Start > Ritul latin > Va fi Crăciunul în acest an?

Va fi Crăciunul în acest an?

23 December 2007
1,801 afișări

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Copyright: Predici.cnet.ro
Nașterea Domnului (Liturghia din noapte)

O istorie scrisă din nou

Întrebarea pare cu totul inutilă: va fi Crăciunul în acest an? Nu Crăciunul cel stabilit de calendar, fixat de obiceiuri, organizat de comercianți, ci Crăciunul adevărat, serios, acela în care se naște Dumnezeu. Acum două mii de ani, nu sunt dubii în această privință, a fost Crăciunul, chiar dacă puțini au observat și au fost avertizați. Astăzi ar fi cazul să actualizăm textul lui Luca, ce vorbește despre împăratul Cezar August și de faimosul recensământ, și de un oarecare Quirinus guvernatorul Siriei…

Ar trebui să-l transcriem mai mult sau mai puțin așa: în timpul lui Bush, și al lui Elțin, și Deng, în timp ce se contabilizau morții de foame (un milion mai mult sau mai puțin); se aduceau la zi statisticile victimelor SIDA, drogurilor, mafiei; atunci când s-a renunțat la a mai număra episoadele de violență; când toți s-au resemnat să se gândească la Liban nu din cauza cedrilor ci din cauza bombelor, a rugurilor, a munților de dărâmături; în zilele în care a explodat al nu știu câtelea scandal și s-a aprins ultima polemică dezgustătoare…, în orașul din… sau în satul din… într-o casă oarecare din strada… numărul…a fost Crăciunul. Adică s-a verificat un fapt uluitor. Cineva a decis că problema îl privește. Că acea naștere trebuia să vină, el era de acord, accepta. Dumnezeu putea să vină în lume.

Din păcate este loc la hotel

“Nu era loc de găzduire pentru ei…”. Mulți astăzi ar rezerva cu entuziasm un loc la hotel. Probabil însă Lui nu i-ar plăcea să se nască în hotel. Ar refuza restaurantul. Nu ar accepta aranjamentul din ieslele noastre. Nu ar putea suporta atmosfera prăvăliilor unde se expun articolele cadou. Oriunde este loc pentru El. Din păcate. Oriunde, mai puțin în locul pe care El îl pretinde.

Când toate sunt gata la hotel, la masă, la supermarket, pe străzi, pe pomii iluminați, când nu lipsește nimic, este riscul de a nu fi Crăciunul. El nu are nevoie, pentru a se naște, de tot ce am pregătit, aranjat în onoarea sa fără să ne pese de cheltuieli. El se mulțumește cu o iesle, de o crăpătură într-un zid vechi, pentru a ascunde sămânța sa. Dacă nu te grăbești să astupi acea spărtură… Dacă te lași străpuns de acea lamă de lumină… Dacă consimți să scuturi din spate greutatea obișnuințelor… Dacă te simți pătruns de voința de a reface lumea, de a construi iubirea, de a trăi credința, de a striga cu glas tare speranța… Dacă observi cu tărie, în sângele tău, chemarea libertății… Dacă asculți acel cuvânt…

Dacă nu te sustragi de la acea privire care îți propune un alt mod de a fi om…

…Atunci a fost Crăciunul. Dumnezeu s-a născut în localitatea.. în casa din strada… numărul… Atunci s-a născut și un om nou, care intră să facă parte dintr-o altă omenire, chiar dacă nici un recensământ nu va da socoteală de această naștere surprinzătoare.

Am vărsat prea multă cerneală inocentă…

Și am obosit să scriem și să punem să se scrie toate acele scrisori către Pruncul Isus (câtă “cerneală inocentă” vărsată…). Fără să ne gândim că era acolo, în așteptarea răspunsului, un simplu bilet care a fost înmânat de mesagerii trimiși din cer cu câteva sute de ani înainte. Poate nici nu l-am deschis, nu i-am dat atenție. Totuși era o comunicare foarte importantă și obligatorie: “Pace pe pământ oamenilor pe care Dumnezeu îi iubește”.

Când Dumnezeu ne-a dăruit informația despre iubirea sa, mai puternică și încăpățânată decât toate neghiobiile noastre, ne-a spus lucrul cel mai important. Când ne-a dat comoara cea mai prețioasă pe care o avea, pe Fiul propriu, ne-a dat tot ce avea de dăruit. Dacă Dumnezeu dăruiește iubirea sa, toate celelalte cereri ale noastre se reduc la acest dar. Necazul este că noi preferăm să ignorăm acel bilet, nu devenim conștienți de acel dar. Pentru că știm că iubirea cere un răspuns. Și atunci preferăm să scriem “scrisorele” care nu ne obligă. În timp ce El așteaptă încă răspunsul la un bilet care a ajuns la noi acum două mii de ani.

Crăciunul poate fi ocazie pentru ca cineva, în sfârșit, să se hotărască să scrie sau să spună un cuvânt foarte simplu: “Primit”. Iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Iată mesajul, lumina Crăciunului constă în întregime aici. Mizeria devine un titlu de măreție. Foamea mea poate fi potolită. Aspirațiile mele cele mai îndrăznețe își găsesc o împlinire sigură Un Altul îmi permite să fiu cu adevărat eu însumi. Dumnezeu pune la dispoziție Iubirea sa pentru ca eu să devin om. Dumnezeu se face om pentru ca lumea să devină mai umană. Pentru ca fiecare om să devină mai uman.

De aici înainte omul are posibilitatea de a trăi o viață pe deplin divină și pe deplin umană. Dacă acceptăm că la Crăciun, că în acest Crăciun, se naște Dumnezeu, atunci se naște și omul. Desigur este mai ușor să serbezi Crăciunul decât să trăiești Crăciunul. Este mai ușor să comemorezi o aniversare decât a risca o naștere.

Minune

Și apoi este minunea nemaiauzită a Crăciunului. Atotputernicul se descoperă în cea mai dezarmantă slăbiciune. Imensul devine foarte mic, un copil în fașă. Cel cu Totul Altul devine unul dintre noi. Dumnezeu cel nevăzut, cel pe care nimeni nu l-a văzut (Io 1,18), se face vizibil. Cel inaccesibil, îndepărtat, apare aproape, se prezintă Dumnezeu-cu-noi. Și, vă rog, să ne scoatem din cap ideea că noi l-am căuta, să ne apropiem de El. El ne-a căutat, ne caută, ne zorește, ne iubește. Nu este problema bunăvoinței noastre. De Crăciun Dumnezeu este care își arată bunăvoința sa în privința oamenilor.

Să credem în nașterea noastră

“Vă vestesc o mare bucurie…: astăzi vi s-a născut un mântuitor.” Păstorilor le este comunicată o bucurie pentru astăzi. Așa ar trebui să fie bucuria pentru Crăciunul nostru. Nu o bucurie veche, prăfuită, legată de amintiri din copilărie, de obiceiurile rămase în picioare oarecum și aranjate după ultima modă, ci o bucurie vie, profundă, nouă. O bucurie de astăzi.

Este bucuria de a putea crede într-o naștere. A sa, înainte de toate, Dar și a noastră. Pare un fapt evident. Totuși, dacă ne gândim bine, este necesar să credem în naștere. Să credem în posibilitatea de a ne renaște. Nicodim afirma că, la acea vârstă, nu se poate naște din nou. La o anumită vârstă nu se mai schimbă nimic. Cu acumularea anilor se renunță la modificarea lucrurilor, dinăuntrul și din afara noastră. Este lumea veche, împietrită, ghemuită în carcasa sa de păcat și de indiferență. Totuși în acea noapte crusta s-a spart într-un punct precis, și a înflorit un lăstar, o forță capabilă de a reînnoi lumea. Totuși, chiar dacă mulți se grăbesc să sufoce acea naștere (uciderea pruncilor ia o valoare de simbol: este lumea veche a violenței, a urii, a puterii, a samavolniciei, care se îndârjește împotriva “pruncului”, aducătorul unei propuneri de pace, de omenire nouă), rămâne posibilitatea ca cineva dintre noi să păstreze puțină liniște, ca să audă acel scârțâit din partea inimii, și să simtă o dorință de altceva, de lumină, de curăție, la miezul nopții.

“Nu ar folosi la nimic ca Domnul să se fi născut, acum două mii de ani, dacă nu s-ar naște nimic cu adevărat astăzi… Minunea din această noapte, sau din această zi, este că Dumnezeu, în mijlocul nostru, poate redeveni viu” (L. Evely). Pentru a transforma acest deșert, cufundat în gunoaie, este nevoie de mâini goale care să se încăpățineze să cultive o floare. Pentru a rupe coaja tare a indiferenței și a urii este necesară o inimă cu o iubire mai tare decât toate asprimile. Pentru a străpunge întunericul sunt necesare ochi aprinși de lumină. Pentru a se opune glasurilor care ne atacă și ne zăpăcesc din orice parte este necesar ca cineva să primească și să ofere un cuvânt adevărat.

În sfârșit, este necesară o naștere. Și noi ne îndreptăm spre Noul-Născut, sărac, fragil, amenințat (și cu atât mai amenințat cu cât devine un pretext pentru o sărbătoare care îl pune în centru pentru a-l ignora), și să-i ducem ceea ce am păstrat mai prețios și intact: dorința de a ne naște. Atunci, va fi Crăciun în acest an?

Ritul latin