Start > Ritul latin > Sărbătoarea Preasfintei Treimi

Sărbătoarea Preasfintei Treimi

31 May 2007
1,775 afișări

Autor: pr. Felician Tiba
Copyright: Predici.cnet.ro
Preasfânta Treime (Anul C)

Multe sunt întrebările care, în ciuda tehnicii atât de avansate din zilele noastre, nu au încă un răspuns și poate nici nu vor avea. Aș vrea să vă provoc să ne gândim puțin la două aspecte atât de întâlnite în viață: planul material și planul spiritual.

1. În ceea ce privește planul material, e suficient să ne punem câteva întrebări bizare, legate de ceea ce ne înconjoară. Astfel, pe ce stă globul pământesc? De ce obiectele stau lipite de pământ? De ce, chiar și cei de la polul sud, deși sunt în partea de dedesubt a pământului, drept pentru care ar trebui să cadă în hău, cu toate acestea și ei își sparg capul sau își rup piciorul atunci când cad de la o anumită înălțime? De ce sunt oameni care cad de la mică înălțime și-și fracturează o mână sau un picior, iar avioanele, mașini atât de grele, reușesc atât de ușor să se desprindă de pământ și să zboare? De ce un om care nu știe să înoate se îneacă, iar vapoare de tonaj destul de mare, plutesc pe apă fără nici o problemă. Și, în sfârșit, cum, fără nici măcar un fir de cablu, o persoană de aici din României poate să se audă la telefon cu o persoană din America sau din altă țară? Și întrebările pot continua la nesfârșit. La toate acestea, deja în momentul în care încercam să le formulez, parcă vă simt cum vă dădeați răspunsurile în gând: legea gravitației, undele magnetice, câmpurile electrice invizibile pentru ochiul uman și multe altele. E adevărat, toate acestea sunt în mare răspunsuri la întrebările de mai sus. Oricine știe că stăm lipiți de pământ din cauza legii gravitației. Dar oare legea gravitației nu este o formulă dată unei realități greu de explicat? Undele magnetice, câmpurile electrice, nu cumva sunt concepte inventate la un moment dat de cineva anume pentru a explica într-un oarecare fel niște realități greu de explicat?

De fapt, cine stă în spatele la toate acestea? Cine a creat toate acestea? De ce le-a creat atât de ordonate și de ce se răzbună pe noi numai atunci când intervine omul? Mă gândesc aici la poluarea care rezultă din atâția coloși industriali făcuți de mâna omului, poluare care determină întârzierea anotimpurilor sau calamitățile naturale.

Nu credeți, iubiți credincioși că în toate acestea există o forță, care, dincolo de faptul că menține totul în existență, pune o mare, mare iubire? E de ajuns să rămânem la nivel material și să ne gândim la bucuria celui care semănând primăvara, culege toamna un rod bogat, deși afară de prășit sau ierbicidat, nu a făcut absolut nimic. Cine a făcut ca totul să crească și să dea rod bogat? Ne gândim la bucuria pe care o dă splendoarea unui apus sau răsărit de soare. Nici cel mai bun pictor nu reușește să trezească atâtea emoții cât poate să trezească o astfel de stare a soarelui. Ne gândim la bucuria unui animal atunci când se află pe o pajiște plină cu iarbă proaspătă. Și exemplele ar putea continua. E atâta iubire în toate acestea, dar noi îi spunem “normalitate”. Așa trebuie să fie! În realitate, la baza tuturor acestor întâmplări stă cineva, cineva cu “C” mare, și acesta noi știm că se numește Dumnezeu. Este Dumnezeu pe care în mod deosebit îl sărbătorim astăzi, dar îl sărbătorim ori de câte ori recunoaștem că la baza acestor minunate frumuseți stă el: Dumnezeu-Treime.

Și pentru a înțelege de ce Dumnezeu-Treime, este nevoie să ne oprim și la al doilea plan despre care spuneam la început, la planul spiritual.

2. Auzim deseori de sfinți. Fie că sunt martiri, mărturisitori, fecioare etc, cu toții sunt sfinți. De fapt cine sunt sfinții? Sunt oameni asemenea oricăruia dintre noi, ceea ce ne diferențiază este faptul că ei au trăit relația lor cu Dumnezeu cu cea mai mare intensitate. Pentru Dumnezeu și-au dat viața. Pentru el și pentru împărăția lui sunt atâtea persoane care și-au consacrat viața. Pe el, atâția papi, episcopi, preoți, călugări și călugărițe, chiar și simpli credincioși l-au mărturisit în fața lumii. De unde acest curaj? De unde siguranța că Biserica din care fac parte este cea care îl urmează cu adevărat pe Cristos? De ce Biserica, deși există de două mii de ani, nu dă nici cel mai mic semn că la un moment dat s-ar putea desființa, în timp ce atâtea imperii, atâtea partide sau formațiuni politice se destramă, unele imediat după înființare? Ce are Biserica mai mult decât toate acestea că a rezistat intemperiilor vremii?

De fapt, atunci când răcim sau ne tăiem la un deget, sau trecem printr-o experiență negativă, de ce nu murim imediat? Cine ne menține în existență? Desigur, sufletul! El este principiul vital în noi. El este cel care ne menține și ne ajută să o luăm, dacă e nevoie de fiecare dată de la început. Și dacă Biserica a rezistat și va rezista până în veșnicie, nu cumva și ea are un suflet? Da, sufletul ei se numește Duhul Sfânt. El dă viață Bisericii, el este cel care ne dă curaj în încercări, el a dat curaj martirilor, i-a luminat pe mărturisitori și i-a susținut pe cei care și-au consacrat viața lui Cristos. Duhul Sfânt este forța nevăzută care susține Biserica.

Dar Biserica ce este, dacă are un astfel de suflet? Biserica este continuarea lui Isus Cristos în lume. În ea și prin ea, Isus Cristos, a doua persoană a Sfintei Treimi își continuă marea sa operă de mântuire a sufletelor. În ea sunt sacramentele, acele canale prin care Dumnezeu revarsă harul său omenirii. Ea, Biserica este administratoarea harului lui Dumnezeu. În ea orice om își găsește alinarea și siguranța.

Nu cu mulți ani în urmă, un seminarist era pe punctul de a abandona pregătirea sa la preoție din motiv că părinții nu mai reușeau să-l întrețină în seminar. Programul specific vieții de seminar nu-i putea permite să lucreze în altă parte așa cum fac mulți din studenții care învață la alte facultăți. Atunci s-a hotărât să renunțe la seminar pentru un timp, în care timp să lucreze și astfel să-și adune ceva bani pentru ca apoi să poată continua studiile în liniște. Înainte să facă un astfel de pas s-a gândit totuși să spună și mamei lui de acest proiect. Aceasta când a auzit, l-a îmbrățișat și i-a spus: De ce te preocupi? Atâta timp cât Dumnezeu este deasupra, eu pe pământ și sufletul în tine, nu te preocupa. Dacă Dumnezeu te vrea preot va avea grijă. Și apoi, de ce nu încerci să înțelegi că lipsurile prin care trecem sunt voite de Dumnezeu tocmai pentru ca tu să nu fii derutat de cele materiale, să te obișnuiești fără ele pentru ca să fii un preot sărac și bun. Și a înțeles seminaristul. Acum e preot și știu că e foarte mulțumit de ceea ce i-a oferit Dumnezeu, o comunitate săracă pe care o înțelege și o ajută mai ales cu experiența sa.

Biserica, cea care are în sine tezaurul credinței, totalitatea misterelor credinței, cea din care și noi facem parte prin Botez, ne cheamă astăzi să descoperim mai mult ca oricând bogăția Sfintei Treimi, ne cheamă să înțelegem că siguranța existenței noastre este dată de Dumnezeu. Poate că și noi, asemenea seminaristului începem să facem calcule, lăsând credința la o parte. Și în noi intră frica nesiguranței zilei de mâine. Fiți inspirați! În astfel de momente alergați la Biserică, așa cum seminaristul a alergat la mama sa și a primit sfat bun. Cine știe dacă nu cumva, timpurile grele prin care trecem, au rolul să ne amintească că nu bogăția acestui pământ contează, ci unica bogăție care este Dumnezeu!

Da, Dumnezeu este bogăția infinită pentru că el este comuniune de persoane. Deși e unul singur, în el sunt trei persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Deși e unul singur, fiecărei persoane îi revine o lucrare: Tatăl a creat tot ceea ce există, Fiul a răscumpărat totul prin patima, moartea și învierea sa, iar Duhul Sfânt sfințește și conduce totul la desăvârșire. Iată ce tezaur abandonează omul atunci când se îndepărtează de Dumnezeu! De fapt își renegă propria existență, propria mântuire și propria lucrare de sfințire. De ce toate acestea? E simplu, lipsa de credință.

Unde lipsește credința, omul se face măsura tuturor lucrurilor. Despre un astfel de om spunem aproape la unison că el “taie și spânzură”. Și cât este de plăcut un astfel de om? Cine nu se ferește de un astfel de om? Și ce este un astfel de om, dacă nu un om fără Dumnezeu?

În sărbătoarea Sfintei Treimi, suntem invitați să ne dăm câteva răspunsuri.

În primul rând, credem noi că tot ceea ce există în jurul nostru este creația lui Dumnezeu? Cine nu crede să încerce să facă ceva din nimic și dacă îi va reuși atunci să creadă în el, dar îl asigur că nu va reuși. Dumnezeu singur poate să creeze, noi doar prelucrăm ceea ce el a creat deja.

În al doilea rând, credem în Isus Cristos, Mântuitorul? Dacă nu e Mântuitor, atunci, întreaga istorie a Bisericii e plină de oameni nebuni, care au trăit sau s-au jertfit absolut degeaba. Dar oare, chiar toți sunt nebuni? Noi, părinții noștri, sunt nebuni? Asta înseamnă că Isus merită să fie cu adevărat urmat, merită să-i fie pusă în practică Evanghelia și, mai ales, merită să lucrăm pentru a intra în Împărăția lui. Am citit doar în evanghelia de astăzi că “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său pentru ca oricine crede în el să nu moară, ci să aibă viață veșnică”. Cine crede în Isus Cristos, crede și în Tatăl care l-a trimis, crede și în Duhul Sfânt care l-a susținut în lucrarea sa.

În al treilea rând, credem în Duhul Sfânt, Sfințitorul sufletelor noastre? Dacă nu credem, de ce nu s-a prăbușit și Biserica odată cu Imperiul Roman, odată cu persecuțiile, odată cu comunismul care a persecutat-o? De ce nu s-a prăbușit odată cu moarte papei Ioan Paul al II-lea așa cum spuneau mulți necredincioși? Nu s-a prăbușit și nu se va prăbuși, pentru că așa cum am mai spus deja sufletul ei este Duhul Sfânt. El este cel care îi dă vivacitate, bucurie și o face mereu tânără. Duhul Sfânt este cel care ne-a unit pe toți astăzi, aici și tot el este cel care ne inspiră în fiecare moment să trăim ca adevărați creștini.

Și pentru ca să rămânem totuși cu ceva concret în urma sărbătorii de astăzi, vă propun să onorăm Preasfânta Treime în fiecare dimineață și seară cu următoarea rugăciune: Când ne trezim dimineața și înainte de a ne culca, seara să spunem: “Lăudată să fie Preasfânta Treime, Tatăl care m-a creat, Fiul care m-a răscumpărat, Duhul Sfânt care m-a sfințit, încep sau închei (depinde) această zi, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.”

Ritul latin