Predici

Lectura a doua ne vorbeşte despre Abraham şi Sara care au plecat la drum fără să ştie unde merg. Datorită credinţei, Abraham căuta “o cetate cu temelii solide” iar Sara aştepta nepoţii pe care nu avea să îi vadă. Pe scurt, lui Abraham şi Sarei li s-a cerut să aibă suficientă credinţă pentru a spera într-un viitor de care ei nu se vor bucura, pentru a răspândi o speranţă pe care ei nu o vor vedea împlinită în viaţa lor şi să împartă o dragoste care nu le va fi răsplătită imediat. Li s-a cerut încredere în Dumnezeu la fiecare cotitură din viaţa lor. Li s-a cerut credinţă şi nu fatalism.

Fatalismul ne opreşte la realitatea de aici şi acum. Credinţa, dimpotrivă, priveşte la viitor, în ciuda realităţii de aici şi acum. Credinţa ne face să îi învăţăm pe copii adevărurile creştine, fără să ştim ce se va alege de acei copii. Credinţa ne face să predicăm fără a şti dacă cineva ne va asculta şi când vor rodi cuvintele noastre (E valabil şi pentru laici). Credinţa ne face să sperăm că, deşi nu ştim când va fi timpul recoltei, va fi totuşi o recoltă.

Fiecare îşi aminteşte de un profesor care l-a iniţiat în tainele ştiinţei şi care l-a învăţat să fie om. Şi nu a reuşit să îi mulţumească pentru aceasta. (Vezi, de exemplu, ce au scris elevii recent despre Prof. Mărtinuş.) Profesorii ne-au învăţat fără să ştie ce va fi cu noi în viitor, dar cu încredere în acel viitor.

Fatalismul ne ucide. Avem nevoie de o credinţă mare pentru a privi la un viitor îndepărtat, pentru a plănui proiecte care nu se vor realiza într-un viitor apropiat. Un educator îmi spunea cândva: “Unui profesor bun trebuie să îi placă să sădească sămânţa, chiar daca nu va fi acolo să culeagă roadele”. Multe alte meserii şi vocaţii recer aceeaşi atitudine, inclusiv vocaţia de mamă, tată sau preot.

Am cunoscut un bărbat în vârstă de 80 de ani care a plantat nişte pomi în livada sa. El nu avea să guste din fructele acelor pomi, totuşi i-a plantat.

Unora dintre noi le este greu să înţeleagă acest lucru. Crescuţi într-un timp în care satisfacerea apare imediat, capabili să avem multe lucruri aproape imediat, noi suntem prinşi ca într-un cârlig în realitatea de aici şi acum. Nu ne gândim la viitorul îndepărtat, ci mai degrabă la satisfacerea imediată. Vrem ca ceea ce facem să ne aducă roade imediat. De aceea au succes emisiunile de la televiziune la care oamenii câştigă sume mari pe loc. Aceste emisiuni promit recompense fără efort pe termen lung.

Sfânta Scriptură ne învaţă altceva. Ne vorbeşte despre credinţa în viitor, pe termen lung. Scriptura ne învaţă că a creşte copii în aceste timpuri nesigure şi periculoase este un act de credinţă; a crea frumuseţe în timpuri de vulgaritate este un act de credinţă; a merge la biserică, când toţi ceilalţi nu mai cred, este un act de credinţă; a învăţa pe alţii, a conduce, a trăi o viaţă morală în timpuri cinice sunt acte de credinţă; a te ruga pentru copii şi nepoţii tăi, în timpuri în care părinţii şi bunicii nu mai sunt ascultaţi, este un act de credinţă; a aprecia valorile şi a trăi conform lor, într-o epocă fără valori, sunt acte de credinţă.

Prin toate aceste acte noi plantăm o sămânţă pentru viitor. Deşi bătrân, Abraham a devenit tatăl multor popoare iar Sara şi-a legănat copilul pe genunchi. La fel şi noi însămânţăm credinţă, speranţă şi iubire pentru ziua de mâine. Chiar dacă nu vom prinde ziua de mâine, fără îndoială, Dumnezeu o va face rodnică.

Cred că motivul pentru care s-a convertit tâlharul din dreapta crucii lui Isus a fost că părinţii lui s-au rugat pentru el fără încetare. Ei nu ştiau că fiul lor se va converti. Ştiau doar că era un păcătos şi că ducea o viaţă de fărădelegi. Cu toate acestea, privind la viitorul nescris încă, ei au avut credinţă. Într-o zi vor avea să afle că s-a convertit.

Aşadar prindeţi curaj din lectura a doua de azi. Orice suferinţă aveţi, orice nedreptate înduraţi, oricât de gol sau lipsit de speranţă pare viitorul, aveţi credinţă în Dumnezeu, ca Abraham şi Sara. Rămâneţi credincioşi când e greu să fiţi aşa, fideli când sunteţi luaţi în râs pentru aceasta. Construiţi viitorul prin compasiunea voastră, fidelitatea şi rugăciunile voastre. Amintiţi-vă că suntem doar instrumente în mâna lui Dumnezeu, slujitori ai voinţei sale şi co-creatori în împărăţia sa. Dumnezeu le conduce pe toate.

Închei cu o impresionantă rugăciune a cardinalului John Henry Newman:

“Dumnezeu m-a creat ca să împlinesc o slujire anume. Mi-a încredinţat să fac ceva ce nu a mai dat nimănui. Am o misiune.

Sunt o verigă într-un lanţ, o punte de legătură între persoane. Nu m-a creat pentru nimic. Voi face lucrarea sa; voi fi un înger de pace, un predicator al adevărului acolo unde sunt…

De aceea voi avea încredere în el. Orice sunt, nu pot fi aruncat afară. Dacă sunt bolnav, boala mea s-ar putea să-i slujească lui; îndoielile mele s-ar putea să-i slujească lui. Dacă sunt în suferinţă, durerea mea s-ar putea să-i slujească lui.

El nu face nimic în zadar. El ştie ce face. S-ar putea să-mi ia prietenii, s-ar putea să mă arunce printre străini, s-ar putea să mă facă să mă simt singur, să-mi scadă curajul, sa-mi ascundă viitorul de mine. Totuşi, el ştie ce face.”

Aveţi credinţă în Dumnezeu, mângâierea noastră.

Prelucrare după William Bausch “The Word in and out of Season”

pr. Lucian Păuleţ Ritul latin