Start > Ritul bizantin > Purtătoarele de mir

Purtătoarele de mir

19 April 2007
2,456 afișări

Autor: IPS Andrei Rymarenko
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a III-a după Paști (A mironosițelor)

“Și după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?” (Marcu 16,1-3).

Fraților și surorilor! Vă puteți imagina starea sufletească în care se aflau aceste femei purtătoare de mir? Pentru aceia care au trăit în Rusia în timpurile sovietice, de persecuție a Bisericii, este ușor de înțeles. În unele biserici, slujba Prohodului Domnului se făcea noaptea. Drumul oamenilor până la biserică trecea pe străzi întunecate. Orice se putea întâmpla, trebuia să fii atent la tot. Vecinii puteau auzi că mergi undeva noaptea; și puteai fi oprit pe stradă. Și chiar și slujba din biserică și procesiunea de înconjurare a bisericii puteau fi întrerupte de autorități. Nu știai dacă mâine, în Sâmbăta Mare, mai urma să fie celebrată slujba de Înviere, deoarece preotul putea fi arestat.

Într-o astfel de stare sufletească erau femeile mironosițe. Și ele erau în pericolul de a fi arestate în orice moment. Chiar și casele lor le închideau pe dinăuntru; se temeau de orice bătaie la ușă, de orice sunet cât de mic. Cu două zile în urmă, Petru negase că și el era cu Isus, că și el era unul dintre discipolii Lui. Și înaintea cui? Înaintea unei slujitoare, doar pentru că ar fi putut să îl dea pe mâna soldaților.

Aceasta era situația. Învățătorul lor fusese condamnat la cea mai cumplită moarte, și fusese executat. Acum era rândul lor: ca discipoli ai Învățătorului lor executat, se aflau în afara legii. Mai mult – poate că erau deja căutate. Cel mai înțelept lucru ar fi fost să fugă undeva, să se ascundă. În loc să facă aceasta însă, ele s-au hotărât să meargă pe când era încă noapte la mormântul care nu era departe de locul execuției. Știau bine că intrarea în mormânt era blocată de o piatră, care, după cum spune Evanghelia, era “foarte mare” (Marcu 16,4), că piatra era sigilată, că soldații romani păzeau mormântul, și că acei soldați erau înarmați și deosebit de vigilenți deoarece fuseseră avertizați că discipolii ar putea să fure trupul.

De fapt, în termeni raționali, ceea ce doreau să facă aceste femei era nu doar imposibil, ci chiar un risc nebun. Și totuși ele au mers. Cum? De ce? Ce forță puternică le atrăgea? Această forță era Cuvântul lui Dumnezeu exprimat în Legea lui Moise. Și împlinind ceea ce pentru ele era o lege sfântă, au cumpărat miresme și mergeau să îl ungă. Și această tărie a credinței în Cuvântul lui Dumnezeu, această tărie a iubirii față de Învățătorul lor torturat, și această tărie a speranței că Dumnezeu le va ajuta – s-au dovedit a fi mai puternice decât teama, mai puternice decât rațiunea, mai puternice decât orice altceva.

Și ce s-a întâmplat? Când au ajuns, gărzile fugiseră de frică. Și când au intrat în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au înspăimântat. Dar el a spus: “Nu vă înspăimântați! Căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Marcu 16,6).

Nu se întâmplă același lucru și în viața noastră? Femeile mironosițe, împlinind Legea Vechiului Testament, Legea lui Moise, au cumpărat miresme și au mers să ungă trupul Său, trupul lui Cristos. Și noi, împlinind Legea Noului Testament, Legea lui Cristos, trebuie să dobândim miresme spirituale – poruncile Sale: umilința, blândețea, iubirea păcii – și trebuie să ungem trupul Său cu ulei spiritual (adică cu iubire și milostivire). Și Trupul Său este Biserica lui Cristos. Sunt toți frații și surorile noastre în Cristos; și mai mult – sunt chiar și dușmanii noștri. Cât de des, făcând aceasta, ne supunem la disconfort, pierderi, batjocorire, și uneori chiar ne punem viața în pericol. Și ce obstacole insurmontabile sunt ridicate de rațiunea noastră rece, de egoismul nostru! Nu rareori renunțăm, ne retragem, ne e teamă să declarăm tare și deschis că suntem discipoli ai Săi.

Dar dacă renunțăm la această frică rușinoasă și doar începem să împlinim învățătura Lui, doar începem să mergem pe urmele pașilor Lui, ni se va întâmpla ceea ce li s-a întâmplat purtătoarelor de mir: obstacolele se vor risipi de la sine, se vor răsturna, la fel ca și piatra de la ușa mormântului. Toți aceia care ne tulbură vor fugi; nici nu îi vom găsi. Înaintea noastră va sta un singur lucru – mormântul luminos al lui Cristos. Și toate îndoielile noastre vor dispărea. Vom ști ce să facem, cum să acționăm; și ceea ce părea imposibil va deveni posibil.

Să le imităm începând din această zi pe femeile purtătoare de mir și să nu ne temem să împlinim voința lui Cristos, să nu ne temem să fim discipolii Săi. Cristos a învins mereu, învinge mereu, și va învinge mereu.

Ritul bizantin