Start > Ritul latin > Sf. Ioan, apostolul și evanghelistul

Sf. Ioan, apostolul și evanghelistul

27 December 2007
1,115 afișări

Autor: pr. Felician Tiba
Copyright: Predici.cnet.ro
Sfântul Ioan Apostol

În ultimul timp am avut și vom continua să avem multe campanii electorale. Cei înscriși în cursa pentru alegeri se dau de “ceasul morții” numai să convingă electoratul să-i voteze. De cele mai multe ori însă, o dată aleși, uită ce au promis în campania electorală, uită de cei încredințați prin mandat și de cele mai multe ori, uită și de ei înșiși. Puterea îi orbește!

În sărbătoarea Sf. Ioan, apostolul și evanghelistul, Biserica ne propune un fel de campanie electorală. De data aceasta candidatul la alegere este Isus Cristos, Fiul unic al lui Dumnezeu, cel căruia Ioan alege să-i facă campanie. În ce fel?

Despre modul de campanie specific lui Ioan ne vorbesc astăzi ambele lecturi; și cea luată din Prima Scrisoare a Sf. Ioan și evanghelia.

Pentru început, lectura întâi:

Ioan îi asigură pe cititori că va scrie despre Isus Cristos doar ceea ce a auzit, ceea ce a văzut, ceea ce a pipăit cu mâinile sale. El însuși e entuziasmat de darul vieții pe care o văzuse, care era la Tatăl din veșnicie și care la timpul cuvenit s-a întrupat în Fiul său, Isus Cristos. Nu putea Ioan să țină o așa bucurie doar pentru el. Simțea că trebuie s-o împărtășească iar acum avea ocazia să o facă. Intenția e clară, ca cei care ascultă la rândul lor mesajul propus, să-și dea asentimentul credinței în Isus Cristos.

Atunci când în campania electorală, un candidat, este serios, sincer, dacă se poate vorbi de sinceritate, bun organizator, dar și cunoscut, șansele ca el să câștige alegerile sunt destul de mari. Dacă respectivul s-a remarcat și prin câteva fapte față de comunitate, de țară, ori față de cei care urmează să voteze, reușita e garantată.

Faptele lui Isus Cristos erau clare, Ioan le văzuse. Îi ascultase predicile, fusese martorul atâtor minuni, știa bine cine este Isus, de aceea are curajul să-l propună spre a fi ales nu numai de o anumită categorie, ci de toată lumea, de întreaga creație și aceasta “pentru ca bucuria să le fie deplină”.

Promisiunile făcute de Ioan nu sunt de ordin material. Ioan nu promite reușită pe acest pământ celor care îl vor “vota” pe Isus ca și coordonator al proiectelor vieții lor, ci promite doar atât: bucurie.

Poate că omului modern de astăzi, o astfel de promisiune îi este total lipsită de substrat real. Oamenii de astăzi se pare că vor ceva palpabil; vor bani, mașini, case etc. Bucuria oamenilor de astăzi este în consumism, în cine e mai puternic, cine strigă mai tare, cine poate păcăli mai mult.

Sf. Ioan ne îndeamnă să învățăm, să propunem, să trăim doar ceea ce el a văzut, a auzit, a atins cu mâna lui, toate acestea legate de Cuvântul vieții. Pentru Ioan, adevărata bucurie este Isus Cristos care transcende această lume, care depășește momentele de disperare, de neajunsuri, care nu este interesat decât de sufletul omului și nu de avuția lui.

Ne invită Ioan să intrăm astăzi în sufletul nostru și să vedem dacă în el mai este bucurie, dacă mai găsim ceva din copilul din noi, care se bucura și de cel mai mic gest de iubire, care nu purta ranchiună, care nu înjura, care era iubitor cu toți.

Astfel se explică și fuga lui Ioan din evanghelia de astăzi. Ioan, alături de Petru, se întrec în a alerga la mormântul gol. În sufletul lor era și bucurie și teamă; bucurie pentru că Isus nu mai era în mormânt, semn că înviase, teamă pentru că, dacă nu ar fi fost adevărat.

Ajungând însă la mormânt și intrând în el, cei doi au o mare revelație; Isus Cristos, bucuria lor, înviase.

Cine iubește cu adevărat, chiar și aleargă, numai să întâlnească persoana iubită. Ioan este un astfel de apostol. Ținea prea mult la Isus, văzuse prea multe minuni, ascultase prea multe cuvinte pline de viața și lumină și nu l-ar fi putut trăda pentru nimic în lume.

Isus Cristos era de fapt răspunsul principal la toate problemele sale, iar aceasta a dovedit-o mai ales sub cruce, când a așteptat un ultim răspuns, când Isus i-o încredințează pe mama sa. Mai mult decât atât nu era posibil.

Prin celebrarea Euharistiei ca apostol avea să i se ofere și pe sine, pentru moment însă Isus era acolo și era viu, era lumina și bucuria vieții lui.

Poate ne-am fi așteptat la un alt text evanghelic pentru împrejurările în care ne aflăm, poate ceva legat de nașterea lui Isus, Biserica însă propune acest fragment tocmai pentru a arăta noua naștere a lui Isus de după înviere.

De data aceasta s-a născut sau a înviat, mai bine zis, nu doar Isus, ci întreaga creație, care prin patima, moartea și învierea sa, o răscumpărase.

De data aceasta mormântul devine un nou Betleem, unde nu mai sunt păstori sau magi care să-l caute pe Isus după steaua sau după îndemnul îngerilor, ci sunt apostolii care au fost înștiințați direct de Isus că, chiar dacă va muri, va învia, adică se va “naște” din nou, din sânul pământului.

Apostolii iau locul păstorilor și al magilor, iar Ioan este printre ei, el însuși un tânăr căutător de stea, de steaua vieții, de Dumnezeu.

Și cei doi apostoli găsesc în mormânt giulgiurile așezate, unul la cap și unul la picioare, giulgiuri în care fusese înfășurat Isus, așa cum și păstorii l-au găsit pe prunc înfășat și culcat în iesle.

Între scutece și giulgiuri este o vădită asemănare. Și unele și altele sunt haine, și unele și altele sunt folosite de către oameni și aparțin omului, nu animalelor.

Venind Isus în lume, este înfășat în scutece, cu alte cuvinte, este înfășat în ceea ce ține de oameni, cu umanitatea noastră, iar după înviere, lasă giulgiurile înfășurate, unul la cap și unul la picioare, cu alte cuvinte lasă omenitatea aranjată, din cap până în picioare, în întregime, iar el învie pentru a ne arăta care va fi și vocația noatră.

Apostolul Ioan este apostolul semnelor. Astăzi suntem invitați să citim în semnele pe care ni le propune și de care ne asigură că sunt autentice și aceasta pentru că el a transmis doar ceea ce a experimentat.

Fie ca apostolul și evanghelistul Ioan să mijlocească la Isus Cristos și pentru noi capacitatea de a citi în semnele timpului, de a discerne care este voința lui pentru noi și să ne dea curajul să alergăm spre el, chiar dacă la prima vedere se pare că alergăm spre un mormânt gol. El nu e gol, ci e plin cu o omenitate răscumpărată, iar Isus e afară, e lângă noi. Trebuie doar să continuăm munca începută de apostoli, de a-l descoperi în grădinar, în cel care merge pe mare, în cel care pregătește masa, în aproapele nostru. Amin. Cu vine votați?

Ritul latin