Predici

Vorbind despre natura liturgiei şi importanţa ei în viaţa Bisericii, Conciliul Vatican II, în constituţia liturgică Sacrosantum Concilium la numărul 5 ne spune că “opera răscumpărării oamenilor şi a preamăririi desăvârşite a lui Dumnezeu, prefigurată în faptele măreţe ale Domnului, săvârşite cu poporul Vechiului Testament, a fost îndeplinită de Cristos Domnul mai ales prin Misterul pascal al fericitei sale Pătimiri, al învierii şi al Înălţării sale glorioase la cer…” Se poate spune că acest text conţine în sine esenţa liturgiei din Joia Sfântă.

Întreaga liturgie a cuvântului din seara aceasta ne ajută să înţelegem ce înseamnă misterul pascal. Paştele este denumirea ebraică dată intervenţiei eliberatoare a lui Dumnezeu prin care începe să se reveleze şi să se actualizeze planul său de iubire faţă de oameni, plan care până în acel moment rămăsese la stadiul de promisiune. Această intervenţie eliberatoare a lui Dumnezeu s-a verificat în exodul Israelului din robia Egiptului, exod care nu trebuie identificat cu fuga unei mici naţiuni dornică de a se sustrage unui regim de oprimare. Eliberarea din Egipt are de fapt scopul şi înţelesul unei chemări a Israelului de a părăsi cultul idolatric şi de a se deschide revelaţiei adevăratului Dumnezeu, astfel încât să-l adore numai pe el singur.

Intervenţia divină în favoarea Israelului era o actualizare numai parţială a planului şi în consecinţă a promisiunii mântuirii existente în Dumnezeu. Eliberarea privea de fapt în acel moment un număr determinat de oameni, fiind mai curând un început spre o eliberare care va fi realizată desăvârşit pentru toţi doar în viitor.

Paştele în ebraism se prezenta ca ritul memorial care în fiecare an lega Israelul de originile sale de popor eliberat din sclavia idolatriei şi trecut în proprietatea lui Dumnezeu pentru a fi o naţiune consacrată cultului său. Prin intermediul ritului pascal, evenimentul originilor redevenea în fiecare an o realitate prezentă şi integra atât fiecare generaţie succesivă cât şi fiecare persoană în parte. În cadrul Cinei Pascale participarea la ierburile amare, la pâinea azimă şi la mielul înjunghiat constituia ritul central. Acest rit însă nu era o simplă amintire însoţită de sărbătoarea familiei, ci era mijlocul de a se asocia fizic la evenimentul exodului, la eliberarea minunată pe care Dumnezeul cel viu continua să o ofere poporului său. Când familia ebraică se aşeza la masă, era prescris ca fiul cel mai mic să-l întrebe pe tatăl său: “Ce înseamnă obiceiul pe care îl împlinim în această noapte?” Iar cuvintele pe care capul familiei le pronunţa pentru a explica semnificaţia alimentelor le conferea o nouă actualizare. Astfel cei care participau la ospăţul pascal beneficiau în mod personal de binecuvântările pe care le primiseră părinţii lor.

Aceeaşi întrebare trebuie să ne-o punem şi noi: care este semnificaţia ritului a cărui instituire o sărbătorim în seara aceasta? Domnul nostru Isus Cristos a primit de la Dumnezeu o misiune care cerea să-şi dea viaţa în slujirea fraţilor. Această misiune constă în manifestarea lui Dumnezeu ca un Părinte plin de bunătate şi dispus la generozitate necondiţionată şi gratuită, în a arăta o modalitate de împăcare în favoarea celor săraci. Şi toate acestea pentru a elibera lumea de sclavia răului şi pentru a o feri de rău Isus rămâne credincios misiunii sale până la sacrificiul suprem. La fel cum Moise, slujitorul Domnului, a luat sângele animalelor sacrificate vărsând o parte pe altar iar cu cealaltă parte stropind poporul, înfăptuind astfel Alianţa cu Dumnezeu, la fel Isus preluându-i ritul, instituie Sfânta Euharistie: Acesta este sângele meu, al Noii Alianţe… Aşadar noua şi definitiva Alianţă a lui Dumnezeu cu toată omenirea este încheiată prin sângele lui Isus Cristos, prin jertfa sa voluntară. Potirul euharistic, conform cuvintelor instituirii, conţine sângele noii Alianţe. Isus ne oferă, ne transmite în Sfânta Euharistie sacrificiul Trupului şi Sângelui său sub speciile pâinii şi vinului. Prin Euharistie Domnul Cristos ne dăruieşte prezenţa reală şi mântuitoare a jertfei sale unice de pe Calvar, jertfă pecetluită prin sângele său sfânt.

Cina ebraică este purtată astfel la o nouă împlinire. Memorialului mielului pascal îi urmează memorialul pâinii frânte. Noutatea cinei euharistice creştine constă în faptul că Isus Cristos, deşi acceptase să fie numit Mielul lui Dumnezeu, nu s-a identificat niciodată cu mielul, ci cu pâinea coborâtă din cer. Frângerea pâinii deci ia locul mielului sacrificat şi al celorlalte elemente prescrise pentru paştele ebraic. De aceea Biserica apostolică a numit întreaga Euharistie “Frângerea pâinii“. Dacă evreii ofereau ca jertfă lui Dumnezeu memorialul mielului pascal, Isus se jertfeşte pe el însuşi ca jertfă de reconciliere a lumii, oferindu-ni-se ca hrană. Cuvintele pronunţate de Isus în Cenacol exprimă foarte clar un sacrificiu: Acesta este Trupul meu dat pentru voi; faceţi aceasta în amintirea mea… Iar după cină a făcut la fel şi cu potirul. Sacrificiul său reprezentat în Euharistie este de fapt ispăşire pentru păcate, în care victima este Cristos însuşi sub speciile pâinii şi vinului; este acţiunea de mulţumire asemenea holocaustelor din Vechiul Testament; este comuniunea sau împărtăşirea noastră cu Trupul şi Sângele lui Cristos mort pentru reconcilierea noastră şi înviat pentru sfinţirea noastră; este ofrandă prin însăşi oferirea sfintelor Daruri. Sacrificiul Noii Alianţe reprezintă tuturor generaţiilor jertfa săvârşită o singură dată pentru totdeauna de Fiul lui Dumnezeu, oferindu-ne nouă astăzi posibilitatea de a ne împărtăşi din viaţa Domnului înviat, după ce ne-am unit şi cu misterul morţii sale.

Adunaţi în jurul altarului toţi creştinii se pot defini ca celebranţi ai Euharistiei în virtutea sacramentului Botezului care îi face participanţi la unica şi eterna preoţie a lui Cristos. Prin porunca dată Apostolilor de a perpetua memorialul sacrificiului său, Cristos instituie preoţia ministerială. Această putere dată Bisericii – Trupul său mistic – de a reprezenta eficace funcţia sa, provoacă în Biserică harul mântuirii prin intermediul sacramentelor şi al evanghelizării. Prezenţa lui Cristos în cuvintele sale este a doua pâine oferită la masa euharistică la care suntem cu toţii invitaţi. Participarea conştientă şi activă care ni se cere la celebrarea euharistică face din noi “actori” ai Sfintei Liturghii. De aceea nu au ce căuta printre noi spectatorii muţi, cei indiferenţi care aşteaptă cu nerăbdare ca totul să se sfârşească mai repede pentru că sunt presaţi de alte interese, de alte probleme.

Toţi cei care ne-am adunat aici suntem împreună datorită ospăţului euharistic, dar suntem aici şi datorită sacrificiului suprem al lui Isus Cristos, care a instituit acest ospăţ prin dăruirea totală de sine, prin iubire. În special această noapte poate fi pe drept numită noaptea iubirii: o iubire dusă până la desăvârşire. Este vorba de iubirea care implică cerul şi pământul, Dumnezeu şi oamenii, Cristos Om – Dumnezeu şi noi toţi: de ieri, de azi, din totdeauna. Totuşi euharistia rămâne ca centru de convergenţă şi sunet de iradiere a iubirii. Euharistia este îndemnul, efortul, stimulul operator al iubirii in lume, iar iubirea este efectul ei şi semnul distinctiv al tuturor creştinilor adevăraţi. Tocmai de aceea suntem adunaţi aici: pentru a celebra iubirea, pentru a ne împărtăşi unii altora din ea şi apoi pentru a o purta în lume la toţi cei care vor să-l cunoască cu adevărat pe Isus Cristos.

Iosif Gîrleanu

volum colectiv ITRC Ritul latin