Predici

În Africa, tinerele fete care se consacră lui Dumnezeu în călugărie se îmbracă asemenea mireselor pentru nuntă şi cântă cântece de dragoste pentru Isus. După câţiva ani de la o astfel de ceremonie, o tânără călugăriţă, care avusese o perioadă grea în misiunile primite, întoarsă la mănăstire a întrebat-o pe Maica Superioară: “Este adevărat că suntem soţiile lui Cristos?” “Da, este adevărat, fiica mea”, i-a răspuns Superioara. “De ce întrebi?” “Păi…”, rosti încet călugăriţa. “De cinci ani de când am depus voturile nu am simţit nimic!”

Sărmana călugăriţă, poate că nu a simţit nimic, dar a rămas pe drumul cel bun în înţelegerea relaţiei dintre Isus şi cei care îl urmează printr-o iubire profundă. Când Isus vorbeşte în Evanghelia de astăzi despre cei care îl iubesc, El se referă la discipolii Săi. Pentru Isus, “cine mă iubeşte” este doar un alt mod de a spune “discipolul Meu”, sau “cei care cred în Mine”, ori mai simplu “creştini”. Relaţia dintre creştin şi Cristos este în esenţă o relaţie de iubire. De aceea spunea Isus la Ioan 15,15: “Nu vă mai numesc servitori [...] însă v-am numit pe voi prieteni”. Şi totuşi mulţi dintre noi ne simţim mai confortabil slujindu-l pe Isus ca pe un şef, în loc să avem cu El o relaţie de prietenie. Aceasta pentru că există o limită la ceea ce un şef îţi poate cere. Nu există însă vreo limită atunci când este vorba de prietenie, de o relaţie profundă de iubire.

Ştim că atunci când două persoane se iubesc, ele doresc să fie împreună. Dar Isus nu este fizic prezent. Nu putem să îl vedem cu ochii sau să îl atingem cu mâna. Această dilemă o vedem în tulburarea tinerei călugăriţe. Cum poţi să iubeşti un Isus absent? Ne răspunde Evanghelia de astăzi, care tratează tocmai această temă. Isus îşi pregăteşte discipolii, adică pe cei care îl iubesc, pentru plecarea Sa din această lume şi le arată cum pot să îşi menţină vie iubirea chiar şi în lipsa prezenţei Lui fizice: “Dacă cineva mă iubeşte, va ţine cuvântul Meu; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el” (Ioan 14,23). Dacă îl iubim pe Isus (1) Ţinem cuvântul Lui. Urmăm învăţătura Lui. (2) Aceasta va “activa” iubirea specială a lui Dumnezeu pentru noi; şi (3) Isus şi Tatăl Său vor veni şi vor locui permanent cu noi. În acest fel, vidul lăsat de absenţa fizică a lui Isus va fi umplut cu prezenţa divină care este reală, ba chiar mai reală decât prezenţa fizică. Sarcina noastră în acest întreg proces este să ne concentrăm pe respectarea cuvântului lui Cristos.

Dar cum să ne asigurăm că ştim implicaţiile şi semnificaţia cuvântului lui Cristos în contextul realităţilor mereu schimbătoare şi tot mai complexe ale vieţii moderne? Cum putem fi siguri ce şi cum ar face Isus dacă ar fi prezent în situaţiile concrete în care ne aflăm noi? Isus a prevăzut această dificultate şi a dat o soluţie. “Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu” (Ioan 14,26). Este rezolvată problema? Nu într-o lume în care sunt mii de creştini, toţi “plini de Duhul Sfânt”, şi care vin cu răspunsuri diferite la aceleaşi întrebări. Oare se contrazice singur Duhul Sfânt? Să reţinem că Isus nu spune “te va învăţa” ci “vă va învăţa”! Pluralul este esenţial, indicând comunitatea credincioşilor, adică Biserica. Desigur, Duhul Sfânt ne este dat individual, dar este dat în principal Bisericii şi, prin Biserică, nouă ca indivizi, adică celor care suntem membrii Bisericii.

Vedem aceasta în prima lectură, unde neînţelegerile dintre creştini sunt rezolvate prin dialog şi prin discernământul comunităţii, deci nu prin consultarea în privat, de către fiecare, a Duhului Sfânt. La sfârşit se ajunge la o decizie care începe cu “Duhul Sfânt şi noi am hotărât să…” (Fapte 15,28). Cuvântul lui Cristos continuă să trăiască şi să răsune în cuvântul Duhului Sfânt vorbit prin Biserică. Zilele dintre Înălţarea lui Isus la Cer şi Rusalii sunt zile speciale de rugăciune pentru toţi creştinii, după cum au fost şi pentru primii discipoli ai lui Isus. Anul acesta să ne rugăm în special pentru darul unităţii Bisericii, pentru ca împreună să discernem ceea ce Duhul spune astăzi Bisericii, dând astfel mărturie unită despre cuvântul de viaţă dătător al lui Cristos.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin