Start > Ritul latin > Moarte și înviere

Moarte și înviere

26 November 2007
1,362 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Duminica a V-a din Post (Anul A)

În povestea intitulată Se va întâmpla ceva, de H. Böll, acesta descrie o fabrică în care directorul ei îi saluta în fiecare zi pe subalterni și pe muncitori cu cuvintele: Azi se va întâmpla ceva, la care ei răspundeau: Ceva se va întâmpla. Într-o zi patronul moare pe neașteptate și Böll menționează că moartea acestui om a fost adevăratul și unicul fapt petrecut în acea fabrică.

Realitatea morții este faptul cel mai important ce se poate întâmpla în viața unui om și învierea este faptul cel mai important ce se poate întâmpla în existența unui mort. Prin urmare, atât moartea cât și învierea au o importanță crucială pentru fiecare om. Tot timpul vieții trebuie să învățăm a trăi, scrie filozoful roman Seneca, și, ceea ce este tot atât de important, este că toată viața noastră trebuie să învățăm a muri.

Durerile, necazurile și chiar moartea fac parte din planul răscumpărării; pentru aceasta gândul morții trebuie să fie ceva constructiv, fiindcă: dacă Isus spune despre orbul din naștere că nenorocirea lui nu se datorează nici păcatelor proprii, nici celor ale părinților, dar ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu (In 9,3), dacă despre boala și moartea lui Lazăr din Betania spune că sunt spre slava lui Dumnezeu, ca să fie preamărit Fiul lui Dumnezeu, același lucru se va putea, și trebuie să se spună și despre moartea noastră, deoarece ea este rânduită spre slava Duhului lui Cristos care o va învinge în noi, fiindcă este mai ușor pentru Dumnezeu să ne învie decât pentru noi ca să murim.

Dacă omul nu se familiarizează cu gândul și cu dorința învierii, nu se poate împăca nici cu gândul morții și, nerezolvând emoția morții, rămâne timid și fricos în fața vieții, adică nu o va fructifica potrivit voinței lui Dumnezeu. Dacă medităm serios învierea, nu ne sperie gândul morții. Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit, îi zice Marta, sora lui Lazăr, lui Isus. Ea se gândise că fratele ei va învia în ziua de apoi, dar acea zi i se pare prea îndepărtată, de aceea era atât de tristă. Dar credința o ține cu fruntea sus: Însă știu că și acum Dumnezeu îți va da tot ceea ce îi vei cere, îi spune Mântuitorului. Ne complicăm cu atâtea griji și ceremonii la moartea cuiva încât nu mai avem timp să medităm partea frumoasă care apare la orizontul morții: învierea. Ne lăsăm copleșiți de atâta durere încât uităm de prezența Celui Înviat de lângă noi și nu dăm loc suficient speranței.

Lazăr era înmormântat deja de patru zile. S-au executat cu scrupulozitate toate ceremoniile mortuare. Cei ce aveau de înmormântat, înainte de ceremonia funerară, nu mâncau și nici nu beau. După trei ore de la constatarea decesului, cadavrul era dus la mormânt. După ce acesta era scos din casă, din ea se evacuau toate paturile, scaunele, mesele etc. și timp de șapte zile cei ai casei nu puteau sta decât pe jos, pe pământ. Cântătorii din fluier și bocitoarele însoțeau mortul până la mormânt cu cântece de jale, bocete și răcnete disperate. Cortegiul funerar era compus din membrii familiei, prieteni, vecini și alți curioși de ocazie. Femeile mergeau înainte pentru a aminti că păcatul, care a adus moartea, a intrat în lume prin Eva. Ajunși la casa eternității, se cânta cu adâncă tristețe psalmul 90; apoi toți se învârteau de șapte ori în jurul mortului, după care cadavrul era așezat la locul destinat lui. La dus și la întors, procesiunea se oprea de șapte ori și de fiecare dată se adresau cuvinte de îmbărbătare familiei îndoliate. La evrei, numărul șapte era număr sfânt și se pare că aveau credința că în el rezidă o putere magică. După terminarea acestui ritual, încă de două ori pe zi, rudele, prietenii, cunoscuții etc. se duceau la mormânt, ca să se roage. Toate acestea se făceau până când se observa că fața mortului, rămasă descoperită, intra în descompunere. Așa s-a procedat și cu Lazăr. După a patra zi, fața era deja în putrefacție, de aceea piatra de pe mormânt a fost trasă și sigilată, semn că s-a terminat cu el pentru totdeauna, sufletul ajungându-i în Șeol.

Abia în a patra zi ajunge și Isus la ușa mormântului. De ce atât de târziu, când doar fusese înștiințat din timp? Ca prin moartea lui Lazăr să fie preamărit Fiul lui Dumnezeu.

După ce Isus i-a încredințat lui Petru sarcina de păstor al turmei sale, Biserica, i-a zis: Adevăr, adevăr îți spun: când erai mai tânăr te încingeai și te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu vei voi (In 21,18). Și aceasta o spune ca să arate cu ce moarte îl va preamări Petru pe Dumnezeu. Prin urmare, moartea celor drepți este spre slava lui Dumnezeu. Aceasta a fost și moartea lui Lazăr. Iar, datorită morții noastre, Dumnezeu își va arăta atotputernicia iubirii și ne va scoate din mormânt. Atunci va apărea un cer nou și un nou pământ.

Sărbătorile Paștelui bat la ușă. Așa cum ne îngrijim să avem o haină curată, chiar nouă, tot așa trebuie să avem o ținută corespunzătoare pentru suflet. Când cântăm la diferite sărbători naționale cu emoție și cu bucurie imnul Deșteaptă-te, române! tot așa, ca să putem cânta cu credință și speranță imnul internațional al învierii – Aleluia, Cristos a înviat din morți, aleluia, spre a simți farmecul sărbătorii veșnice, trebuie să avem convingerea că în noi a prins rădăcini viața cea nouă adusă de Cristos și pe care ne-o împarte mereu prin sfânta Împărtășanie: Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de apoi (In 6,54).

Lectura a II-a are menirea să ne înflăcăreze iubirea. Sfântul Paul se adresează Romanilor: Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi… el va învia și trupurile voastre muritoare. Duhul iubirii, Duhul Sfânt care este sufletul lui Dumnezeu, l-a înviat pe Isus din morți (Rom 8,11). Iubirea singură poate ține piept morții (cf. 1Cor 13,8), o va învinge. Trimisul Martei și al Mariei i-a spus lui Isus: Doamne, iată, acela pe care îl iubeai este bolnav; care apoi a și murit. Dar fiindcă în Lazăr era duhul iubirii, chiar mort fiind, Isus știa că acest foc se poate reaprinde la suflarea Duhului iubirii din Cristos. Rapiditatea învierii depinde întotdeauna de intensitatea iubirii. Surorile lui Lazăr știau că pentru cel ce iubește este suficient să cunoască necazul celui iubit. Ele nu-i adresează nici o rugăminte în plus lui Isus, îl anunță doar: Acela pe care îl iubești este bolnav. Tot așa face și sfântul Paul cu noi: ne înștiințează că învierea este sigură pentru cel care îl are pe Duhul lui Isus. Cel care nu-l are, să se grăbească să-l primească, fiindcă Duhul se dăruiește.

Isus este învierea și viața (evanghelia zilei). Noi trebuie să mărturisim mai mult decât Marta, avem mai multe dovezi ale învierii: Da, Doamne, eu cred că tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu care ai venit în lume. Pentru credința în învierea sa, Isus i-a pregătit pe oameni prin învierea lui Lazăr, dar pentru învierea noastră ne-a pregătit și continuă să ne pregătească duminică de duminică, an de an, prin însăși învierea sa. Crezi tu aceasta?

Senatorul Luciu Petio Trasea (+66 d.C.) a fost condamnat la moarte de împăratul Nero, fiindcă nu a voit să voteze o lege pe care o voia el, deoarece era nedreaptă. A fost singurul dintre senatori care a avut curajul să înfrunte tiranul și să-i spună în față: Ce poți să-mi faci, Nero? Poți să mă ucizi, dar nu poți să-mi mai faci apoi nici un alt rău. Unui prieten, care îl îndemna să facă actul de supunere față de împărat pentru a-și salva viața, i-a răspuns: Cum, ai vrea să mă umilesc săvârșind o fărădelege spre a-mi prelungi viața cu câteva zile mizerabile? Nu. Moartea este o datorie și eu vreau să mi-o achit ca un om liber și nu ca un sclav. A murit cu fruntea sus, liber. Deși nu știm dacă era creștin, totuși în caracterul său corect avea ceva din demnitatea lui Isus în fața morții, pe care a acceptat-o de bunăvoie, zicând: Părinte, în mâinile tale îmi încredințez sufletul meu (Lc 23,46).

Dacă păcatele îl mai țin pe unul sau pe altul încă în frica morții, atunci, ca Marta și Maria, să trimită un sol la Isus cu înștiințarea: Doamne, acela pe care îl iubești, pentru care ai murit vărsându-ți tot sângele pe lemnul crucii și pentru care ai înviat, este bolnav grav de necurăție, de viciul înjurăturii, beției, dușmăniei etc. Și boala ta va fi vindecată spre slava lui Dumnezeu Tatăl printr-o convertire ca a lui Saul din Tars, Augustin, Ignațiu de Loyola etc.

Dă-ne, Doamne, tuturor bucuria învierii! Amin.

Ritul latin