Start > Ritul latin > Credința în înviere

Credința în înviere

8 November 2007
2,368 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXII-a de peste an (Anul C)

Un misionar străin dintr-un sat african a primit sarcina să traducă Noul Testament în limba locală. Bine intenționat, misionarul a văzut aceasta ca o ocazie să modernizeze Noul Testament, pentru a nu le transmite africanilor ceea ce el considera a fi viziunea “antică și superstițioasă” a lumii despre Biblie. S-a hotărât astfel să elimine din traducere toate referirile la ființele spirituale altele decât Dumnezeu și Duhul Sfânt. Spiritele rele și îngerii, susținea el, nu își au sensul într-o lume civilizată ca cea de astăzi. Un preot nativ african a încercat să îl convingă că dimensiunea spirituală face parte și din viziunea biblică și din cea africană și deci nu trebuie eliminată, dar nu a fost ascultat.

Dar într-o zi misionarul a mers în comunitatea lui favorită pentru serviciul de duminică, având surpriza să vadă că o credincioasă se comportă ciudat. Ca la orice slujbă în Africa erau folosite tobe, iar femeia dansa isteric. Era vizibil rușinată de comportamentul ei. Cei de lângă ea știau clar ce se întâmplă: dădea semne de posedare. La final oamenii au adus-o la pastor întrebându-l: “Ce facem cu ea?” Misionarul, cu privirea șocată, și-a băgat mâna în buzunar, a găsit o aspirină și le-a întins-o. “Dați-i aceasta și spuneți-mi peste câteva zile cum se simte.” S-a întors la sediul misiunii și a început să se simtă tot mai rău, marcat de experiența de la slujbă. Desigur știa că peste câteva zile femeia aceea avea să îi fie adusă din nou, într-o stare mai rea. Vălul de pe ochi i-a căzut zelosului cruciat ce dorea să convertească Africa de la “credințe superstițioase” când și-a dat seama că el este cel care are nevoie cel mai mult de convertire.

Asemenea misionarului acesta, mulți oameni cred că a fi creștin în ziua de astăzi înseamnă a lăsa în urmă credința în spirite. Dar ceea ce nu înțeleg oamenii este că acest mod de gândire nu este câtuși de puțin modern. Chiar și pe vremea lui Isus erau unii care nu credeau în spirite, în îngeri și în învierea morților. Acești oameni aparțineau unei grupări religioase și politice, fiind cunoscuți sub numele de saducei. În Evanghelia de astăzi auzim despre niște saducei care au venit la Isus și vroiau să îi dovedească absurditatea credinței în înviere. Au inventat o poveste cu șapte frați care pe rând s-au însurat cu aceeași femeie, întrebându-l apoi pe Isus: “Așadar, la înviere, cui îi va fi femeia soție? Pentru că toți șapte au avut-o de soție” (Luca 20,33). Isus a răspuns că este imposibil să înțelegi viața după înviere în termenii vieții actuale, din moment ce în viața viitoare nu va fi nevoie de căsătorie.

Să observăm că problema saduceilor are de-a face cu modul în care stau lucrurile în viața viitoare, pe când răspunsul lui Isus este despre motivul învierii. Există înviere pentru că Dumnezeu este Dumnezeu celor vii. Dumnezeu ne-a creat pentru viață și nu pentru dispariția totală. Dumnezeu nu ne creează cum suflăm noi balonașe de săpun, care acum sunt, acum nu mai sunt. Nu, Dumnezeu ne dă viață care nu se încheie odată cu existența pământească. Dacă este vreo credință de care oamenii de astăzi au nevoie, aceasta este în înviere. De ce? Deoarece este antidotul eficient la boala infecțioasă a materialismului. Se spune că un turist american i-a făcut o vizită rabinului polonez Hofetz Chaim. Uimit că în toată camera rabinului nu erau decât cărți, o masă și o banchetă, turistul l-a întrebat: “Rabinule, unde este mobila Dvs?” “Dar a ta unde este?”, i-a replicat rabinul. “A mea?”, l-a întrebat turistul uimit. “Eu sunt doar un vizitator, sunt în trecere pe aici.” “La fel și eu”, i-a răspuns Hofetz Chaim.

Să îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a revelat misterul învierii. Să reafirmăm cu convingere credința noastră în viața viitoare, aceasta fiind cea mai bună cale pentru a ne curăța viețile de materialism. Înțelegem noi oare exact cum va fi viața după înviere? Cu siguranță că nu. Căci vorbim despre “cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El” (1Corinteni 2,9).

Ritul latin