Predici

În noaptea sfântă de Crăciun am ascultat cu inima plină de bucurie mărturia îngerilor: Bucurie mare vă vestesc pentru tot poporul: vi s-a născut Mântuitorul (Lc 2,10-11). La scurt timp după aceea vin magii de la Răsărit şi mărturisesc: Am văzut steaua lui din Răsărit şi am venit să ne închinăm lui (Mt 2,2). Plină de bucurie şi de mângâiere este mărturia bătrânului Simeon: Acum, Stăpâne, după cuvântul tău, îi poţi da drumul servitorului tău cu pace, fiindcă ochii mei au văzut mântuirea ta pe care ai pregătit-o în faţa tuturor popoarelor: lumină revelatoare pentru păgâni şi faimă a lui Israel, poporul tău (Lc 2,29-32). Înălţătoare este mărturia Tatălui ceresc la botezul lui Isus din Iordan: Acesta este Fiul meu iubit întru care am binevoit (Mt 3,17); la fel şi mărturia de pe Tabor (cf. Mt 17,5). În duminica trecută am expus mărturia lui Ioan Botezătorul despre Isus: Este Fiul lui Dumnezeu (In 1,34), ca şi a lui Petru: Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu (Mt 16,16) şi a lui Paul: Isus este Domnul (Rom 10,9). Nu trebuie să excludem din mărturiile de excepţie nici pe cea a unui păgân, a soldatului roman care i-a străpuns coasta pe cruce: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era acesta (Mt 27,54). Toţi s-au bucurat de mărturia dată.

Noi suntem chemaţi azi să ne bucurăm de primele cuvinte ale lui Isus, care ne sunt adresate în chip special: Convertiţi-vă, fiindcă împărăţia lui Dumnezeu este aproape!

Cât de mult se bucură tata şi mama când pruncul lor le zâmbeşte şi le spune pentru prima dată mamă şi tată. Gângăvind aceste două cuvinte miraculoase, care îi dau bucurie în inimă, zâmbet pe buze şi atâta lumină în privire, părinţii se simt în culmea fericirii că rodul iubirii lor trăieşte din fericirea lor de a-l avea. Un scriitor povesteşte cum a observat odată o tânără mamă cu pruncul în braţe, îngenunchind, privind cerul şi sărutându-l, a spus: Îţi mulţumesc, Doamne! Întrebată despre gestul şi fericirea ei, a răspuns: Azi mi-a zâmbit pentru prima dată. Este semnul prin care m-a recunoscut de mamă.

Primele cuvinte adresate de Isus, Fiul lui Dumnezeu, nouă, în semn că ne-a recunoscut de fraţi ai săi, sunt cele spuse mai sus: Convertiţi-vă, fiindcă s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Cuvintele lui Isus sunt totodată zâmbetul lui Dumnezeu Tatăl, care ne recunoaşte de fii în Cristos.

Stagiritul (Aristotel din Stagira) spune că acela care cunoaşte înţelesul profund al cuvintelor este cel mai aproape de adevăr şi se poate bucura mai mult de ceea ce descoperă. Să căutăm înţelesul profund al cuvintelor lui Isus, ca să ne găsim bucuria inimii!

Convertiţi-vă! Suntem chemaţi să dăm mărturia bucuriei prin convertire. Ce este convertirea?

La prima vedere nu ne prea încântă, deoarece credem că ea înseamnă: post, înfrânare, renunţare, mortificare, abstinenţă, biciuire etc. Convertiţi-vă, în realitate, este un îndemn la bucurie prin schimbarea felului nostru de a gândi despre Dumnezeu, despre aproapele, despre noi înşine, despre moarte şi viaţa veşnică. Isus ne-a dat exemplul cel mai frumos de convertire în parabola Tatălui milostiv, sau, aşa cum este mai cunoscută, a Fiului risipitor (cf. Lc 15,11-32). Fiul cel mic, atâta timp cât a stat lângă tatăl său, se obişnuise să-l critice, se gândea că bătrânul este un zgârcit, că îl exploatează, că este o frână în calea libertăţii lui etc. Acest fel de a gândi l-a determinat ca într-o bună zi să-i ceară partea de avere care i se cuvine, pentru a o administra aşa cum gândeşte el, cât mai departe de ochii tatălui. Abia când ajunge păzitor de porci şi muritor de foame îşi dă seama că tatăl este altfel de cum l-a văzut el; că în casa lui şi cei din urmă slujitori sunt mai fericiţi decât el, fiindcă prudenţa şi iubirea tatălui îi hrăneşte, îi adăposteşte, îi apără etc. Schimbându-şi felul de a gândi, se converteşte şi îşi zice în sine: Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: “Am greşit împotriva cerului şi a ta. Nu mai sunt vrednic să fiu fiul tău, dar primeşte-mă în rândul slujitorilor tăi”. S-a sculat şi s-a dus. Ajungând la tatăl, nu i se cere cont de averea risipită, nu este judecat şi condamnat să fie rob pentru toată viaţa, nu este pus la rugăciuni, biciuiri, posturi lungi etc. ci este îmbrăţişat, sărutat, îmbrăcat ca un prinţ, încălţat, înzestrat cu inelul de moştenitor şi invitat la cel mai bun ospăţ din toată viaţa lui, însoţit de cântece şi voie bună. Cine i-ar putea descrie bucuria? La această bucurie ne cheamă Isus şi pe noi prin cuvintele: Convertiţi-vă!

La 25 ianuarie sărbătorim Convertirea lui Saul din Tars în Paul ca apostol al neamurilor. Înainte gândea despre Isus că este un pericol pentru neamul său, pentru Legea lui Moise, pentru Iahve însuşi. După convertire, Isus este desăvârşirea Legii şi susţine că trebuie să fie anatemă acela care ar îndrăzni să înveţe altceva decât ceea ce ne-a învăţat el; creştinul devine inimă din inima poporului ales; despre sine are toată convingerea că este cel mai mic dintre apostoli şi printre primii mari păcătoşi pentru care a murit Cristos pe lemnul de ocară. Altădată căuta pe creştini pentru a-i nimici, acum doreşte să moară el însuşi şi să fie cu Cristos în care însuşi Tatăl ceresc îşi află toată bucuria. La o astfel de convertire suntem chemaţi şi noi.

Cine ar putea să descrie bucuria femeii samaritene de la fântâna lui Iacob, pe care Isus a determinat-o să-şi recunoască păcatele, ca apoi să-i descopere că el este Mesia care trebuia să vină? Ea îi lasă urciorul, uită de sete, de foame, de apă; aleargă fericită în cetate să cheme pe oameni ca să-l vadă pe Mesia, să-l asculte şi să se bucure de prezenţa lui (In 4,9-40).

Întorşi la Dumnezeu, vom continua să gustăm din paharul amar al acestei vieţi: necazuri, boli, ispite, teamă, moarte etc., dar în toate acestea ne va rămâne bucuria sufletească legată de credinţa şi speranţa anunţate de Isus: Mai mare bucurie este în cer pentru un păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care n-au trebuinţă de convertire (Lc 15,7). Cerul este în sufletul fiecărui convertit, fiindcă devine lăcaşul Preasfintei Treimi, aşa cum ne-a descoperit Isus (In 14,23).

Al doilea cuvânt pe care ni-l adresează Isus este: împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Împărăţia lui Dumnezeu sau împărăţia cerului sunt tot una cu împărăţia mesianică, promisă de atâtea ori de Dumnezeu şi aşteptată cu atâta dor de poporul ales. Adevăratul înţeles al expresiei de regnum Dei din limba latină, basileia din limba greacă, nu înseamnă un loc de pe pământ sau din cer, ci o demnitate regească, o putere împărătească unică în manifestarea ei miraculoasă, cum este aceea de a învia morţii (la învierea lui Lazăr), de a învia el însuşi din morţi datorită sfinţeniei, desăvârşirii, dumnezeirii şi dreptului de domnie obţinut prin victorie asupra păcatului şi a morţii. Isus se identifică el însuşi cu această împărăţie, fiindcă, nu numai că prin el şi pentru el au fost create toate, dar şi pentru faptul că de la naşterea sa pe pământ şi până la înălţarea la cer, a uimit lumea şi toţi se întrebau: Oare nu este el fiul lui Iosif (Lc 4,22), De unde are această înţelepciune şi aceste puteri? Oare nu este el fiul tâmplarului? (Mt 13,54); Niciodată n-a vorbit om ca acest om (In 7,46). Despre nevinovăţia şi sfinţenia lui dau mărturie nu numai ucenicii, ci chiar duşmanii. Iuda trădătorul recunoaşte că a vândut sânge nevinovat (Mt 27,4); tâlharul de pe cruce: Acesta n-a făcut nici un rău (Lc 23,41); posedatul din sinagoga din Cafarnaum: Ştiu cine eşti: sfântul lui Dumnezeu (Mc 1,24); mulţimile se mirau văzând pe muţi vorbind, pe şchiopi umblând, pe orbi văzând şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel (Mt 15,31).

Isus ne-a asigurat: Împărăţia lui Dumnezeu nu vine pe văzute cu ochii şi nici nu se zice: Iat-o aici sau acolo, căci împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru (Lc 17,20-21) şi, aşa cum spune sfântul Paul, ea nu este mâncare şi băutură, ci bucurie, pace, dreptate şi fericire în Duhul Sfânt (cf. Rom 14,17). Pentru aceasta, cine nu găseşte împărăţia lui Dumnezeu în inima sa, nu o poate găsi nicăieri, nici pe lumea cealaltă. Nu putem intra în împărăţia lui Dumnezeu, dacă mai întâi nu intră ea în noi prin convertire, printr-o întoarcere totală la Tatăl, la Fiul şi la Duhul Sfânt.

Rămâi cu noi, Doamne! Amin.

pr. Anton Dancă Ritul latin