Start > Ritul bizantin > Despre bogăție și cel bogat

Despre bogăție și cel bogat

15 November 2007
2,410 afișări

Autor: pr. George Dimopoulos
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a IX-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXVI-a după Rusalii)

Lectura evanghelică de astăzi, iubiți frați, începe de la versetul 16 al capitolului 12 al Evangheliei lui Luca. Eu însă voi lua ca temă maxima prezentată în versetul cincisprezece: “căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale”. Cu alte cuvinte, viața unui om nu depinde în cele din urmă de proprietățile lui, și bogăția lui în general nu poate să-i asigure o viață lungă și plăcută. Ce l-a îndemnat pe Domnul să facă această declarație? Isus a fost rugat de unul dintre doi frați să intervină pentru el, pentru o împărțire corectă a moștenirii de la tatăl său. Desigur, Învățătorul a refuzat să coopereze și a spus: “Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi” (Luca 12,14). Și apoi, pentru a-i imprima mai bine în minte gândirea Lui, a continuat cu parabola bogatului nebun.

Această parabolă este ca un diamant în mijlocul celorlalte parabole evanghelice. Nu este pentru prima oară când Cristos s-a referit la bogați. El a vorbit foarte strict despre ei, după cum ni se relatează în Matei 19,23-24: “Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăția cerurilor. Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu”. Aceeași linie de gândire a fost susținută și de Apostolii Domnului nostru în predicarea și în scrierile lor. De exemplu, Sf. Iacob scrie: “Veniți acum, voi bogaților, plângeți și vă tânguiți de necazurile care vor să vină asupra voastră. Bogăția voastră a putrezit și hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru și argintul au ruginit și rugina lor va fi mărturie asupra voastră și ca focul va mistui trupurile voastre; ați strâns comori în vremea din urmă” (Iacob 5,1-3).

Cei superficiali cu siguranță vor interpreta greșit cuvintele Învățătorului nostru și ale discipolilor Lui. Ei se vor bucura gândindu-se că cetatea cerească a lui Isus Cristos este strict pentru săraci, și închisă pentru cei bogați. Dacă ipoteza lor ar fi adevărată, atunci creștinismul nu ar fi altceva decât o continuă revoluție împotriva oricărui om, doar pentru că are o anumită înclinație înnăscută sau dorință interioară de a poseda proprietăți materiale. Dar chiar și călugărul, închis departe într-o lume a sa, abandonând societatea seculară, dorește să posede anumite proprietăți, de exemplu cărțile, hainele, icoanele sale etc. Trebuie să îl considerăm nedrept pe Domnul nostru în aceste probleme privind bogăția și proprietățile? Nu, frații mei. Domnul nostru nu a vorbit niciodată greșit; nici un neadevăr nu a ieșit de pe buzele lui. Domnul nostru, după cum am citat mai sus din Evanghelie, nu a vorbit împotriva bogaților sau a bogăției lor în sine. Mai degrabă, Isus i-a admonestat pe aceia care foloseau greșit bogăția lor. De exemplu, pe cei care au devenit una cu banii lor, permițându-le să le conducă întreaga lor viață. Banii și folosirea lor trebuie să depindă de om, și nu viceversa. Banii nu pot fi niciodată considerați ca scopul final în viață, ci mai degrabă ca un mijloc spre acel scop.

Când un om își stabilește ca țel în viață a face bani – a-și mări bogăția – el se pune pe sine în pericol, deschizându-se către tot felul de păcate și infracțiuni. El nu lasă nimic să îi stea în cale, nici măcar rude, familie sau prieteni. Goana lui nebună după mai multă bogăție îl conduce la a înșela, minți, uzurpa, și poate chiar la a ucide. Un astfel de om nu admite nici un fel de responsabilitate a sa față de ceilalți, dar îi pedepsește întotdeauna aspru pentru datoriile lor față de el. Își adună banii, și doar cu mâna tremurând și cu mare teamă că bogăția lui va scădea, binevoiește să ofere ceva pentru acțiuni caritative. În cele din urmă, cel mai patetic, devine total nereligios, schimbându-și convingerile morale și religioase pentru un registru de casă. El măsoară valoarea oricărui lucru după standarde bănești, deoarece obiectul iubirii lui este bogăția lui și, în consecință, idolul pe care îl adoră. Pavel vorbește despre aceasta foarte clar în Epistola către Timotei: “cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită și în cursă și în multe pofte nebunești și vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină și în pierzare. Căci iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor” (1Timotei 6,9-10). Despre acest gen de persoană bogată a vorbit Domnul nostru, criticând-o.

Scriitorii și filozofii clasici antici aveau cam aceeași viziune. Socrate, de exemplu, spunea: “bogăția este bună, dar nu ca să stea în buzunar; mai degrabă, ca să slujească nevoile poporului”. Filozofii afirmau adesea că oamenii bogați și bogățiile lor trebuie să îl slujească pe Dumnezeu și pe om: “cei bogați trebuie să fie slujitori ai lui Dumnezeu și ai omului, și nu să se îngrijească de stomacurile lor”. Vorbind despre cei bogați care sunt răi și egoiști, acumulând continuu bogății, Socrate spunea că pentru omenire ei sunt complet inutili. Îi asemăna cu soarele care apune la orizont, nemaiputând acum să lumineze pe nimeni. Un om care își îngroapă bogăția în seifuri, sau care o acumulează în folosul propriu, poate fi de puțin ajutor oricui altcuiva. Moralistul lumii antice, Plutarh, a căutat mai profund valoarea banilor. El considera că așa cum o haină prea mare împiedică o persoană să umble comod, o grijă excesivă pentru problemele financiare împiedică progresul moral al sufletului.

Iubiți ascultători, Domnul cerului și al pământului, Dumnezeu Judecătorul, în Evanghelia de astăzi a vorbit despre un om bogat – al cărui suflet a fost cerut pe când stătea în noapte și își contempla bogăția – ca despre un om nebun. Omule nebun și lipsit de logică! Vorbești despre proprietățile tale ca fiind “bunătățile mele”, fără să îți dai seama că toate aparțin lui Dumnezeu. Tu ești în slujba lui Dumnezeu. Ești un administrator al bogăției și bunătăților lui Dumnezeu. Vastitatea proprietății tale este nematerială. Problema este cum îți folosești proprietățile. Nu acorda bogăției tale valoare după cantitatea ei. Mai degrabă, măsoară valoarea ei după calitate. După cum scria Sf. Vasile despre bogăție, nu îl putem încălța pe un copil mic cu pantofi mari și să ne așteptăm ca acesta să umble fără a se împiedica. Fiți atenți, frații mei, să nu vă luați o încărcătură prea mare și să vă încovoiați sub greutatea ei. Folosiți-vă bine banii, și să nu depindeți de bani, astfel încât aceștia să vă conducă viețile, ci faceți ca folosirea banilor să depindă de voi. Amin.

Ritul bizantin