Predici

În ultimul timp am avut şi vom continua să avem multe campanii electorale. Cei înscrişi în cursa pentru alegeri se dau de “ceasul morţii” numai să convingă electoratul să-i voteze. De cele mai multe ori însă, o dată aleşi, uită ce au promis în campania electorală, uită de cei încredinţaţi prin mandat şi de cele mai multe ori, uită şi de ei înşişi. Puterea îi orbeşte!

În sărbătoarea Sf. Ioan, apostolul şi evanghelistul, Biserica ne propune un fel de campanie electorală. De data aceasta candidatul la alegere este Isus Cristos, Fiul unic al lui Dumnezeu, cel căruia Ioan alege să-i facă campanie. În ce fel?

Despre modul de campanie specific lui Ioan ne vorbesc astăzi ambele lecturi; şi cea luată din Prima Scrisoare a Sf. Ioan şi evanghelia.

Pentru început, lectura întâi:

Ioan îi asigură pe cititori că va scrie despre Isus Cristos doar ceea ce a auzit, ceea ce a văzut, ceea ce a pipăit cu mâinile sale. El însuşi e entuziasmat de darul vieţii pe care o văzuse, care era la Tatăl din veşnicie şi care la timpul cuvenit s-a întrupat în Fiul său, Isus Cristos. Nu putea Ioan să ţină o aşa bucurie doar pentru el. Simţea că trebuie s-o împărtăşească iar acum avea ocazia să o facă. Intenţia e clară, ca cei care ascultă la rândul lor mesajul propus, să-şi dea asentimentul credinţei în Isus Cristos.

Atunci când în campania electorală, un candidat, este serios, sincer, dacă se poate vorbi de sinceritate, bun organizator, dar şi cunoscut, şansele ca el să câştige alegerile sunt destul de mari. Dacă respectivul s-a remarcat şi prin câteva fapte faţă de comunitate, de ţară, ori faţă de cei care urmează să voteze, reuşita e garantată.

Faptele lui Isus Cristos erau clare, Ioan le văzuse. Îi ascultase predicile, fusese martorul atâtor minuni, ştia bine cine este Isus, de aceea are curajul să-l propună spre a fi ales nu numai de o anumită categorie, ci de toată lumea, de întreaga creaţie şi aceasta “pentru ca bucuria să le fie deplină”.

Promisiunile făcute de Ioan nu sunt de ordin material. Ioan nu promite reuşită pe acest pământ celor care îl vor “vota” pe Isus ca şi coordonator al proiectelor vieţii lor, ci promite doar atât: bucurie.

Poate că omului modern de astăzi, o astfel de promisiune îi este total lipsită de substrat real. Oamenii de astăzi se pare că vor ceva palpabil; vor bani, maşini, case etc. Bucuria oamenilor de astăzi este în consumism, în cine e mai puternic, cine strigă mai tare, cine poate păcăli mai mult.

Sf. Ioan ne îndeamnă să învăţăm, să propunem, să trăim doar ceea ce el a văzut, a auzit, a atins cu mâna lui, toate acestea legate de Cuvântul vieţii. Pentru Ioan, adevărata bucurie este Isus Cristos care transcende această lume, care depăşeşte momentele de disperare, de neajunsuri, care nu este interesat decât de sufletul omului şi nu de avuţia lui.

Ne invită Ioan să intrăm astăzi în sufletul nostru şi să vedem dacă în el mai este bucurie, dacă mai găsim ceva din copilul din noi, care se bucura şi de cel mai mic gest de iubire, care nu purta ranchiună, care nu înjura, care era iubitor cu toţi.

Astfel se explică şi fuga lui Ioan din evanghelia de astăzi. Ioan, alături de Petru, se întrec în a alerga la mormântul gol. În sufletul lor era şi bucurie şi teamă; bucurie pentru că Isus nu mai era în mormânt, semn că înviase, teamă pentru că, dacă nu ar fi fost adevărat.

Ajungând însă la mormânt şi intrând în el, cei doi au o mare revelaţie; Isus Cristos, bucuria lor, înviase.

Cine iubeşte cu adevărat, chiar şi aleargă, numai să întâlnească persoana iubită. Ioan este un astfel de apostol. Ţinea prea mult la Isus, văzuse prea multe minuni, ascultase prea multe cuvinte pline de viaţa şi lumină şi nu l-ar fi putut trăda pentru nimic în lume.

Isus Cristos era de fapt răspunsul principal la toate problemele sale, iar aceasta a dovedit-o mai ales sub cruce, când a aşteptat un ultim răspuns, când Isus i-o încredinţează pe mama sa. Mai mult decât atât nu era posibil.

Prin celebrarea Euharistiei ca apostol avea să i se ofere şi pe sine, pentru moment însă Isus era acolo şi era viu, era lumina şi bucuria vieţii lui.

Poate ne-am fi aşteptat la un alt text evanghelic pentru împrejurările în care ne aflăm, poate ceva legat de naşterea lui Isus, Biserica însă propune acest fragment tocmai pentru a arăta noua naştere a lui Isus de după înviere.

De data aceasta s-a născut sau a înviat, mai bine zis, nu doar Isus, ci întreaga creaţie, care prin patima, moartea şi învierea sa, o răscumpărase.

De data aceasta mormântul devine un nou Betleem, unde nu mai sunt păstori sau magi care să-l caute pe Isus după steaua sau după îndemnul îngerilor, ci sunt apostolii care au fost înştiinţaţi direct de Isus că, chiar dacă va muri, va învia, adică se va “naşte” din nou, din sânul pământului.

Apostolii iau locul păstorilor şi al magilor, iar Ioan este printre ei, el însuşi un tânăr căutător de stea, de steaua vieţii, de Dumnezeu.

Şi cei doi apostoli găsesc în mormânt giulgiurile aşezate, unul la cap şi unul la picioare, giulgiuri în care fusese înfăşurat Isus, aşa cum şi păstorii l-au găsit pe prunc înfăşat şi culcat în iesle.

Între scutece şi giulgiuri este o vădită asemănare. Şi unele şi altele sunt haine, şi unele şi altele sunt folosite de către oameni şi aparţin omului, nu animalelor.

Venind Isus în lume, este înfăşat în scutece, cu alte cuvinte, este înfăşat în ceea ce ţine de oameni, cu umanitatea noastră, iar după înviere, lasă giulgiurile înfăşurate, unul la cap şi unul la picioare, cu alte cuvinte lasă omenitatea aranjată, din cap până în picioare, în întregime, iar el învie pentru a ne arăta care va fi şi vocaţia noatră.

Apostolul Ioan este apostolul semnelor. Astăzi suntem invitaţi să citim în semnele pe care ni le propune şi de care ne asigură că sunt autentice şi aceasta pentru că el a transmis doar ceea ce a experimentat.

Fie ca apostolul şi evanghelistul Ioan să mijlocească la Isus Cristos şi pentru noi capacitatea de a citi în semnele timpului, de a discerne care este voinţa lui pentru noi şi să ne dea curajul să alergăm spre el, chiar dacă la prima vedere se pare că alergăm spre un mormânt gol. El nu e gol, ci e plin cu o omenitate răscumpărată, iar Isus e afară, e lângă noi. Trebuie doar să continuăm munca începută de apostoli, de a-l descoperi în grădinar, în cel care merge pe mare, în cel care pregăteşte masa, în aproapele nostru. Amin. Cu vine votaţi?

pr. Felician Tiba Ritul latin