Start > Ritul bizantin > Sfintele femei mironosițe

Sfintele femei mironosițe

20 April 2007
1,877 afișări

Autor: pr. Tertulian Langa
Copyright: Galaxia Gutenberg
Duminica a III-a după Paști (A mironosițelor)

Deși cuvântul “mironosițe” este folosit de unii în sens ironic sau peiorativ, noi trebuie să știm că el provine din sintagma “Femeile purtătoare de mir”, și se referă la acele devotate sfinte care s-au îngrijit, cu dragoste și dăruire, ca Domnul și Învățătorul lor, Cel pironit pe cruce cu tâlharii, să aibă o înmormântare făcută-n pietate și respect, cu miruri și miresme. Ne este greu să nu ne amintim acum câți dintre cei răpuși de comunism în închisori nu au avut o-nmormântare demnă, ci fără de cruce, au fost azvârliți în gropi și în uitare, ca să îi râme porcii sau să hrănească viermii. Câte soții și mame, cu ochii storși de așteptare, cu lacrimi sfinte de iubire-n suflet, în doruri, au spălat trupul zvârlit printre gunoaie al celui care le-a fost sprijin și purtător de vise? Sau: câți dintre noi ne ducem să venerăm mormintele Martirilor Bisericii Unite? Câți știm că-n luna mai au fost chemați, din moarte, de Domnul trei dintre Ierarhii noștri: Vasile Aftenie – înmormântat le Belu -, Mitropolitul Rusu – înmormântat la Gherla – și Episcopul Ioan Suciu, pe undeva prin margine de Sighet. Cât de frumos și regenerator ar fi ca-n pietatea noastră să-și afle locul și dragostea pentru mormintele de sfinți!

Iudeii și lui Isus îi rezervaseră un loc statornic în frică și uitare, însă iubirea a trei femei, mai îndrăznețe decât ura și mai viteze decât bărbăția, mai râvnice decât să stea pitite-n lașitate, au cutezat ca, noaptea, să se strecoare printre gropniți, în căutarea Celui slujit cu dăruire anonimă pe când era pe lume, apoi, iubit și în osândă. Aceste trei femei – Maria din Magdala, Maria mama lui Iacob și Iosif, luând-o și pe Salomeea – ajunseră la mormântul cunoscut; în râvnă scormoneau cu ochii semiobscuritatea criptei în care ar fi trebuit să se odihnească de chinuri Trupul sfânt. Dar trup nu mai era. Nu se gândeau că tocmai golul din mormânt va fi temeiul aparițiilor viitoare în care-L vor vedea pe Cel de neuitat și căutat de ele și de învățăceii toți. Nu se gândeau, sărmanele, că tocmai golul din mormânt vorbea despre minunea învierii. Mereu, în Evanghelii, ne-ntâmpină sublimul, adică depășirea a tot ce e firesc, a tot ceea ce ne-am aștepta. Altfel nici nu ar fi divine. Bergson numește aceasta “smerenia divină”, pe care Pascal o vede în faptul că Dumnezeu adeseori Se manifestă sub hainele naturii: în primul rând, sub formă omenească, apoi, sub forma Jertfei de pe Crucea hulită de iudei, iar astăzi sub forma Euharistiei, ca și cum I-ar face bucurie să nu ni Se arate-n slavă, ci să îi recunoaștem prezența chiar și într-o absență atât de tainică și tandră. Nu e sublimă această smerenie divină? Sublima glorie a Învierii se face cunoscută lumii nu printr-o mărturie de autoritate, cum ar fi lui Petru, ci printr-o păcătoasă, “Apostola Apostolilor”, cum o numesc dominicanii pe Maria din Magdala, întâia descoperitoare a Absenței grăitoare și prima care a dus măriților Apostoli vestea că a-nviat Cristos. Ea e veriga primă din lanțul mărturiilor referitoare la învierea lui Cristos. Fără veriga primă, niciuna dintre mărturii n-ar fi legată de mormânt. În ea se află începutul vestirii apostolice “Cristos a înviat!”, în ea care, odinioară, trăise în păcat – de altfel ca și noi; dar noi, nu ca și ea, n-avem acea iubire pură care să devasteze-n noi păcatul și nici căința sfântă a tâlharului capabilă să nimicească orice baraj care ar sta în calea comuniunii cu Cristos, orice ascunsă legătură cu păcatul.

Smerit este Isus și-atunci când Se arată celei ce “mult a păcătuit” și căreia “mult i s-a iertat”, care, păcătuind peste măsură, a și iubit peste măsură – Maria din Magdala. Ce delicat îndemn la pocăință, spovadă și apostolat ne dă Mântuitorul prin Sfânta Maria din Magdala, cea ridicată din imoralitate la sfințenie, nouă celor atât de lași în a ne smulge din păcat! O, cum ni S-ar arăta și nouă, celor ce mult am mai păcătuit, dac-ar găsi și-n noi aceeași iubire purificatoare și cristificatoare iubire ca a ei! Femeile mironosițe L-au văzut pe Domnul mort pe cruce și L-au văzut pus în mormânt, dar totuși au venit la El. Și noi Îl știm prezent în Euharistie, dar noi venim la El? Isus era în ele mai mult decât speranța: era iubirea lor, cum a rămas și după ce a răposat pe Cruce. Ce este pentru noi Isus?…

Mironosițele se întrebau: Cine ne va prăvăli piatra de la ușa mormântului? Dar, când și-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese deja prăvălită (Mc 16,3-4). N-au înțeles că însăși puterea Iubirii răstignite înlăturase piatra. Noi, după două mii de ani de la minunea Învierii, din care s-a născut credința și mântuirea noastră, vom reuși să înțelegem ce tandră e iubirea lui Isus pentru aceia care se întorc la El? Vom înțelege că, prin căință, ajungem preferații lui Isus, cum prin căință și Maria a fost cea preferată să-L vadă prima pe Domnul înviat? Chiar marii teologi și marii predicatori este posibil să ajungă la Dumnezeu în urma unor anonimi căiți, căci unii dintre cei din urmă vor fi cei dintâi (Lc 13,30).

Maria din Magdala, prin viața în păcat, a fost întâia care a prezis crucificarea lui Isus. Prin mirul pocăinței turnat pe Sfintele picioare, Maria fost prima care I-a prevestit înmormântarea. Tot ea a fost prima i-a căutat mormântul și totodată prima care a întrezărit misterul Învierii: a lui Isus și a sufletului ei. În care din aceste momente magdaleniene ne vom găsi vreodată? În toate, de vom iubi și crede. …Căci: Îndrăzniți, fiindcă Eu am biruit lumea! (Ioan 16,33).

Ritul bizantin