Start > Ritul bizantin > Samarineanul milostiv

Samarineanul milostiv

8 November 2007
1,723 afișări

Autor: pr. Vasile Florea
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VIII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXV-a după Rusalii)

Iubiți credincioși, în această duminică biserica ne propune această parabolă a samarineanului milostiv. Am citit și auzit atât de des această parabolă, încât o cunoaștem foarte bine. Eu propun ca astăzi să reflectăm asupra acestei parabole din perspectiva victimei, adică a celui căzut între tâlhari. Desigur că învățătura pe care trebuie să o desprindem din această parabolă este a relației umane de solidaritate și sprijin față de semenii noștri. Această învățătură se desprinde din întrebarea pe care o pune Isus: “Care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?”(Luca 10,36).

Dar revenind la perspectiva pe care am propus-o oare cum s-a simțit cel care a căzut între tâlhari? Evanghelia ne spune “un om că a căzut între tâlhari” (Luca 10,30). De ce tocmai el? Probabil că aceasta era și întrebarea pe care și-o punea el zăcând. După ce a fost tâlhărit acest om rămâne pe jumătate mort. Toate oasele îl dureau, iar rănile îi sângerau. O stare pe care nimeni nu și-o dorește. Pe de altă parte însă omul se putea simți norocos. Chiar dacă era rănit și i se furase banii, cel puțin el a rămas în viață. Evanghelia ne spune că un preot și un levit l-au văzut pe acesta și starea în care el s-au aflat dar au trecut mai departe. Nu știm dacă victima i-a observat, dacă ea le-a observat indiferența. Oricum în cazul în care el a observat acest lucru, indiferența se vindecă mai greu decât rănile trupești. Până la urmă a fost salvat, dar dacă nu ar fi intervenit samarineanul ar fi rămas cu frustrarea că ar fi putut fi salvat, dar nu s-a găsit nimeni interesat să o facă.

În cele din urmă apare samarineanul, un om care se oprește să vadă ce se poate face, cu ce ar putea el să-l ajute pe cel tâlhărit. Iarăși nu putem ști dacă victima l-a catalogat imediat pe samarinean ca fiind străin sau dacă s-a gândit că acesta este omul care îl ajută. Oricum victima și-a dat imediat seama că omul acesta îl ajută. Și nu numai acolo ci și după aceea se îngrijește de soarta lui prin intermediul gazdei casei de oaspeți. Omul căzut între tâlhari era la dispoziția acestora, care puteau face ce vreau cu el. La fel putea face și samarineanul. Acest om nu mai putea face nimic pentru el, el avea nevoie și depindea de ceilalți. Abia după recăpătarea puterilor în casa de oaspeți își recăpătă și independența. Revenindu-și putea spune din nou ceea ce-i convine și ceea ce nu-i convine.

Iată ce stări ar fi putut trăi victima din Evanghelia de astăzi. Rămâne însă și pentru noi întrebarea: Cine este aproapele nostru? Să fie oare cel asuprit? Să fie oare cel care cade victimă violenței? Să fie oare colegul de muncă sau vecinul care mă șicanează mereu? Sau să fie cel care s-a luptat în zadar pentru ceva? Răspunsul cred că depinde de cât de multă încredere acordăm noi umanității. Eu aș încerca niște răspunsuri. Este aproapele meu, acela, care nu mai poate crede că în oameni mai poate să existe ceva bun, și căruia eu am datoria să îi arăt că se înșeală. Este aproapele meu cel care și-a pierdut încrederea în oameni și căruia eu am datoria să-i recâștig încrederea pierdută. Este aproapele meu cel care depinde de mine, pe care eu trebuie să-l ajut să redevină independent și să depindă doar de el. Astfel comportamentul meu capătă în greutate. Prin comportamentul meu pot redeschide speranțe pentru viitor, pot readuce încrederea și îi pot face pe oameni să reînvețe să zâmbească și să nu mai fie triști.

Mesajul Evangheliei pentru noi este așadar acesta: fiți empatici și veți deveni simpatici pentru ceilalți! Intuiți realitatea celuilalt identificându-vă afectiv cu el și vă veți câștiga un prieten sau veți salva un suflet! Amin.

Ritul bizantin