Start > Ritul latin > Noul Templu, noua jertfă

Noul Templu, noua jertfă

16 November 2006
3,476 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXIII-a de peste an (Anul B)

(predică pe marginea lecturii a doua)

Se pare că Scrisoarea către Evrei a fost scrisă spre sfârșitul secolului I, între anii 80 și 90 dC. În acel timp, Ierusalimul fusese distrus, Templul nu mai exista, și la fel și preoția care slujea în el. De ce însă se concentrează atât de mult Scrisoarea către Evrei pe Templu și pe preoție?

Când Templul era în picioare, evreii credeau că există un singur loc pe pământ unde trăiește Dumnezeu, ca într-o casă. Acel loc era Templul din Ierusalim. Templul era comparat cu palatul unui rege. Dumnezeu trăia în palat, așezat pe tronul Său, în Sfânta Sfintelor. Preoții erau miniștrii Săi, intermediarii între Dumnezeu și popor. Ei duceau cuvântul poporului la Dumnezeu și aduceau cuvântul lui Dumnezeu înapoi la popor. Templul era centrul religiei ebraice.

Prin urmare, atunci când Ierusalimul împreună cu Templul a fost distrus în anul 70 dC de către armata romană de pe vremea lui Titus, poporul evreu a trecut printr-o gravă criză a credinței. Cum își puteau menține identitatea lor religioasă și națională fără Templu? Aceasta era o problemă pentru toți evreii, atât pentru cei care credeau în Noul Legământ sub Cristos cât și pentru cei care susțineau Vechiul Legământ sub Moise. Cu toții se rugau în Templu până când a fost distrus. Răspunsul lor la cum își puteau îndeplini obligațiile religioase de a aduce jertfă fără Templu a luat două forme.

În primul rând, exista un răspuns moral. Aici Templul era reinterpretat a fi tronul lui Dumnezeu în adâncul sufletului credinciosului. Fiecare credincios era văzut ca un preot care poate oferi lui Dumnezeu o jertfă acceptabilă prin sacrificiile personale zilnice implicând iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Templul de piatră nu conta. Ceea ce conta era a-i aduce cult lui Dumnezeu în spirit și în adevăr. Această nouă înțelegere a cultului la templu era susținută de cuvintele adresate de Isus femeii samaritence la fântâna lui Iacob, când aceasta l-a întrebat despre locul în care trebuie să se închine lui Dumnezeu.

“‘Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta, iar voi spuneți că la Ierusalim este locul unde trebuie să te închini’. Isus i-a spus: ‘Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veți adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim. … Vine ceasul – și chiar acum este – când adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh și adevăr… Dumnezeu este duh și cei care îl adoră, în duh și adevăr trebuie să-l adore’” (Ioan 4,20-24).

Al doilea răspuns era cel analogic. Aici Cristos era văzut ca împlinirea Templului. Întreaga instituție religioasă a Templului era văzută ca un prototip, o versiune beta imperfectă prin care se urmărește găsirea și rezolvarea defectelor înainte de a apărea versiunea finală, stabilă. Adevărata jertfă care împacă omenirea cu Dumnezeu este jertfa lui Isus Cristos însuși. Sprijin pentru această nouă înțelegere a templului și a preoției se găsește în dialogul dintre Isus și liderii iudaici după ce Isus a alungat vânzătorii din Templu. “Isus le-a răspuns: ‘Dărâmați acest templu și în trei zile îl voi ridica!’ Așadar, i-au zis iudeii: ‘Acest templu a fost construit în patruzeci și șase de ani și tu îl vei ridica în trei zile?’ Însă el vorbea despre templul trupului său” (Ioan 2,19-21).

Scrisoarea către Evrei reprezintă această reinterpretare alternativă a Templului. În cea de-a doua lectură de astăzi, Scrisoarea oferă trei motivații pentru care preoția lui Isus trebuie să fie preferată celei a foștilor preoți ai templului. “Pe când orice preot stă în picioare pentru a aduce cult în fiecare zi și a oferi de multe ori aceleași jertfe, care nu pot nicidecum să înlăture păcatele, el, oferind o singură jertfă pentru păcate, s-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu” (Evrei 10,11-12).

În primul rând, preoții Templului stăteau în picioare, ceea ce semnifica o acțiune neterminată. Cristos s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu, ceea ce semnifică faptul că acțiunea este încheiată. În al doilea rând, preoții Templului ofereau jertfele lor zi după zi. Cristos a oferit jertfa Sa odată pentru totdeauna. Și în fine, jertfa Templului era ineficientă, nu putea înlătura păcatele. Jertfa lui Cristos a fost eficientă, “pentru că el, printr-o singură jertfă, i-a dus la desăvârșire pentru totdeauna pe cei care sunt sfințiți” (versetul 14).

Jertfa este considerată a fi cel mai important act de cult din orice religie. Ca și creștini astăzi, avem o jertfă. Da, ne putem însuși jertfa unică a lui Cristos pe Calvar. Aceasta o facem ca o familie când ne întâlnim pentru Euharistie, o jertfă de mulțumire. La nivel personal, facem jertfe zilnice în templele vii ale trupurilor noastre, pe altarul lui Dumnezeu care trăiește în noi, când renunțăm la interesele noastre egoiste, la plăcerile noastre și la dorințele noastre pentru a face ceea ce îi place lui Dumnezeu și aproapelui nostru. Pentru că “voi sunteți templul lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi” (1Corinteni 3,16; 2Corinteni 6,16).

Ritul latin