Predici

După ce în urmă cu exact o săptămână am sărbătorit venirea pe Pământ a însuşi Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos, punctul culminant al istoriei lui Dumnezeu cu oamenii, iată că astăzi, în acelaşi context al sărbătorilor Crăciunului, atenţia noastră se îndreaptă în mod deosebit asupra Mariei, asupra rolului pe care ea l-a avut în misterul Crăciunului. Ziua de azi mai este numită şi Crăciunul Sfintei Fecioare Maria, Octava Crăciunului, o continuare a sărbătorii de la 25 decembrie.

Am ascultat în Evanghelia Sfântului Luca, cum Maria şi Iosif, după ce s-au împlinit opt zile de la naşterea lui Isus, L-au dus în Templul din Ierusalim, pentru ca după lege să fie tăiat împrejur şi să i se pună numele pe care-l stabilise îngerul la Buna Vestire.

Din punct de vedere istoric, sărbătoarea de astăzi a avut o evoluţie foarte complexă. În antichitatea creştină, ziua de 1 ianuarie era ziua în care aveau loc saturnalele păgâne, nişte sărbători în cinstea zeului Ianus. Acestea constituiau pentru creştinii mai puţin evlavioşi, mai ales pentru cei care proveneau din păgânism, ocazie de a recădea în idolatrie şi orgii de tot felul. Aşa încât din primele secole Biserica a avut foarte mult de luptat împotriva acestor obiceiuri. Prima zi a anului avea un pronunţat caracter de pocăinţă. Unele concilii interziceau chiar cântecul “Aleluia”, ce exprimă bucuria creştinilor (Toledo).

Pentru a lupta cu mai multă eficienţă împotriva dezmăţului de început de an, Biserica a stabilit pentru această zi sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu. Ea este distrugătorea idolilor. În timpul anului bisericesc există mai multe sărbători închinate ei, care scot în evidenţă diferitele aspecte ale rolului pe care Maria l-a avut în realizarea planului de mântuire a lumii. Aşa avem Buna Vestire, Inima Neprihănită a Mariei, Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Fecioară Maria – Regină, Naşterea Sfintei Fecioare Maria, Maria Îndurerată, Regina Sfântului Rozariu, 8 Decembrie – Neprihănită Zămislire. Două din cele douăsprezece luni ale anului au fost închinate în mod cu totul deosebit ei: luna mai şi luna octombrie. Luna mai care este cea mai frumoasă lună din an, luna florilor, şi luna octombrie, închinată devoţiunii Sfântului Rozariu. Pe lângă aceasta, în zilele de sâmbătă, creştinii evlavioşi îşi intensifică devoţiunea faţă de Mama lor preasfântă.

Dar să revenim la particularitatea zilei de astăzi. Că Maria este Născătoare de Dumnezeu, aceasta este dogmă de credinţă. Acest lucru îl mărturisim şi în simbolul Credinţei. Elisabeta a exclamat şi ea: “De unde mi-e fericirea aceasta ca să vină la mine Maica Domnului meu”. Această dogmă de credinţă a fost definită la Conciliul din Efes 431 împotriva lui Nestorius şi a adepţilor lui eretici. Se relatează că atunci când acest lucru a fost adus la cunoştinţa creştinilor din Efes, care aşteptau în jurul clădirii conciliare, au aprins făclii şi cu ele aprinse, plini de bucurie s-au îndreptat spre casele lor. Aceleaşi cuvinte, cu care a fost definită maternitatea Mariei, au fost preluate după 1500 de ani, în 1931 de către papa Pius XI într-una din enciclicile sale.

Prin acest privilegiu unic se poate spune că Maria a intrat în familia lui Dumnezeu: ea este fiica preaiubită a Tatălui, Mama Fiului lui Dumnezeu şi templul Duhului Sfânt.

Desigur, multe din femeile din Palestina care aşteptau mântuirea lui Israel ar fi dorit acest privilegiu. Însă, aşa cum cântăm în Magnifcat, Dumnezeu a privit la smerenia Mariei. Ea a fost aleasă de către Tatăl încă de la începutul lumii, şi în acest sens, ferită de păcatul strămoşesc şi de orice pată a păcatului. Opera minunată a Întrupării s-a realizat prin puterea Duhului Sfânt: “Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri pentru aceasta şi Cel Sfânt care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”. Profunzimea misterului nu poate fi pătrunsă de noi oamenii. Este cel mai mare privilegiu care a fost acordat vreodată unei creaturi, de a se numi Mama Creatorului.

Alături de maternitatea divină a Mariei trebuie să luăm în considerare şi fecioria ei. Ea a fost fecioară atât înainte cât şi după naşterea lui Isus. Prin naşterea lui Isus, fecioria Mariei nu numai că nu s-a pierdut sau că nu a fost umbrită, dar a fost înnobilată. A fi mamă şi fecioară în acelaşi timp. Iată un lucru greu de înţeles pentru noi oamenii, dar nu imposibil la Dumnezeu.

Însă Maria este şi Mama noastră. Pe Calvar, Isus a încredinţat Mariei, prin Ioan, pe toţi oamenii. Desigur, Maria nu este mamă în ordinea trupească, dar o mamă spirituală, şi pentru aceasta nu mai puţin mamă. Ea ne-a născut pe toţi la viaţa supranaturală a harului. Ea, care a fost plină de har, ni L-a comunicat nouă pe însuşi autorul harului, Cristos Domnul.

În afară de caracterul acesta religios, ziua de 1 ianuarie, prima a anului, este o sărbătoare care are şi caracter civil. O zi sărbătorită de toţi oamenii ce ţin acest calendar, fie că sunt sau nu creştini. Cu această ocazie, noi oamenii obişnuim să ne adresăm unii altora urări de bine şi sănătate, viaţă lungă şi îndeplinirea tuturor dorinţelor în noul an.

După ce aseară am aşteptat cu nerăbdare miezul nopţii pentru a saluta noul an, astăzi ne-am adunat în faţa altarului pentru ca în cadrul jertfei euharistice să implorăm de la Dumnezeu binecuvântare pentru noul an pe care-l începem.

Prima lectură scoate în evidenţă că singur Dumnezeu este autorul binecuvântărilor. Astăzi îi cerem lui Dumnezeu să ne binecuvânteze şi să ne păzească, să-şi întoarcă faţa spre noi şi să se îndure de noi. Să ne dăruiască pacea.

În 1968, Paul VI a stabilit pentru 1 ianuarie ziua mondială a păcii. Numai Cristos, Principele păcii, poate să ne dea pacea adevărată, dar aceasta o face mai ales prin mijlocirea Mariei, Regina Păcii. Pacea, binele fundamental al omenirii, este condiţia tuturor celorlalte bunuri. Ne amintim de salutul îngerilor din noaptea de Crăciun: “Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe Pământ oamenilor de bunăvoinţă” (Lc 2,14).

În numele Domnului, încrezători în Maria, Mama Lui, începem astăzi acest nou an. Nu ştim ce ne va aduce el: mai multă fericire sau poate mai mult necaz. Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze cu cele necesare vieţii, să facă rodnică munca mâinilor noastre, dar în primul rând să ne dea binecuvântarea sa spirituală. Aş vrea să închei cu cuvintele psalmistului: “Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze şi să-şi întoarcă faţa senină spre noi şi să ne dăruiască pacea”.

Anton Lenghen

volum colectiv ITRC Ritul latin