Start > Ritul bizantin > Multe motive pentru a crede

Multe motive pentru a crede

3 November 2007
1,326 afișări

Autor: pr. George Dimopoulos
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a V-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXII-a după Rusalii)

“Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți” (Luca 16,19-31). Pericopa evanghelică de astăzi, iubiți frați, răspunde la toate întrebările și îndoielile acelora care nu cred în viața de după moarte. Oamenii cer întotdeauna dovezi cu privire la acea viață, în special în zilele noastre. Ei doresc dovezi și argumente care să îi convingă să creadă. Acestea, iubiții mei, le găsim în Cuvântul lui Dumnezeu citit astăzi, și vom încerca acum să îl explicăm.

Evanghelia vorbește despre viețile a doi oameni, într-o situație reală de viață (povestea nu este nici o parabolă și nici o alegorie, și de aceea subliniem realitatea situației). Unul era bogat, posesor al multor bogății materiale, dar foarte sărac în spirit. Nu avea decât o singură preocupare – să mănânce, să bea și să doarmă bine, și să se îmbrace în cele mai scumpe haine care se găseau pe atunci… “se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit”. Acorda foarte puțină, dacă nu chiar deloc, atenție celor din jurul lui și nu era deloc preocupat de sărăcia, durerile și nenorocirile care existau în afara casei lui.

Nu îi păsa de Lazăr cel sărac – a doua figură din Evanghelia de astăzi – care era foarte bolnav și nevoiaș. Lazăr stătea la ușa bogatului pentru a împărți oasele și resturile de mâncare cu câinii lui. Câinii acestui bogat chiar îi dădeau acestuia o lecție despre cum să se comporte cu cei mai puțin norocoși. Ei lingeau rănile lui Lazăr și îi aduceau o oarecare alinare… “și câinii venind, lingeau bubele lui”. Scena acestui teatru al vieții nu a rămas însă neschimbată mult timp. Evanghelia nici măcar nu menționează numele sau vârsta bogatului. Poate autorul a preferat să nu îi acorde cinstea de a-i include numele în Scriptură. Lazăr a murit și îngerii lui Dumnezeu i-au primit sufletul, și l-au dus în sânul lui Avraam.

Oare toți cei săraci se vor bucura de aceeași soartă? Nu, categoric nu. Mulți dintre săracii lumii sunt ei înșiși cauza propriei lor sărăcii. Sunt săraci pentru că nu au ambiția de a se depăși pe ei înșiși. Totuși, în Evanghelie întâlnim un individ bun, a cărui sărăcie este provocată și complicată de boala lui. Acest fel de săraci își duc crucea cu onestitate și răbdare. Adesea din rândurile unor astfel de familii sărace se nasc cei mai buni cetățeni, bine educați și devotați societății. Foarte des mari oameni de știință și personalități publice provin din astfel de medii sociale. Și tot adesea relațiile model soț-soție și părinți-copii se găsesc în mijlocul celor nevoiași și săraci. Desigur, despre acest tip de “săraci” vorbește Evanghelia de astăzi.

La scurt timp, bogatul a murit și a fost îngropat. Odată cu trupul lui au fost îngropate numele și bogăția lui. Nu a lăsat în urmă nimic prin care ceilalți să își amintească de viața lui. Poate avea câteva rude, care în loc să se roage pentru sufletul lui, l-au blestemat pentru că nu a lăsat nici o moștenire. Evanghelia îi menționează și pe cei cinci frați ai bogatului, care poate trăiau o viață ca a acestuia: “căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin”. Erau risipitori, materialiști, egoiști și le lipsea o ideologie. Nu aveau nici un scop moral în viață… “să mâncăm și să bem pentru că mâine vom muri”.

După ce a murit, bogatul nu a ajuns în cer, ci în locul opus. Exista o mare prăpastie între Lazăr și omul bogat. Era imposibil pentru ei să intre în contact unul cu celălalt. Bogatul l-a văzut pe Lazăr și i-a cerut ajutorul. Dar distanța era prea mare, și acesta nu putea face nimic. Bogatul i s-a adresat lui Avraam și i-a cerut să trimită un mesager din cer la frații lui, și să îi avertizeze că dacă nu renunță la bunurile lor pământești vor ajunge în aceeași situație. Avraam a răspuns: “Au pe Moise și pe prooroci; să asculte de ei”. Bogatul a spus atunci că frații lui nu îi băgau deloc în seamă pe profeți. Ei doreau o dovadă, a continuat el; de exemplu, dacă cineva din morți le-ar vorbi, atunci ei ar crede.

Poate, iubiții mei, ați cerut și voi același lucru. Așteptați ca cineva din cealaltă viață să vă reasigure că eforturile voastre de aici merită. Dar sunteți siguri că atunci veți crede, și nu veți mai avea alte probleme sau întrebări? Nu sunteți conștienți de ceea ce spune Pavel despre limitările în această viață ale cunoașterii pe care o putem dobândi (1Corinteni 13,12)? Cu alte cuvinte, acum când vedem lucrurile printr-o oglindă, în ghicitură, avem multe întrebări și minunății inexplicabile. Cu toate acestea, în cealaltă viață, vom vedea lucrurile clar, pentru că le vom vedea direct, de la persoană la persoană. În acest timp, putem vedea doar o parte a adevărului. Dar în timpul care va veni, vom primi cunoașterea perfectă, dată nouă de Dumnezeu.

Nu sunt de ajuns, dragi frați, atâtea lucruri ca să ne convingă de viața cealaltă? Avem și predicarea Apostolilor, sângele milioanelor de martiri cărora nu le-a păsat de persecuții și de suferințe, pentru viața cealaltă. Ei s-au luptat să dea mărturie despre Cristos și adevărul Lui. Nu este de ajuns înțelepciunea Sfinților Părinți? Aceste minți strălucite care au scris nu doar despre această viață, ci cu o profundă intuiție și despre viața care va veni. Catacombele nu vorbesc oare suficient de clar despre teologia escatologică a Bisericii? Nu este posibil ca atâtea scrieri eclesiastice pe aceste subiecte să fi fost scrise în van. Să nu mai vorbim despre misionarii care călătoresc în lumea întreagă pentru a predica acest mesaj. Oare rugăciunile, liturgiile, mănăstirile, bisericile, preoții și seminariștii noștri, toate să fie în van? Cu siguranță nu! Toate acestea au un singur scop – a îmbunătăți situația spirituală a omului cât mai este aici pe pământ, pentru a-l pregăti pentru viața veșnică; a-l face pe om mai bun pentru ca prin participarea la bunătatea lui Dumnezeu, să poată deveni moștenitor al vieții veșnice. Amin.

Ritul bizantin