Start > Ritul bizantin > Cristos – Bunul Samaritean

Cristos – Bunul Samaritean

8 November 2007
3,952 afișări

Autor: Diverși alți autori
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VIII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXV-a după Rusalii)

Dacă am citi toate cele patru Evanghelii una după cealaltă, mă întreb care cuvânt ne-ar veni în minte pentru a rezuma tot ceea ce am citit. Poate ar fi cuvântul “Iubire”, poate “Speranță”, dar poate și cuvântul “Viață”. De exemplu, în Evanghelii Cristos se numește pe Sine “Pâinea Vieții”, “Viața Veșnică”, “Cuvântul Vieții” și “Învierea și Viața”. De asemenea, apostolul Ioan scrie la începutul Evangheliei lui că “întru El era viață” și că “viața era lumina oamenilor”.

Vedem aceasta foarte clar în faptul că evenimentul central și cel mai important din viața lui Cristos este desigur Învierea Sa din morți, învingerea morții. Dar de asemenea în Evanghelii găsim nenumărate miracole, atât învieri cât și vindecări, care ne-au fost prezentate în ultimele săptămâni în Evangheliile de duminica. Și vindecările, ca și învierile, sunt restaurări ale Vieții. În Evanghelia de astăzi, de exemplu, Cristos este întrebat în legătură cu poruncile, care cer să îl iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru, și ni se spune că dacă respectăm aceste porunci, vom “trăi”. Cristos dă viața. Și aceasta este și tema parabolei din Evanghelia de astăzi.

Această parabola este parabola bunului samaritean. Probabil o cunoaștem foarte bine și înțelegem din ea că Dumnezeu ne cheamă să arătăm iubire pentru fiecare persoană pe care dorește El să o întâlnim, oricine ar fi ea, oriunde și oricând am întâlni-o. Totuși, există și un sens spiritual al acestei parabole. Un anume om coboară de la Ierusalim la Ierihon. Un anume om înseamnă orice om, oricare dintre noi. Ierusalimul semnifică cerul, Ierihonul semnifică pământul. Acesta este destinul nostru al tuturor, de a fi pe pământ, deși casa noastră este în cer.

Acest om ajunge în mijlocul tâlharilor care i-au luat hainele, l-au rănit și l-au lăsat aproape mort. Aici tâlharii sunt demonii care ne atacă prin slăbiciunile noastre și ne rănesc, lăsându-ne aproape morți din punct de vedere spiritual, pierzând harul și credința, în durere și disperare. Un preot și apoi un levit trec pe acolo. Ei sunt cei care, oricare ar fi rangul și datoria lor exterioară, au inimile împietrite și nu arată iubire, pentru că sunt ipocriți și “trec pe alături”. Însă un samaritean trece pe acolo și îl ajută pe om, demonstrând compasiune. Deși samariteanul nu împărtășește întru totul credința exterioară, inima lui, cum am spune, este acolo unde trebuie, și arată compasiune.

Acest samaritean, Bunul Samaritean, îl reprezintă pe Cristos, care a fost respins de evrei, dar care avea compasiunea esențială pe care evreii nu o aveau. Samariteanul, adică Cristos, a mers la om și i-a legat rănile, a turnat pe ele untdelemn și vin și apoi l-a urcat pe om pe animalul său. Acest lucru l-a făcut Cristos pentru noi: a venit la noi. Cu alte cuvinte, și-a asumat natura noastră umană, a devenit om, unul dintre noi. Apoi a legat rănile noastre spirituale cu cuvintele lui de Viață și a turnat asupra noastră Iubirea și Speranța mântuirii, untdelemn și vin pentru sufletele noastre. Apoi ne-a așezat pe animalul Său, cu alte cuvinte ne-a dat Credința cu care putem merge.

Samariteanul l-a dus apoi pe om la o casă de oaspeți și l-a îngrijit, și i-a dat gazdei doi dinari ca să aibă grijă de el, spunându-i că dacă va costa mai mult îi va da el când se va întoarce. Prin casa de oaspeți înțelegem Biserica, unde omul poate primi vindecarea și grija lui Cristos. Gazda casei de oaspeți este în particular preotul, împărțitor al harului și vindecării sacramentale. Dar este adevărat că poate fi oricare membru al Bisericii, împărțitor al ajutorului spiritual sau de altă natură către cei din jurul său.

Cei doi dinari reprezintă cele două căi prin care suntem mântuiți. Înainte de toate, trebuie să ne căim prin post și rugăciune. Acesta este primul dinar. Al doilea dinar, însă, este harul sacramentelor, pe care l-am primit de la Dumnezeu ca răspuns la pocăința, postul și rugăciunea noastră. Acești doi dinari formează împreună un cerc virtuos. Dacă noi, membri ai Bisericii lui Dumnezeu, “gazde” ale “casei de oaspeți”, ne străduim să dăm tot mai mult din noi înșine, atunci Cristos ne va răsplăti când se va întoarce la sfârșitul lumii.

Aceasta este așadar semnificația spirituală a parabolei de astăzi. Cristos o spune învățătorului de lege, care cunoaște poruncile, dar care nu le aplică. Și îi mai spune: “Mergi și fă și tu asemenea”. Iar astăzi El ne spune de asemenea fiecăruia dintre noi: “Mergi și fă și tu asemenea”.

Ritul bizantin