Start > Ritul latin > Cristos Regele Universului

Cristos Regele Universului

23 November 2007
2,070 afișări

Autor: pr. Nicolae Farcaș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXIV-a de peste an - Cristos, Regele Universului (Anul C)

Întreg universul și fiecare om în parte este chemat azi să-L preamărească si să-L celebreze pe Stăpânul și Regele său, Cristos Domnul.

Această sărbătoare e relativ recentă, a fost instituită în anul 1925 de către Papa Pius XI, ca răspuns la regimurile politice atee și totalitare care negau drepturile lui Dumnezeu și ale Bisericii.

Dar dacă instituirea sărbătorii este recentă, nu la fel este conținutul și ideea sa centrală, care e foarte veche și putem spune că s-a născut odată cu creștinismul. Proclamarea solemnă de credință: “Isus este Domnul“! cu care mulți martiri din primele secole mergeau la moarte, punând ascultarea față de Cristos mai presus de ascultarea față de împărat, arată că toți creștinii l-au adorat pe Cristos ca Stăpânul, ca Regele universului.

Dar fundamentul regalității lui Cristos îl găsim în Sfânta Scriptură, în lecturile pe care tocmai le-am proclamat.

Prima lectură de azi, luată din Cartea a II-a a lui Samuel, (5,1-3), ne-a relatat alegerea și ungerea lui David ca rege al întregului Israel. Astfel a luat ființă împărăția lui David, o împărăție mare și puternică, la care priveau toate popoarele lumii cu admirație, cu frică și respect.

După moartea lui David a urmat la tron fiul său, Solomon. Acesta a reușit să păstreze unită împărăția tatălui său, dar îndată triburile s-au separat, și Israel a devenit iarăși un popor nesemnificativ, luat în râs de marile națiuni vecine.

De atunci, visul israeliților era de a reconstitui, odată, marea Împărăție a lui David. De aceea în fiecare zi se rugau lui Dumnezeu să-L trimită în lume pe Mesia.

De ce ne este propusă în sărbătoarea de azi această lectură?

Pentru că Isus este răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile și așteptările poporului său. El este Mesia, Regele care “va domni de la o mare la alta, de la un râu până la marginile pământului” (Ps. 72,8).

De ce atunci israeliții nu l-au primit pe Isus? De ce bătrânii poporului l-au dat la moarte, în loc să-L proclame rege cum au făcut înaintașii lor cu David în Hebron? Motivul ne este explicat în Evanghelie.

Am spus că poporul evreu aștepta un rege mare, puternic. Îl visau bogat, îmbrăcat în haine luxoase, șezând pe un tron de aur. Voiau să-L vadă domnind asupra tuturor popoarelor și umilindu-i pe dușmani, constrângându-i să se plece la picioarele lor și lingând țărână (Ps 72, 9-11). Nutreau speranța ca împărăția sa să fie veșnică și universală.

Fragmentul evanghelic ascultat azi ne prezintă răspunsul lui Dumnezeu la aceste așteptări. Suntem pe Calvar. Isus este răstignit pe Cruce între doi tâlhari. Deasupra capului său se află inscripția: “Acesta este Regele iudeilor“.

Oare acesta este regele așteptat? Unde sunt semnele regalității sale? El nu domnește din înălțimea unui tron de aur, ci se află pironit pe o cruce. Nu e înconjurat de slugi care se închină la picioarele sale, dar se află în fața unor persoane care-l insultă, care îl iau în râs. Nu e îmbrăcat în haine prețioase, ci e complet gol. Priviți Crucea! El nu amenință pe nimeni, din contra, folosește cuvinte de iubire și de iertare pentru toți. El nu-i constrânge pe dușmani să lingă țărână, ci El însuși bea oțet. La coasta sa nu se află miniștrii săi, generali de armată, ci sunt doi tâlhari.

Cât de ciudată este regalitatea lui Cristos! Ea este complet diferită de cum și-o imaginează oamenii.

Să vedem în continuare reacția celor care erau prezenți la această scenă. La picioarele Crucii, la picioarele Regelui, sunt prezente trei grupuri de persoane.

1. Poporul, care nu face nimic, nici bine nici rău: stătea și privea. El nu-și dă seama de ceea ce se întâmplă. Nu înțelege cum un om, care moare fără a opune rezistență, poate fi Regele așteptat cu atâta dor. E un om drept, dar de ce Dumnezeu nu intervine pentru a-L salva?

De-a lungul acestui an liturgic, evanghelistul Luca ne-a descoperit de mai multe ori simpatia lui Isus față de cei săraci, față de cei din urmă, față de cei simpli. Acest evanghelist ne prezintă acum poporul mut și uimit la picioarele Crucii: el vrea să ne spună că nu e responsabil de moartea lui Isus. Puțin mai încolo va preciza: “Și toate mulțimile adunate la această priveliște, văzând cele petrecute, se întorceau bătându-și pieptul” (Lc 23,48).

Poporul uimit reprezintă toată acea mulțime bine dispusă care ar vrea să înțeleagă planul lui Dumnezeu, dar nu reușește pentru că, cel care ar trebui să o lumineze este, la rândul său, orb.

2. Căpeteniile poporului se află și ele la picioarele Crucii. Ele sunt adevărații responsabili. Ele, la fel ca și bătrânii poporului lui Israel, care la Hebron l-au uns rege pe David, ar fi trebuit să recunoască în Isus pe Mesia promis. În schimb, și-au bătut joc de El, pentru că nu e Rege pe placul lor, e incapabil să se salveze pe sine însuși, nu coboară de pe Cruce.

De ce oare Isus nu a coborât de pe Cruce așa cum au cerut ei? De ce nu a săvârșit o minune? Dacă ar fi făcut-o i-ar fi convins pe toți că este Fiul lui Dumnezeu și ar fi scăpat de moarte. Da, probabil dacă ar fi coborât de pe Cruce, toți ar fi crezut. Dar în cine? Într-un Dumnezeu puternic, tare, care distruge pe dușmanii săi, care răspunde cu rău la rău, care impune frică și respect… Însă acesta nu este Dumnezeul lui Isus.

Dacă ar fi coborât de pe Cruce ar fi trădat misiunea sa: ar fi confirmat că adevăratul Dumnezeu este cel pe care puternicii acestei lumi l-au adorat din totdeauna pentru că e asemenea lor: puternic, arogant, răzbunător, înarmat.

Dar acest Dumnezeu puternic nu se aseamănă cu Cel revelat de Cristos pe Cruce, adică un Dumnezeu care iubește pe toți, chiar și pe cei care i se împotrivesc, care iartă totdeauna, care mântuiește, care se lasă învins din iubire.

Regalitatea sa nu se bazează pe forță, pe putere și cu atât mai puțin pe minuni spectaculare. Minune nu e să coboare de pe Cruce ci să rămână pe Cruce. Dumnezeu nu este atotputernic pentru că poate face tot ceea ce vrea, ci pentru că iubește cu o iubire nemăsurată, pentru că se pune fără condiții și fără limite în slujba omului. Atotputernicia sa nu se arată în stăpânire, ci în slujire. Imaginea adevărată a atotputerniciei lui Dumnezeu o vedem în Cristos care se apleacă în genunchi pentru a spăla picioarele ucenicilor săi. El este un Rege slujitor.

3. Soldații reprezintă cel de-al treilea grup de la picioarele Crucii. Ei sunt oameni săraci, luați din familiile lor și trimiși, pentru câțiva bani, să comită violențe împotriva unui popor cu obiceiuri, cu limbă și religie diferită. Departe de soțiile lor, de copii, de prieteni, au pierdut toate sentimentele omenești și s-au revoltat împotriva unuia mai slab decât ei.

Ei știu doar să împlinească niște porunci, nu pot să-și manifeste opinia lor, repetă cuvintele pe care le-au auzit de la șefii lor: “Dacă ești regele iudeilor, salvează-te pe tine însuți” (v. 36).

Din frică, din ignoranță, pentru puțini bani, și-au vândut propria conștiință; au colaborat la nedreptatea și la violența săvârșită împotriva unui om fără apărare. Soldații au fost educați să creadă numai în forță și cine se încrede în arme respectă numai pe cel care învinge și batjocorește pe cel care pierde. Acum Isus e de partea celor învinși.

Evanghelistul Luca ne vorbește și despre inscripția care a fost pusă deasupra capului lui Isus. Ea este ca o invitație adresată creștinilor pentru a contempla pe Regele răstignit pe Cruce. În fața lui e ridicolă orice dorință de glorie, de dominare, de a fi pe primul loc. Din înălțimea Crucii Isus ne arată tuturor că El este Regele ales de Dumnezeu; e cel care acceptă umilirea, care știe că singurul mod de a-L lăuda pe Dumnezeu este cel de a alege ultimul loc pentru a sluji pe cel sărac.

După ce am contemplat ceea ce a avut loc la picioarele Crucii, după ce am considerat inscripția pusă deasupra capului lui Isus, să vedem acum ce se întâmplă la coasta lui Isus cu cei doi tâlhari răstigniți unul la stânga și altul la dreapta sa. Ca și poporul, ca și conducătorii poporului, ca și soldații, unul dintre ei nu înțelege nimic. Unicul lucru pe care-l așteaptă de la Isus este eliberarea de chinul la care e supus; Isus însă nu-l ajută, se arată incapabil de a asculta cererea sa.

Cel de-al doilea răufăcător e singurul care recunoaște în Isus pe Regele așteptat: “Isuse, amintește-ți de mine când vei intra în Împărăția ta“. Îl cheamă pe nume, “Isuse”. L-a simțit prieten pe Isus, nu-l consideră un “domn”, ci un însoțitor de drum, unul care a acceptat să îndure, cu toate că era nevinovat, soarta celor răi.

De la Isus nu așteptă o eliberare miraculoasă, îi cere doar să facă cu el ultimii pași din viață, o viață care a fost plină de greșeli și crime.

Isus îi promite: “Astăzi vei fi cu mine în Paradis“.

Istoria acestui tâlhar este cea a fiecărui om. Cine nu s-a comportat ca el? Cine nu a fost nemilos uneori cu aproapele, cine nu a urât, cine n-a calomniat sau nedreptățit pe aproapele? Cine n-a provocat mai mici sau mai mari dezastre în societate, în familie, sau în comunitatea creștină?

În adâncul inimii mulți continuă să gândească că, pe Cruce, regalitatea lui Cristos n-a fost celebrată bine. Acela n-a fost decât un moment trist. Manifestarea adevărată va veni mai târziu, la sfârșitul lumii, în momentul dării de seamă. Atunci va străluci gloria lui Cristos: El va veni cu oștirea sa de îngeri și va arăta tuturor, în special celor care l-au ucis, puterea sa.

Înainte de a muri, Isus a pronunțat o sentință de iertare față de cei care l-au răstignit, pentru că ei nu și-au dat seama de ceea ce făceau. Va fi validă și la sfârșit sau e vorba de o afirmație provizorie și susceptibilă de revizuiri? Va fi adevărat că cei care l-au condamnat nu și-au dat seama de ceea ce au făcut? (cfr. Lc 23,34). Poate unii cred că pe Calvar Isus nu era în condiții ideale pentru a evalua obiectiv responsabilitatea celor care-L răstigneau, și, mai mult, pentru a-și manifesta toată gloria sa.

Dacă avem astfel de gânduri, nu am surprins adevăratul chip al lui Dumnezeu pe care ni l-a revelat Isus.

Procesul împotriva celor care l-au ucis pe Isus – să fie foarte clar! – nu va fi redeschis; nu va exista o revizuire a sentinței. Isus a pronunțat judecata sa definitivă: a dezlegat pe ucigașii săi, i-a mântuit în momentul cel mai glorios al vieții sale: când, pe Cruce, a arătat maximul său de iubire. Pentru noi un rege triumfă când învinge, când umilește pe ceilalți. Așa am vrea să-l vedem și pe Regele Cristos. Nu vrem să credem că El triumfă în momentul în care pierde, în momentul în care își dă viața. Acest suveran care domnește de sus, din înaltul unei Cruci, ne deranjează pentru că ne cere o schimbare radicală a alegerilor vieții noastre. Cere, de exemplu, să oferim iertare fără condiții tuturor celor care ne fac rău.

În această perspectivă chiar și judecata finală nu poate să ne înfricoșeze, dar o așteptăm cu bucurie… pentru că se va produce o schimbare. La sfârșit nu Dumnezeu ne va judeca pe noi, ci noi îl vom “judeca” pe El.

Curățați de păcate, de meschinătățile sufletești care au apăsat mintea noastră și au împietrit inima noastră, curățați de orbirea spirituală, care ne-a împiedicat să înțelegem Scripturile (Lc 24,25), “vom contempla chipul său” (Apoc 22,4), “și îl vom vedea așa cum este” (1In 3,2). Atunci vom fi în stare să pronunțăm o “judecată” obiectivă despre El. Uimiți vom fi constrânși să admitem că: Dumnezeu este mai mare decât inima noastră (1In 3,20).

Sărbătoarea de azi este angajatoare pentru toți care-L urmează pe Cristos și plină de consecințe concrete.

De la Cristos Rege Răstignit învățăm că Împărăția sa este har, milostivire, gratuitate; în ea, cei din urmă vor fi cei dintâi, cei mândri vor fi risipiți în cugetul inimii lor, iar cei puternici vor fi doborâți de pe tronurile lor și vor fi înălțați cei umili, cei flămânzi vor fi copleșiți cu bunuri, iar cei bogați vor fi lăsați cu mâinile goale. Așa ne sugerează și imnul Magnificat. Nu e ușor să rămânem pe Cruce. Trăim un moment istoric plin de violențe. Ne este mai ușor să răspundem la violență cu violență, la rău cu rău. În locul lui Cristos noi nu numai că am fi coborât de pe Cruce, dar am fi trimis foc asupra ucigașilor noștri.

Urmarea lui Isus nu e un lucru ușor, trebuie să renunțăm la orice formă de violență, la intoleranță. Deja de acum suntem chemați să trăim regalitatea lui Isus, care constă în a rămâne pe Cruce, în a ierta și nu în a se răzbuna.

Sfântul Apostol Paul, în cea de-a doua lectură de azi, ne îndeamnă să-i mulțumim lui Dumnezeu Tatăl care “ne-a eliberat de puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului său preaiubit” (Col 1,13).

Suntem chemați, așadar, să trăim ca fii ai acestei Împărății, pe care o invocăm de fiecare dată când ne rugăm Tatăl nostru, “vie Împărăția ta”, și după exemplul Regelui nostru Răstignit, Isus Cristos.

(prelucrare după diverse surse)

Ritul latin