Start > Ritul latin > Duminica a 3-a după Paști

Duminica a 3-a după Paști

20 April 2007
1,544 afișări

Autor: Diverși alți autori
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a III-a după Paște (Anul C)

Suntem în perioada celor 40 de zile care urmează după Înviere. Petru și ceilalți apostoli s-au întors la meseria lor de pescari (trebuiau să mănânce între timp). După o noapte de pescuit fără rezultat, în zori, se întorc la țărm, când cineva de pe mal le spune: “Aruncați mreaja în partea dreaptă a luntrii și veți prinde”.

Ei au ascultat și au prins 153 pești mari.

De câte ori acest episod evanghelic se repetă, în mod diferit, în viața noastră! Și noi am aruncat de multe ori în zadar mreaja în una din părțile luntrii și nu am prins nimic. Adică am căutat soluția la problemele noastre într-o singură direcție: luptând, omorându-ne cu munca, acționând de capul nostru, neascultând de sfaturile nimănui. Isus ne spune și nouă: căutați în altă parte, sau căutați în alt mod. Cu mai mult calm, cu mai multă încredere în mine. Caută cu credință și cu rugăciune și vei găsi ceea ce ai căutat până acum în zadar fără mine.

Numărul peștilor are aici o valoare simbolică. 153 erau speciile de pești cunoscute la acea vreme și care existau în Marea Tiberiadei. Adică erau în mreajă toate speciile de pești. Dar poate evanghelistul avea în minte o realitate mult mai importantă. Mreaja pe care apostolii au aruncat-o în marea lumii este destinată să prindă tot felul de pești, oameni din orice popor, rasă sau națiune.

Nu trebuie să ne surprindă că, și de această dată, la început, apostolii nu l-au recunoscut pe Isus. Aceasta ne arată că El nu s-a întors, asemenea lui Lazăr, la viața de mai înainte, dar a intrat într-o nouă viață. A înviat înainte nu înapoi. Pentru a-L recunoaște e nevoie de a deschide alți ochi, cei ai credinței, care de multe ori se deschid mai încet.

Prima parte a Evangheliei culminează cu invitația lui Isus, plină de semnificații simbolice și sacramentale: “Veniți și mâncați”, căreia îi urmează descrierea micului dejun de pe plajă: “Isus a venit, a luat pâinea și le-a dat-o lor, de asemenea și peștele”.

Citind Evanghelia lui Ioan se înțelege că ea se termină cu capitolul 20. Fragmentul evanghelic ascultat face parte din capitolul 21, care a fost adăugat fie de Ioan fie de unul din ucenicii săi, pentru că a simțit nevoia de a insista încă odată asupra realității Învierii lui Cristos. Aceasta este, de fapt, învățătura principală a fragmentului: că Isus a înviat cu adevărat, a înviat cu trupul său real. “Noi am mâncat și am băut cu El după învierea sa din morți”, va spune Petru în Faptele Apostolilor, referindu-se probabil tocmai la acest episod. (Fap.10,4.).

Să trecem însă la al doilea tablou descris în Evanghelie, asupra căruia să insistăm mai mult. E vorba de un dialog între patru ochi dintre Isus și Petru. De trei ori Isus îl întreabă pe Petru “Mă iubești?”

La a treia întrebare Petru înțelege de ce Isus insistă, înțelege că vrea să-i dea posibilitatea de a șterge tripla sa renegare din timpul pătimirii. Și dacă la primele două întrebări răspunde imediat, dar poate puțin superficial: “Da, Doamne, tu știi că te iubesc”, acum se gândește, devine conștient de ceea ce a făcut, de incredibila posibilitate pe care i-o oferă Isus. Cel de-al treilea răspuns e poate unicul răspuns sincer și conștient, pentru că vine dintr-o inimă căită și umilită: “Doamne, tu știi toate, tu știi că te iubesc”.

Isus încheie spunându-i lui Petru pentru a treia oară: “Paște oile mele”. Cu aceste cuvinte îi conferă de fapt lui Petru, și conform interpretării catolice, și succesorilor săi, misiunea de păstor suprem și universal al turmei lui Cristos. Îi conferă acel primat pe care i l-a promis atunci când i-a spus: “Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi biserica mea: Ție îi voi da cheile Împărăției cerurilor”. (Mt 16,18-19). Atunci verbele erau la viitor, acum sunt la prezent: “Paște oile mele”.

Lucrul cel mai mișcător din această pagină evanghelică este acela că Isus rămâne fidel promisiunii făcută lui Petru, în ciuda faptului că Petru a fost infidel promisiunii făcută lui Isus: “Chiar dacă va trebui să mor cu tine, nu mă voi lepăda de tine” (Mt 26,35).

Dumnezeu dă totdeauna oamenilor o a doua posibilitate; de multe ori și pe a treia, și pe a patra și infinite posibilități. Nu șterge persoanele din cartea sa la prima lor greșeală.

Și ce se întâmplă? Încrederea și iertarea lui Isus au făcut din Petru o persoană nouă, puternică, fidelă până la moarte. El a condus turma lui Cristos în momentele grele ale începutului ei, când trebuia să iasă din Galileea și să se lanseze pe străzile lumii. Petru va fi în stare să-și mențină, până la sfârșit, promisiunea sa de a-și da viața pentru Cristos. În timpul primei persecuții a lui Nero, știm că Petru își va da viața pentru Isus, lăsându-se răstignit, conform tradiției, cu capul în jos. Dacă am învăța și noi să ne comportăm asemenea lui Isus față de Petru, arătând încredere celui care ne-a greșit, ar fi mai puține persoane descurajate și marginalizate în lume!

Un alt lucru pe care l-a învățat Petru din dialogul cu Isus este acela că slujirea sa este o “slujire de iubire”. Isus nu i-a încredințat o turmă asupra căreia să domine, dar pe care să o slujească. Turma este și rămâne a lui Cristos: “Paște oile mele”. El trebuie numai să le pască, să se pună în slujirea lor. Înainte de a-i conferi lui Petru misiunea de păstor, Isus a făcut ceea ce ar face orice bun proprietar de bunuri în desemnarea administratorului delegat. I-a ilustrat îndatoririle și competențele oficiului său: “Păstorul cel bun cunoaște oile sale; le conduce la pășune bogată, merge înaintea lor, își dă viața pentru ele” cfr. In 10, 3-11. “Dacă cineva vrea să fie primul, să fie cel din urmă și servitorul tuturor” (Mc 9,35).

În cartea sa “Dar și mister”, scrisă cu ocazia celor 50 de ani de preoție, Papa Ioan Paul II exprimă printr-o imagine puternică acest sens al autorității în Biserică. E vorba de unele versuri scrise de el însuși în timpul Conciliului, când nu era încă succesorul lui Petru:

“Ești tu, Petru. Vrei să fii aici Pardoseala pe care merg alții…. pentru a ajunge acolo unde conduci pașii lor, așa cum piatra susține bocănitul unei turme”?

Conducătorii națiunilor pășesc pe preșuri, covoare; conducătorul Bisericii trebuie să fie el un preș pe care alții merg. Și azi, mulțumită lui Dumnezeu, așa se întâmplă.

Dar cuvântul “slujire” nu spune totul. Atâția spun că sunt în slujba altora: poliția, soldații, comercianții… Aici e vorba de o slujire diferită: nu de un interes sau obligație, ci de iubire. Iubire, înainte de toate, pentru Cristos. “Mă iubești tu? Paște oile mele”. Iubindu-l pe Isus îi slujim pe ceilalți. Nu El este cel care vrea să primească roadele acestei iubiri, dar vrea ca oile sale să se bucure de ele. El este destinatarul iubirii lui Petru, dar nu este beneficiarul. E ca și cum i-ar fi spus: “Consideră făcut ca pentru mine ceea ce vei face pentru turmă”.

Dialogul dintre Isus și Petru, cum spune și Sfântul Augustin, poate fi transferat în viața fiecăruia dintre noi. Întrebarea: “Mă iubești”? este adresată fiecăruia dintre noi. Creștinismul nu este un cumul de doctrine și de practici, ci este ceva mai profund și mai intim. E un raport de prietenie cu Persoana lui Isus Cristos. Astfel îl concepe cel puțin Cristos când spune: “Nu vă mai numesc slugi, ci prieteni” (cfr. In 15,15).

Este semnificativ că Isus pune această întrebare acum, după Înviere: “Mă iubești?” În timpul vieții pământești întreba: “Crezi?”, dar niciodată nu a întrebat: “Mă iubești?”. O face numai acum, după ce, prin pătimire și moarte, ne-a dovedit cât de mult ne iubește El. Iubirea noastră față de El, la fel ca cea a lui Petru, nu trebuie să rămână un simplu sentiment. Trebuie să se exprime în slujirea celorlalți, în a face binele față de aproapele.

“Mă iubești”? spune Isus unui tată sau unei mame: ai grijă de copiii tăi, care sunt și fiii mei. Nu numai de sănătatea fizică, dar și de cea morală.

“Mă iubești”? spune Isus unui muncitor: fii corect și lucrează cu responsabilitate.

“Mă iubești”? spune Isus celui care a fost ofensat: Iartă!

“Mă iubești”? spune Isus fiecăruia dintre noi: păzește poruncile mele!

Pr. Nicolae Farcaș

Ritul latin