Predici

Cunoscutul artist Paul Gustave Dore (1821-1883) şi-a pierdut paşaportul pe când călătorea prin Europa. Când a ajuns la o graniţă i-a explicat unui grănicer situaţia specială în care se afla. Spunându-şi numele, Dore spera că va fi recunoscut şi i se va permite să meargă mai departe. Grănicerul i-a spus însă că sunt mulţi cei care pretind că ar fi unul sau altul, apelând la nume sonore, fără să fie de fapt cine spun. Dore a insistat însă că el este cine pretinde că este. “Bine”, spuse atunci grănicerul. “Îţi vom da un test, iar dacă îl treci îţi vom permite să mergi mai departe.” I-a dat un creion şi o bucată de hârtie, cerându-i să îi deseneze pe ţăranii care se aflau alături. Dore a executat cererea rapid şi cu îndemânare, grănicerul fiind convins atunci că el este cu adevărat artistul care pretindea că este. Acţiunea lui i-a confirmat identitatea.

Pentru creştini a fost mereu o problemă să spună lumii cine sunt. În unele perioade ale istoriei, şi chiar şi astăzi în anumite locuri din lume, îmbrăcămintea a jucat şi joacă un rol important în declararea identităţii cuiva. Să ne gândim la diversele “uniforme” ale diferitelor ordine şi congregaţii, care îi disting pe membrii acestora nu doar de creştinii de rând, ci şi între ei. În unele Biserici africane există chiar obiceiul ca credincioşii să aibă o îmbrăcăminte diferită de cea a necredincioşilor, constând într-o robă albă, lungă, iar liderii au în plus o eşarfă de diferite culori. În Bisericile din alte continente un astfel de obicei nu există, ele urmând expresia lui Shakespeare: “Cucullus non facit monachum” (nu hainele te fac călugăr).

Folosirea unor haine speciale este o soluţie pentru a exprima cine suntem noi cu adevărat. Suntem fiinţe care ne folosim de simboluri, şi însăşi credinţa noastră îşi are simbolurile ei. Chiar şi Isus a fost interesat de această problemă, de a-şi evidenţia discipolii de necredincioşii din jurul lor. Dar abordarea Lui merge dincolo de haine. Pentru Isus, diferenţa esenţială dintre creştini şi necreştini nu stă în modul în care se îmbracă, ci în modul în care trăiesc. “Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii. Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul. Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,34-35). Iubirea este identitatea creştină. Iubirea este obiceiul creştinului. Dacă noi ne îmbrăcăm în iubire arătăm cu adevărat că aparţinem grupului creştinilor. Dacă nu, ne excludem singuri.

Isus doreşte ca lumea să ne poată recunoaşte ca şi creştini. Trebuie să evanghelizăm şi să dăm mărturie despre credinţa noastră celor din jur. Dar evanghelizarea şi mărturia eficientă au prea puţin de-a face cu fluenţa discursului nostru şi mai mult cu modul în care trăim, cu conformarea lui după standardul creştin. În Africa, primii misionari care au venit s-au concentrat pe predicare şi au adus la credinţă câţiva oameni. Următorii care au venit s-au concentrat şi pe slujirea oamenilor, oferindu-le şi asistenţă medicală şi instruire, pe lângă hrana spirituală. Aceştia au reuşit să strângă mase acolo unde primii strângeau doar câţiva oameni. Cuvintele sunt doar o parte a mărturiei noastre despre Cristos. Aşa după cum le spunea Sf. Francisc de Assisi confraţilor săi: “Predicaţi Evanghelia clipă de clipă şi folosiţi-vă şi de cuvinte dacă este necesar.”

Marele Mahatma Gandhi a fost întrebat odată ce crede despre creştinism. Răspunsul lui ne dă o idee despre motivul probabil care ţine două treimi din populaţia lumii departe de Vestea cea Bună a creştinismului: “Am un mare respect pentru creştinism. Citesc adesea Predica de pe Munte şi m-a îmbogăţit mult lectura ei. Nu ştiu să fie cineva care să fi făcut mai mult pentru omenire decât Isus. De fapt nu este nimic greşit cu creştinismul, dar problema mea sunteţi voi, creştinii. Nu trăiţi la înălţimea propriilor voastre învăţături.” Cea mai mare cinste pe care o putem aduce credinţei creştine este să o trăim astfel încât prin noi oamenii să poată să intuiască iubirea nelimitată şi necondiţionată pe care Dumnezeu ne-a arătat-o în Cristos.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin