Predici

- prelungirea unor gânduri de-ale lui Tonino Bello -

Presupun că de aseară şi până azi, alături de multe zâmbete, vi s-a adresat deja de zeci sau poate chiar de sute de ori convenţionala urare “Crăciun fericit”. Sau, de ce să fiu restrictiv, sunt convins că toţi cu care v-aţi întâlnit, dacă nu v-au pupat, măcar v-au urat cu siguranţă “Crăciun fericit”. Aşteptaţi cumva să vă fac şi eu această urare? Vă voi dezamăgi. Căci dacă v-aş ura doar “Crăciun fericit”, dacă v-aş ura să aveţi parte numai de bucurii, să aveţi masa plină şi să vă bucuraţi împreună cu cei dragi, aş putea fi un prezentator TV, dar nu preot. Dar pentru că sunt preot, mi-am propus ca azi, în sfânta zi a Crăciunului, să vă stric cât pot de mult ziua. Şi să vă fac nişte urări cum nu v-am făcut niciodată şi care s-ar putea să nu vă placă. Cu ocazia sărbătorii Crăciunului de anul acesta, doresc vă fac tuturor următoarele urări.

În primul rând vă doresc ca în faţa lui Dumnezeu făcut astăzi Om să vă simţiţi dezgustaţi ori de câte ori nu sunteţi oameni. Sau ori de câte ori nu sunteţi îndeajuns de oameni. Pentru că din momentul în care Dumnezeu s-a făcut Om, cuvântul OM a început să se scrie cu litere mari. Căci dacă Dumnezeu însuşi a reuşit să se lase încăput (dar nu epuizat) într-un om, înseamnă că Omul e într-adevăr mare şi capabil de lucruri mari. Şi, făcându-se Om, a ridicat ştacheta Omului enorm de sus. Vă doresc să vă simţiţi dezgustaţi ori de câte ori coborâţi această ştachetă. Să simţiţi un profund dezgust ori de câte ori trăiţi nu conform demnităţii unui Om, dar asemenea unei fiinţe inferioare nouă. Să vă simţiţi dezgustaţi atunci când vă folosiţi doar 1% din capacităţile unui Om: când folosiţi doar 1% din inteligenţa sa, doar 1% din forţa sa, doar 1% din voinţa sa, doar 1% din inima şi capacitatea sa de a iubi. Vă doresc să vă simţiţi dezgustaţi ori de câte ori planurile de viaţă şi idealurile nu vă sunt pe măsura acestei fiinţe minunate care este Omul. Ori de câte ori nu vreţi mult, ori de câte ori trăiţi fără scop înalt, ori de câte ori vă mulţumiţi cu puţin. Vă doresc să vă simţiţi dezgustaţi când nici măcar fiinţe din clasa inferioară nu sunteţi, dar coborâţi mai multe trepte, devenind plante, căci nu mai trăiţi, ci vegetaţi ori muriţi. Într-un cuvânt, vă doresc să simţiţi un profund dezgust ori de câte ori viaţa voastră nu se ridică la nivelul Omului în care s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu.

În al doilea rând vă doresc ca Pruncul Isus, care s-a născut fără complexe într-un grajd, să nu vă lase să dormiţi ori de câte ori veţi considera o casă mai importantă decât familia din ea. Ori de câte ori munciţi mai mult la ridicarea unei case decât la întreţinerea căldurii din sânul unei familii. Să nu vă lase să dormiţi liniştiţi atunci când munciţi ca robii zeci de ore pe zi pentru a schimba grajdul cu o vilă, iar familiei îi dăruiţi doar orele în care dormiţi. De asemenea, să nu vă lase să dormiţi ori de câte ori judecaţi oamenii după aparenţe şi le puneţi etichete în funcţie de hainele pe care le poartă, casele în care locuiesc şi maşinile pe care le conduc ori nu le conduc. Ori de câte ori faceţi diferenţe între oameni şi-i preferaţi doar pe cei care în exterior arată bine, iar pe ceilalţi îi daţi deoparte. Fie ca Pruncul divin venit în lume pe nişte paie reci şi murdare să nu vă lase să dormiţi liniştiţi până nu înţelegeţi minunata lecţie pe care ne-a dat-o în sfânta noapte a Crăciunului: că nu contează de unde eşti, că nu contează unde şi în ce trăieşti, că nu contează câte etaje ai deasupra capului, că nu contează cu adevărat nimic din ceea ce ai, dar cine şi ce eşti.

În al treilea rând vă doresc ca Sfânta Fecioară Maria, care a găsit loc să nască doar într-o iesle pentru animale, să vă facă să vă simţiţi plini de mizerie ori de câte ori nu vă respectaţi mama, ori de câte ori ridicaţi vocea asupra ei ori nu ştiţi să-i preţuiţi jertfa. Să vă facă să vă simţiţi plini de mizerie ori de câte ori jigniţi o femeie, ori de câte ori înjosiţi o femeie, ori de câte ori profitaţi şi vă folosiţi de o femeie. Vă doresc ca Sfânta Fecioară Maria să vă facă să vă simţiţi copleşiţi de mizerie ori de câte ori nu vă iubiţi copiii, ori de câte ori nu vă educaţi copiii, ori de câte ori nu vă respectaţi copiii. Iertaţi-mă, dar vă doresc să vă cuprindă greaţa chiar, atunci când nu vă primiţi copiii, când nu vă naşteţi copiii, ori tăceţi atunci când auziţi că toaleta, lada de gunoi şi crematoriul maternităţilor sunt adesea morminte fără cruce ale unor vieţi frânte. Într-un cuvânt, vă doresc să vă simţiţi plini de mizerie atunci când nu înţelegeţi această lecţie minunată pe care ne-a dat-o Maria în sfânta noapte a Crăciunului: că unele dintre cele mai sfinte lucruri de pe acest pământ sunt mama, naşterea şi un copil dăruit de Dumnezeu.

În al patrulea rând vă doresc ca Sfântul Iosif, în faţa căruia atâtea porţi au rămas închise, să vă facă a vă simţi plini de ipocrizie ori de câte ori nu daţi ajutor celui care vi-l cere. Ori de câte ori vă faceţi că nu auziţi când cineva vă strigă ori vă daţi plecaţi de acasă când cineva vă caută. Să vă simţiţi plini de ipocrizie când nu vă bucuraţi de oaspeţi, când nu oferiţi şi altora din ceea ce aveţi ori treceţi pe lângă un sărac aşa cum treceţi pe lângă un gard. Dar cel mai mult vă doresc ca Sfântul Iosif să vă facă a vă simţi plini de ipocrizie ori de câte ori îi trântiţi uşa în nas lui Isus din Euharistie, ori de câte ori refuzaţi să-l primiţi în sufletul vostru şi-i spuneţi cu un zâmbet sec: “Tu, Doamne, dute-n grajd căci în casă e Altcineva”. Fie ca Sfântul Iosif să vă facă a vă simţi plini de ipocrizie atunci când nu înţelegeţi minunata lecţie pe care ne-a dat-o în noaptea sfântă a Crăciunului: că nu există pe lume cinste mai mare pentru tine decât să vină în casa ta Cristos Domnul, fie el prezent într-un om ori în sfânta Euharistie.

În al cincilea rând vă doresc ca Dumnezeu Tatăl, care iubeşte atât de mult oamenii încât la trimis pe Fiul său din cer în grajd, care a şters toată mizeria noastră trecută, prezentă şi viitoare şi care ne-a întins primul mâna, să vă facă inima să plângă ori de câte ori nu ştiţi să iubiţi, ori iubiţi prost, ori nu iubiţi deloc. Să vă facă inima să plângă ori de câte ori le doriţi altora răul, ori de câte ori vă bucuraţi de insuccesul celuilalt şi ori de câte ori îi săpaţi pe ceilalţi. Să vă facă inima să plângă atunci când puneţi condiţii iertării sau atunci când nu întindeţi primul mâna. Să vă facă inima să plângă în hohote atunci când treceţi prin viaţă reci şi seci, când în casa voastră a încetat să se mai audă cuvântul “te iubesc”, când vă urâţi unul pe altul, când vă duşmăniţi, când vă bârfiţi, când nu vă mai suportaţi. Într-un cuvânt, să vă facă inima să plângă atunci când nu înţelegeţi această lecţie minunată pe care ne-a dat-o Dumnezeu Tatăl în sfânta noapte a Crăciunului: că singurul lucru care nu face niciodată rău atunci când e folosit în exces e iubirea.

Acestea vi le doresc cu ocazia acestui Crăciun. Nu vă doresc să nu aveţi un Crăciun fericit. Dimpotrivă, vă doresc din toată inima să aveţi şi mesele pline, şi pace şi bucurie în suflet, şi prieteni în jur şi tot ce vă doriţi. Ca preot însă, cred totuşi că cea mai frumoasă urare pe care v-aş putea-o face e să înţelegeţi că în liniştea nopţii de Crăciun a început în lume un cutremur. E cutremurul vechiului. Cutremurul a tot ceea ce e învechit în noi. E cutremurul care face să cadă de pe noi tot ceea ce nu ne lasă să fim Oameni. Vă doresc din inimă să simţiţi acest cutremur şi să lăsaţi să cadă de pe voi tot ceea ce nu vă dă voie să fiţi Oameni – să cadă o idee îngustă despre Om, să cadă o existenţă banală, să cadă ura, să cadă ipocrizia, să cadă mândria, să cadă tot ce-i rău, pentru ca la sfârşit să rămână o Făptură minunată asemenea aceleia în care s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu. Vă doresc din inimă un Crăciun fericit, dar mai mult decât orice, vă doresc tuturor Crăciun neliniştit! Amin.

pr. Mihai Blaj Ritul latin