimic. Fără copilul din noi, nu suntem nimic. Crăciunul e oarecum o sărbătoare a copiilor, atâta timp cât nu pierdem din vedere că avem mereu ceva de învăţat de la un copil şi deci, pentru a trăi Crăciunul, trebuie să re/naştem copilul din noi.

“Cred ca acelor oameni care sunt obişnuiţi cu lumea aşa cum e ea, chiar daca unele lucruri sunt rele, le e greu să se schimbe. Şi se dau bătuţi. Şi când ei fac asta, toată lumea are de pierdut. În aceste clipe îmi este greu să transmit ceva. A fost frumos cât a durat, pe măsura aşteptărilor mele. E dificil. Nu poţi planifica nimic, dar trebuie sa fim mai atenţi la cei din jurul nostru. Să avem grijă de ei, să-i protejăm. Pentru că ei nu ştiu întotdeauna de ce au nevoie. Este marea şansă de a repara ceva, dar nu ca la o bicicletă. Poţi repara un om. Probabil că asta îşi doreşte fiecare de ziua sa, ca toată lumea să plătească în avans. Dar nu pot cere asta pe baza unei supoziţii. Trebuie ca să-ţi doreşti acest lucru cu adevărat. De ce? veţi întreba. E simplu răspunsul. Pentru că eu mi-am pus deja dorinţa. Dorinţa de a fi om. Nimic mai mult dar nici mai puţin decât atât”.

Sunt cuvintele părţii finale din ecranizarea ce merită vizionată, “Pay it forward”, si m-au impresionat mereu, deoarece creează o imagine, o imagine a umanităţii şi a ce înseamnă a fi om în această lume actuală. Şi România a devenit o “ţară a huzurului”, în care a fi om e adesea sinonim cu a fi nonconformist, adică a merge împotriva curentului, valului. Oamenii de caracter doresc să fie întotdeauna în compania calităţii, a ceva plăcut şi antrenant. Oamenii de caracter au curajul să spună lucrurilor pe nume şi personal mă bucur mult când viaţa îmi aşează în cale o astfel de persoană. Credeţi-mă, e o raritate!

Astăzi avem sărbătoarea naşterii lui Dumnezeu ca om. E un început şi ar trebui să se fie şi pentru noi un început. Avem nevoie de modelul înfăptuit de Dumnezeu prin acest divin gest: Veşnicul, Atotputernicul, Nemărginitul se lasă cuprins de precarul, limitatul şi neputinciosul om. Aşadar nu avem voie să spunem că nu se poate, de vreme ce Dumnezeu a făcut-o deja. Să facem deci precum Dumnezeu: să devenim oameni! Oare nu ne-am săturat să fim aşa de subţiri şi superficiali, încât am uitat sensul lui “a fi om”? Complezenţa nu mai este pur şi simplu de ajuns. Comoditatea este o haină prea uzată ca să o mai purtăm şi noi în timpurile de faţă. Nu am obosit prea mult, tot făcând compromisuri cu promiscuitatea? Este de ajuns. Am obosit să ne tot prefacem că trăim. Odată adevărul trebuie spus, cu preţul de a strica eticheta interpretată de unul sau altul ca fiind greşită. Albert Camus spunea pe drept cuvânt că “Libertatea este dreptul de a nu minţi”.

Cu toţii suntem deja, într-un anume sens, oameni. Astăzi Cristos ne învaţă însă să devenim în sens deplin oameni. Sa dăm aşadar dovadă de umanitatea noastră, dar mai mult de “omenia” noastră, dorindu-ne a fi nimic mai mult, dar nici mai puţin decât ne-am propus. Să fim deci noi înşine, şi prin aceasta oameni.

Şi dacă se mai întreabă cineva retoric ce înseamnă a fi om, vă invit să vă gândiţi la un pruncuşor. Pentru a (re)deveni oameni e nevoie să ne (re)întoarcem la începuturi, să redevenim într-un anumit sens copii. De ce credeţi că a ales Dumnezeu să îşi înceapă existenţa sa ca om sub forma unui copilaş plăpând, firav, neajutorat? De la cine altcineva putem învăţa puritatea, sinceritatea, gesturile necondiţionate, dezinteresate? Cine altcineva are sufletul mai curat decât un copil? Iată cam cum ar suna scrisoarea de Crăciun a unui copil către Isus:

Pruncule Isus, mi se pare că nu trebuie să minţim, dar când spun vreun adevăr se înfurie. Ieri tatăl meu s-a supărat rău pentru că am zis de faţă cu prietenii lui că o bate pe mama. Dar nu-i mai rău să faci ceva rău, decât să spui despre asta? El se supără când spun. Dar eu nu am voie să mă supăr când o bate.

Spune-le, de acest Crăciun, că un copil este o valoare unică, inegalabilă în viaţa unui om şi, cu siguranţă – chiar tu ai spus asta – o valoare care nu poate muri în “omul din noi”.

Spunea un autor că dacă a murit copilul din noi, şi noi am murit. Aşadar să învăţăm astăzi lecţia Crăciunului. Să facem asemenea lui Dumnezeu: să devenim, înainte de orice altceva în viaţă, oameni!

pr. Claudiu Budău Ritul latin