Predici

Isus le-a spus ucenicilor săi: “Să nu se tulbure inima voastră. În casa Tatălui meu sunt multe lăcaşuri. Iar de nu, oare v-aş fi spus: Mă duc să vă pregătesc loc?Şi de mă voi duce şi vă voi pregăti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi. Şi unde mă duc, ştiţi calea.” I-a zis Toma: “Doamne, nu ştim unde te duci; cum putem şti calea?” I-a zis Isus: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin mine…”

Meditarea misterului Învierii preaslăvite a lui Isus Cristos, vreme de patru săptămâni, a avut menire ca, prin re-evocare mărturiilor celor care au descoperit-o, noi înşine să pătrundem în pedagogia care să ajute să descoperim prezenţa de înviere a Mântuitorului astăzi, în viaţa noastră. Această aprofundare continuă pe măsură ce se apropie momentul despărţirii lui Isus de ucenicii săi prin Înălţarea glorioasă la ceruri.

Anunţul despărţirii, făcut deja în cadrul Cinei celei de taină, provoacă tristeţe şi descurajare în inimile apostolilor. Această stare de spirit îl determină pe Isus să-i consoleze pe cei care îl înconjoară, să-i încurajeze şi mai ales să-i înveţe în ce fel vor putea ei să regăsească intimitatea prezenţei sale, acea intimitate care este, în acelaşi timp şi intimitate cu Tatăl. El se prezintă pe sine ca fiind Cel care mediază această intimitate. Isus este calea pentru că el este adevărul sigur şi de nezdruncinat, revelaţia Tatălui. De aici decurge că El este viaţa. De vreme ce Tatăl este izvorul vieţii, acea viaţă pe care o trăieşte Fiul şi pe care acesta o împărtăşeşte credincioşilor: viaţa constă în a-L cunoaşte pe Tatăl prezent în Fiul (17,3). Şi dacă ucenicii recunosc în Isus calea, dacă ei recunosc în El, prin credinţă, adevărul şi viaţa Tatălui, atunci ei îl cunosc deja pe Tatăl.

În zilele acelea, pentru că numărul ucenicilor creşte, eleniştii au început să cârtească împotriva evreilor că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea de fiecare zi. Atunci cei doisprezece au spus: “Nu se cuvine ca noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să slujim la mese. De aceea, fraţilor, căutaţi dintre voi şapte bărbaţi cu nume bun, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la aceasta slujbă…” (Fapte 6,1-7)

Se vede că apostolii au înţeles mesajul lui Isus de vreme ce, într-o situaţie de tulburare născută în sânul comunităţii primare, ei sunt conştienţi că nu pot părăsi Cuvântul lui Dumnezeu pentru a restabili ordinea. Numai în măsura în care ei vor scruta Cuvântul viu al lui Dumnezeu, Cuvânt în care Isus însuşi li se revelează şi îi învaţă, vor obţine acea înţelepciune călăuzitoare şi chiar acea prezenţă înnoitoare şi pacificatoare a Mântuitorului în Comunitatea primară. Soluţia găsită s-a concretizat prin instituirea celor şapte diaconi. Sfântul Luca ne învaţă să descoperim în creşterea numărului de ucenici rodul lucrării lor de slujire care nu este altceva decât slujirea vivificatoare a lui Isus Cristos înviat care veghează asupra Bisericii, Trupul său (mistic).

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin