Predici

Iubiţi credincioşi, în această duminică biserica ne propune această parabolă a samarineanului milostiv. Am citit şi auzit atât de des această parabolă, încât o cunoaştem foarte bine. Eu propun ca astăzi să reflectăm asupra acestei parabole din perspectiva victimei, adică a celui căzut între tâlhari. Desigur că învăţătura pe care trebuie să o desprindem din această parabolă este a relaţiei umane de solidaritate şi sprijin faţă de semenii noştri. Această învăţătură se desprinde din întrebarea pe care o pune Isus: “Care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?”(Luca 10,36).

Dar revenind la perspectiva pe care am propus-o oare cum s-a simţit cel care a căzut între tâlhari? Evanghelia ne spune “un om că a căzut între tâlhari” (Luca 10,30). De ce tocmai el? Probabil că aceasta era şi întrebarea pe care şi-o punea el zăcând. După ce a fost tâlhărit acest om rămâne pe jumătate mort. Toate oasele îl dureau, iar rănile îi sângerau. O stare pe care nimeni nu şi-o doreşte. Pe de altă parte însă omul se putea simţi norocos. Chiar dacă era rănit şi i se furase banii, cel puţin el a rămas în viaţă. Evanghelia ne spune că un preot şi un levit l-au văzut pe acesta şi starea în care el s-au aflat dar au trecut mai departe. Nu ştim dacă victima i-a observat, dacă ea le-a observat indiferenţa. Oricum în cazul în care el a observat acest lucru, indiferenţa se vindecă mai greu decât rănile trupeşti. Până la urmă a fost salvat, dar dacă nu ar fi intervenit samarineanul ar fi rămas cu frustrarea că ar fi putut fi salvat, dar nu s-a găsit nimeni interesat să o facă.

În cele din urmă apare samarineanul, un om care se opreşte să vadă ce se poate face, cu ce ar putea el să-l ajute pe cel tâlhărit. Iarăşi nu putem şti dacă victima l-a catalogat imediat pe samarinean ca fiind străin sau dacă s-a gândit că acesta este omul care îl ajută. Oricum victima şi-a dat imediat seama că omul acesta îl ajută. Şi nu numai acolo ci şi după aceea se îngrijeşte de soarta lui prin intermediul gazdei casei de oaspeţi. Omul căzut între tâlhari era la dispoziţia acestora, care puteau face ce vreau cu el. La fel putea face şi samarineanul. Acest om nu mai putea face nimic pentru el, el avea nevoie şi depindea de ceilalţi. Abia după recăpătarea puterilor în casa de oaspeţi îşi recăpătă şi independenţa. Revenindu-şi putea spune din nou ceea ce-i convine şi ceea ce nu-i convine.

Iată ce stări ar fi putut trăi victima din Evanghelia de astăzi. Rămâne însă şi pentru noi întrebarea: Cine este aproapele nostru? Să fie oare cel asuprit? Să fie oare cel care cade victimă violenţei? Să fie oare colegul de muncă sau vecinul care mă şicanează mereu? Sau să fie cel care s-a luptat în zadar pentru ceva? Răspunsul cred că depinde de cât de multă încredere acordăm noi umanităţii. Eu aş încerca nişte răspunsuri. Este aproapele meu, acela, care nu mai poate crede că în oameni mai poate să existe ceva bun, şi căruia eu am datoria să îi arăt că se înşeală. Este aproapele meu cel care şi-a pierdut încrederea în oameni şi căruia eu am datoria să-i recâştig încrederea pierdută. Este aproapele meu cel care depinde de mine, pe care eu trebuie să-l ajut să redevină independent şi să depindă doar de el. Astfel comportamentul meu capătă în greutate. Prin comportamentul meu pot redeschide speranţe pentru viitor, pot readuce încrederea şi îi pot face pe oameni să reînveţe să zâmbească şi să nu mai fie trişti.

Mesajul Evangheliei pentru noi este aşadar acesta: fiţi empatici şi veţi deveni simpatici pentru ceilalţi! Intuiţi realitatea celuilalt identificându-vă afectiv cu el şi vă veţi câştiga un prieten sau veţi salva un suflet! Amin.

pr. Vasile Florea Ritul bizantin