Start > Ritul bizantin > Cristos – apa vieții

Cristos – apa vieții

3 May 2007
1,711 afișări

Autor: pr. Vasile Florea
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a V-a după Paști (A samarinencei)

Nu de puține ori auzim că se deplânge în societatea noastră lipsa de interes a oamenilor pentru Biserică și pentru Dumnezeu. Această constatare este bazată pe observațiile făcute asupra lumii în care trăim și, de multe ori, și noi suntem de acord cu un astfel de diagnostic. Dar, deși aceasta se pare a fi realitatea, nu trebuie trecute cu vederea nici începuturile noi care se fac datorită credinței. Înainte de toate trebuie să acceptăm că fiecare om are în adâncul inimii o dorință nezdruncinată de adevăr, bine, frumos, sfânt, ba chiar dor de Dumnezeu, indiferent dacă persoana respectivă conștientizează sau nu acest fapt, dacă îl acceptă sau nu. În adâncul ființei omul nu se poate înșela. Fiecare om este în relație cu Dumnezeu, care este originea și scopul fiecăruia dintre noi. Dorința, dorul pe care fiecare persoană îl are în adâncul inimii este unul care așteaptă împlinirea și care trece dincolo de valorile existente în această lume. Exact cu un astfel de dor, cu o astfel de dorință în inimă o întâlnește Isus pe femeia samarineancă la fântâna lui Iacob, așa cum reiese din Evanghelia de astăzi. Dorința femeii era să descopere un izvor al vieții, o “stație” de alimentare cu viața.

Este o situație cu totul neobișnuită: Isus, iudeul, așteaptă la fântână. Atunci când vine o femeie la fântână, Isus intră în vorbă cu ea și o roagă să-i dea să bea apă. El face aceasta pentru a îndrepta discuția spre o altfel de apă, spre apa pe care femeia o căuta: apa dătătoare de viață a iubirii care este apa de sorginte dumnezeiască. Cu precizarea pe care o face Isus, că el are o astfel de apă, vine în întâmpinarea dorinței femeii. Ea își dorește o iubire statornică, pe care ea n-a găsit-o până acum la bărbații cu care a trăit. Pentru Isus nu este hotărâtor comportamentul moral respingător al femeii, ci deschiderea și disponibilitatea ei actuală pentru harul Dumnezeului celui viu. Femeia păcătoasă este disponibilă să asculte și să se abandoneze chemării lui Dumnezeu. Astfel Isus poate să o învețe cum trebuie să se roage lui Dumnezeu. “Spirit este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să i se închine în spirit și în adevăr” (Ioan 4, 24). Dumnezeu este Tatăl nostru și ne-a trimis nouă pe Cristos Domnul. Femeia este mișcată de această discuție cu Isus: ea a găsit pe neașteptate ceea ce a căutat întreaga viață. Dumnezeu ne dăruiește prin Fiul lui, Isus Cristos, o iubire indescriptibilă care depășește orice putere de imaginație a omului, o iubire care copleșește inima omului. El ne vindecă, el aduce vindecarea sufletului și a trupului deoarece el este Mântuitorul nostru. Făcând această descoperire minunată femeia nu poate să nu împărtășească această descoperire și celorlalți oameni din sat, pentru ca și aceștia să recunoască: Acesta ne aduce apa vieții de la Dumnezeu însuși, care este izvorul nesecat al vieții.

După ce am ascultat această Evanghelie ne întrebăm și noi: Am descoperit noi că în Isus găsim împlinirea dorințelor noastre? Este el unicul nostru mântuitor și salvator? Poate și pentru noi ar fi extrem de important și de mare ajutor să experimentăm personal că Dumnezeu ne dăruiește viață din plin. Să căutăm apropiere de Dumnezeu pentru ca El să se poată apropia de noi. Să ne deschidem inima lui Dumnezeu în rugăciune. Dumnezeu ne învață să ne închinăm Tatălui în Spirit și în adevăr. Această închinare se realizează în fiecare jertfă euharistică. Isus Cristos este cel care se jertfește și astăzi în Sfânta Liturghie, cel care s-a jertfit odată pentru totdeauna pe cruce pentru noi. Jertfa lui devine pentru noi realitate și prezent în Sfânta Liturghie. Serviciul adus lui Dumnezeu nu mai este legat de un singur loc “căci, de la răsăritul soarelui și până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri și în orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu și prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri” (Maleahi 1,11). Mântuirea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o este nedescris de mare. Inima omului nu poate înțelege ce le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc. Astfel credința este cu adevărat o veste bună. Să acceptăm cuvântul lui Dumnezeu și să trăim din el. Astfel viața noastră se va împlini și desăvârși. Amin.

Ritul bizantin