Start > Ritul latin > Doamne, mărește credința noastră!

Doamne, mărește credința noastră!

5 October 2007
1,060 afișări

Autor: pr. Eduard-Mihai Coșa
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXVII-a de peste an (Anul C)

Liturgia Cuvântului din duminica de astăzi ne îndreaptă atenția spre virtutea credinței, fundamentală pentru relația noastră cu divinitatea, virtute care rămâne de multe ori ultima șansă, ultima rezolvare a gravelor probleme cu care ne putem întâlni în viața de zi cu zi.

În prima lectură am citit din Profetul Habacuc. Probabil că profetul și-a desfășurat misiunea în timpul infidelului rege iudeu Ioachim și apoi, după căderea acestuia, în timpul ocupației caldee. După cuvintele din textul de astăzi observăm că profetul simte în mod apăsător povara suferințelor, a violențelor și a nedreptăților care luau amploare din zi în zi. De aceea, el, ca un mediator între Dumnezeu și popor, aflat într-un moment de criză, izbucnește într-un strigăt de durere: “Până când Te voi chema în ajutor Doamne, fără să mă asculți?” (1,2).

În mod firesc, profetul se întreba: de ce Dumnezeu permite, de ce tace, de ce nu intervine?

Iată tăcerea lui Dumnezeu. Iată martiriul adevărat al celui drept, al celui care CREDE. De multe ori ni se poate părea că Dumnezeu se retrage din viața noastră, că ne abandonează. Să fie așa? Să nu avem pretenția că am putea înțelege pe deplin logica lui Dumnezeu în aceste situații. Chiar în cazul profetului care își descrie suferința, nu putem pretinde rezolvarea sau înțelegerea situației grele în care se afla. Să ne mulțumim în schimb cu faptul că Sfânta Scriptură accentuează o problemă atât de umană și de actuală: suferința, “triumful” răului, tăcerea lui Dumnezeu. S-ar putea da multe explicații însă ar fi prea ieftine și nesatisfăcătoare. Putem să ne mulțumim doar cu un singur lucru: să ne îndreptăm spre Dumnezeu cu toată ființa, recunoscându-ne rătăcirile și mizeriile și, în același timp să ne rugăm cu apostolii: “Doamne, mărește credința noastră”. Pentru că, într-adevăr, unicul remediu în rezolvarea problemelor care ne frământă și în care ne zbatem este CREDINȚA. Însuși Dumnezeu ne amintește de aceasta când îi vorbește profetului strâmtorat: “Dacă ți se pare că întârzie, așteapt-o: ea va veni cu siguranță la vremea ei. Iată, cel care nu are sufletul drept va pieri, iar cel drept va rămâne în viață datorită CREDINȚEI lui”.

Credința este acel ochi superior și profund care permite să vedem ceea ce nu se vede, să înțelegem ceea ce pare imposibil și să sperăm împotriva oricărei speranțe. La aceasta ne invită Dumnezeu cu tăcerea sa sfâșietoare. La aceasta se reduce recomandarea Sf. Paul din a II a lectură de astăzi, din scrisoarea către Timotei când îi spune că trebuie să depășească prin credință, prin forța interioară a duhului pe care am primit-o la botez, orice stare de timiditate și de neîncredere. Sf. Paul vorbea astfel când se afla în lanțuri și când ministerul său era sortit eșecului. Totuși el spune cu toată tăria: “nu te rușina deci să dai mărturie pentru Domnul nostru, nu te rușina nici de mine care sunt încătușat pentru el, dar suferă și tu împreună cu mine pentru evanghelie…”.

De unde a găsit Apostolul atâta putere în suferință dacă nu din forța credinței pe care o avea față de Cristos cel răstignit și înviat?

Am putea citi pentru edificarea noastră un alt text din sfântul Paul, unde spune: “Dar noi avem această comoară în vase de lut pentru ca puterea imensă să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. Suntem apăsați de necazuri din toate părțile, dar nu striviți; suntem în cumpănă, dar nu disperați; persecutați, dar nu abandonați; doborâți, dar nu uciși. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate și viața lui Isus în trupul nostru” (2Cor.4,7-10).

Iată așadar cum, după viziunea Apostolului, nici o încercare, nici chiar moartea nu poate tulbura pacea celui drept, a celui care are credință în Dumnezeu .

A avea credință! Iată forța sfinților și cheia mântuirii!

Nu știm dacă în mod retoric sau nu, Cristos se întreabă în Evanghelie: “Dar Fiului Omului când va veni va mai găsi oare credință pe pământ?!” (Lc. 18,8). Trebuie să recunoaștem că aceste cuvinte ale lui Isus ne cutremură: marele risc al nostru este să încetăm să mai credem, sau să credem prea puțin… Toate crizele din Biserică se reduc la această problemă: problema credinței, adică a prea puținei credințe. Chiar și astăzi! Cardinalul W. Kasper scria: “In timp ce după Conciliu discutam despre reînnoirea metodelor de transmitere a credinței, a scăzut credința, iar unii, chiar și-au pierdut-o“. Teribil! … Ce se întâmplă în jurul nostru?, in viața noastră creștină? Facem strategii, inventăm metode, construim case, biserici, diferite instituții și structuri…!? De n-ar rămâne goale, lipsite de viață!!!

Să ne amintim și de parabola “fecioarelor înțelepte și a fecioarelor nebune” (Mt 25,1-13). Fecioarele nebune nu sunt neapărat cele care au candele stinse, ci cele care au lăsat ca ele să se stingă: acesta este cutremurătorul risc. Trebuie în mod constant să ne verificăm și să ne întrebăm: candela mea este aprinsă?

Cât de ușor întâlnim în jurul nostru persoane stinse.

Să ne amintim de repetatele invitații ale lui Isus de a ieși din oligopistie (oligopistia este o credință atât de fragilă încât în momentele de încercare se comportă ca și cum nu ar exista deloc). Iar astăzi ne aflăm în adevărate momente de încercare, și patologia oligopistiei este destul de răspândită. Sfântul Matei ne dă cinci cazuri:

Să reflectăm la textul din Mt 6, 30: “Dacă Domnul îmbracă atât de frumos iarba câmpului, care astăzi este și mâine va fi aruncată în foc, nu va face El mult mai mult pentru voi, oameni cu puțină credință?” iar în Mt 8,26: în timpul furtunii de pe lac îi avertizează pe ucenicii săi “De ce vă e teamă, oameni cu puțină credință, și, din nou, la Mt 14,31, când a apărut pe mare în timpul nopții, iar Petru cerându-i să meargă la el pe apă, când a început să se îndoiască și a început să se scufunde Isus i-a zis din nou “om cu puțină credință, de ce te-ai îndoit?. În Mt 16,18 Isus spune: “De ce, oameni cu puțină credință, spuneți că nu aveți ce mânca?” Și în Mt 17,20 ucenicilor care nu reușiseră să alunge un diavol Isus le explică și cauza: “datoria puținei voastre credințe! Adevăr vă spun: dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar ați putea spune acestui munte mută-te de aici și el s-ar muta și nimic nu v-ar fi cu neputință. Acest tip de demon se alungă numai cu post și rugăciune.

În schimb evanghelistul Marcu face referiri la avertismentele pe care Isus le face ucenicilor săi în ziua de Paști: “Îi mustră pentru necredința lor și pentru împietrirea inimii lor” (Mc 16,14). Isus îi ceartă pe apostoli pentru apistia și pentru sclerocardia lor.

Merită să medităm și la celebrele și usturătoarele cuvinte de avertizare ale abatelui Dom Godefroy, de la mănăstirea din Cîteaux, lângă Dijon. El, imediat după război, în fiecare dimineața îi saluta astfel pe călugării săi: “Fiți atenți dragii mei călugări, deoarece se poate să fii ateu chiar dacă vii zilnic în cor pentru rugăciune!

Sunt cuvinte de luat în serios pentru că riscul există… pentru toți.

Dacă am avea credință cât un grăunte de muștar am muta și munții din loc, ne asigură Cristos; nu ne-am mai descuraja în anumite situații; nu ne-am mai plânge că avem parte numai de încercări. În ce stadiu se află această virtute în viața noastră?

Trebuie să repetăm cu insistență rugăciunea apostolilor: Doamne, mărește în noi credința (Lc.17,5).

Credința noastră este lâncedă: de aceea pesimismul ne roade treptat inima lipsind-o de entuziasm…

Credința noastră este săracă: de aceea viața noastră rămâne săracă, fără roade…

Credința noastră este superficială: de aceea suntem și noi schimbători, ne clătinăm la cea mai mică adiere de vânt…

Credința trăită înseamnă dinamism, activitate rodnică…

Credința înseamnă iubire nemăsurată față de Dumnezeu și față de aproapele, fără mari împliniri pământești, fără a cerși recunoașterea meritelor, fără aplauze…

Credința este înțelepciune: ea ne luminează asupra planului lui Dumnezeu, ne luminează drumul spre mântuire, ne dă convingerea că mântuirea se va realiza indiferent de obstacole sau de răutatea oamenilor…

Credința este vitală pentru creștin, de aceea s-o cerem și noi cu toată forța inimii, spunând împreună cu apostolii:

Doamne, mărește credința noastră! Amin

Ritul latin