Predici

Un predicator a observat în adunare o femeie care a început să lăcrimeze imediat ce el şi-a început predica. Crezând că vorbele lui au mers drept la ţintă, a predicat cu şi mai mare fervoare. Cu cât predica mai mult, cu atât femeia plângea mai tare. În final, după încheierea predicii, a venit timpul pentru mărturii. Predicatorul a arătat spre femeie şi a spus: “Soră, am văzut că ai fost puternic emoţionată când am proclamat cuvântul lui Dumnezeu. Te rog acum să împărtăşeşti cu noi ce anume te-a emoţionat atât de tare”. Femeia a ezitat, dar predicatorul a insistat, astfel că ea s-a ridicat şi a luat microfonul. “Vedeţi”, a început ea, “anul trecut mi-a murit ţapul, cel mai de preţ lucru pe care îl aveam. M-am rugat şi am plâns mult atunci, şi apoi am încercat să uit. Dar când aţi venit să predicaţi şi v-am văzut barba, mi-am amintit iarăşi de ţapul meu. Încă mai plâng ori de câte ori îmi amintesc de el”. Nu îşi amintea nici un cuvânt din ceea ce a spus predicatorul.

Posesiile sunt necesare pentru viaţă. Dar posesiile pot dobândi o asemenea importanţă în viaţa cuiva încât să devină obsesii. Când cineva este atât de consumat de lucrurile pe care le-ar putea avea încât nu mai aude chemarea urgentă a lui Dumnezeu, atunci cu siguranţă a încurcat ordinea priorităţilor. Aşa este şi omul din Evanghelia de astăzi, care îi cere lui Isus să vină să îi spună fratelui său să împartă cu el moştenirea familiei lui. Isus nu are nimic împotrivă ca el să aibă mai multe bogăţii, nici nu este împotriva faptului de a se face dreptate între acest om şi fratele lui. Isus este mai degrabă dezamăgit de faptul că după ce a ascultat predicarea lui, prima grijă a acestui om a rămas în continuare partea lui de moştenire. Acest om este în aceeaşi poziţie cu femeia care îşi jelea ţapul mort în timp ce cuvintele vieţii îi intrau pe o ureche şi îi ieşeau pe alta. Asemenea femeii, nici acest bărbat nu îşi amintea probabil nimic din ceea ce a spus predicatorul.

Isus, temându-se că ar putea fi mai mulţi oameni în mulţime asemenea acestui bărbat, s-a întors spre ei şi le-a spus: “Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie deoarece chiar şi atunci când cineva este bogat, viaţa lui nu constă în ceea ce are” (Luca 12,15). Lăcomie? Ce lăcomie? Bărbatul cerea doar să se facă dreptate între el şi fratele lui. Nu ar trebui oare ca un om al lui Dumnezeu să fie preocupat de corectitudine? Ba da. Isus ne avertizează că lăcomia vine sub diferite înfăţişări, chiar şi sub înfăţişarea dreptăţii. Aţi auzit vreodată un om respectabil opunându-se planurilor de creştere a ajutoarelor sociale: “Am lucrat toată viaţa şi mi-am plătit taxele. Cum poate guvernul să cheltuiască banii mei dând ajutoare unor indivizi care nu fac altceva decât să stea toată ziua şi să se drogheze?” Pare un argument plin de dreptate şi corectitudine. Dar poate fi într-adevăr lăcomia deghizată. De aceea Isus ne avertizează şi subliniază: “Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie”. Lăcomia poate fi pe faţă sau subtilă, conştientizată sau nu. Trebuie să ne păzim de lăcomie în toate formele ei.

Pentru a ilustra cele spuse de el, Isus relatează Parabola bogatului nebun. Când citim parabola ne întrebăm: “Ce rău a făcut acest om?” Să ne gândim. A muncit cinstit pe moşia lui. Pământul a dat rod bogat, după cum era de aşteptat. Omul a decis să îşi construiască un hambar mai mare pentru recoltă pentru ca să poată trăi liniştit tot restul vieţii sale. Doar că nu ştia că restul vieţii sale însemna mai puţin de douăzeci şi patru de ore. Isus îl prezintă ca o exemplificare a lăcomiei, deşi el nu a luat banii nimănui. Nu a făcut ceva greşit. Lăcomia lui constă în ceea ce nu a făcut. Sir Fred Catherwood a spus că lăcomia este “credinţa că nu există viaţă după moarte. Adunăm ce putem, cât timp putem şi oricum putem şi apoi ţinem de toate acestea cu putere”. Acum vedem de ce omul bogat constituie un exemplu pentru lăcomie. Vedem de ce Isus a fost atât de aspru în privinţa lăcomiei. Lăcomia este adorarea unui alt dumnezeu. Numele acelui dumnezeu este Mamona sau Bani sau Materialism. Evanghelia de astăzi ne invită să credem în Dumnezeul lui Isus Cristos, singurul care poate da viaţă veşnică, şi nu în dumnezeul acestei lumi, care ne dă promisiuni false de nemurire prin acumularea de posesii.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin