Start > Ritul latin > Joia Sfântă

Joia Sfântă

4 April 2007
1,367 afișări

Autor: pr. Paul Butnaru
Copyright: Predici.cnet.ro
Joia Mare

În această seară trăim bucuria de a comemora instituirea a două mari sacramente: Euharistia și Preoția. Aceste sacramente sunt semnele prin excelență prin care Cristos este mereu prezent în viața noastră. Să ne îndreptăm atenția pentru a medita preț de câteva minute asupra acestor minunate mistere ale răscumpărării noastre. În fiecare dintre aceste taine trebuie să-l recunoaștem pe Cristos care realizează mântuirea noastră. Prin ele Dumnezeu ne comunică viața sa divină, făcându-ne astfel părtași la învierea sa.

Iată cum a fost! Era timpul Paștelui iudaic. Toți evreii făceau deja pregătirile pentru sărbătoarea cea mai importantă pe care ei o celebrau. Cristos, la rândul său, pregătește propriul Paște. În tot ceea ce face se poate observa cu ușurință faptul că este pe deplin conștient de ceea ce se va întâmpla. Cele ce se vor petrece nu îl iau prin surprindere ci, dimpotrivă, el pregătește totul cu multă grijă. Îi trimite mai întâi pe doi dintre ucenici să pregătească cele de trebuință pentru marea sărbătoare. Când toate sunt pregătite îi strânge pe ucenici în jurul său în Cenacol. Era doar el cu ucenicii, nimeni altcineva; o atmosferă intimă ce prevestea parcă unicitatea și măreția misterelor ce se vor înfăptui. Putem reconstrui această atmosferă cu ajutorul relatărilor pe care ni le fac sfântul apostol Paul și evanghelistul Ioan în textele pe care tocmai le-am ascultat.

Sunt sigur că ne amintim cu toții ce le răspundea Isus capilor religioși ai iudeilor atunci când ei îl acuzau că ar încălca legile prescrise de Dumnezeu prin Moise. El le spunea acestora că nu a venit să desființeze Legea sau Profeții, ci să le desăvârșească. Acest lucru îl face și acum. El nu disprețuiește ritualul pascal iudaic pe care evreii îl respectau cu atâta fidelitate, ci preia acest ritual și îl desăvârșește. Celebrând acest ritual în ajunul pătimirii sale, Cristos îl împlinește, îl perfecționează schimbându-i conținutul. Dacă evreii sacrificau un miel, Cristos se sacrifică pe sine însuși. Ceea ce jertfește Isus este propria persoană. El le dă ucenicilor să mănânce și să bea propriul trup și propriul sânge. Nu este vorba de ceva simbolic, ci este cu adevărat el însuși care se oferă ca Bisericii, adică nouă.

Cristos știe cât de dificil este pentru ucenici să înțeleagă acest mare adevăr și de aceea îi pregătise dinainte. Minunile înmulțirii pâinilor au fost o prefigurare a acestei mare jertfe. Știind că va veni acest moment, Isus le-a vorbit deschis iudeilor la Cafarnaum: Eu sunt pâinea vieții (In 6,35) … Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer; (…) pâinea pe care v-o dau eu este trupul meu pentru viața lumii (In 6,50). Când indignarea iudeilor se arată Isus nu infirmă cele spuse, ci le repetă cu și mai multă tărie: Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele lui, nu aveți viața în voi. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viața veșnică. (…) Trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el. Cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine (In 6,55-57). Isus insistă asupra acestui mare adevăr. Spulberă orice încercare a ucenicilor de a interpreta cuvintele sale în mod simbolic, astfel încât mulți se scandalizează și-l părăsesc. Văzând aceasta, deși suferă cumplit, Isus nu retrage nici un cuvânt din cele spuse ci, dimpotrivă, adresându-se celor doisprezece îi întreabă deschis: Vreți cumva să plecați și voi? El știe cât de grele sunt aceste cuvinte, dar adevărul este unul singur, și anume: trupul său jertfit este hrana care dă viață lumii.

Ceea ce Isus prezisese la Cafarnaum se adeverește la Cina cea de Taină. După ce îi pregătise pe ucenici, acum, când jertfa crucii se împlinise deja în inima sa, el le încredințează acea hrană vie de care le vorbise: este Sfânta Euharistie, aceeași Euharistie care se jertfește zilnic pe altarele din bisericile noastre.

Noutatea jertfei instituite la Cina de pe urmă nu se află numai în noul conținut al acestei jertfe, care este Cristos însuși, dar această noutate se găsește și în efectul acestei noi jertfe. Vechea jertfă pascală comemora ieșirea din Egipt, eliberarea evreilor din sclavia egipteană. Memorialul acelei jertfe aducea evreilor binecuvântarea Domnului. Noua jertfă, jertfa euharistică, realizează o altă eliberare, eliberarea din sclavia păcatului; iar binecuvântarea acestei minunate jertfe este însăși viața divină pe care Dumnezeu o comunică sufletelor noastre. Prin noua jertfă, a cărei instituire o celebrăm astăzi, Isus oferă noua viață, viața fiilor lui Dumnezeu.

Dar Isus nu se mărginește numai la a oferi Bisericii noua viață, ci le arată ucenicilor și cum trebuie să trăiască această nouă viață. Este vorba de gestul pe care ni-l relatează sfântul evanghelist Ioan: spălarea picioarelor. În zilele noastre un asemenea gest nu mai are poate o semnificație profundă, dar în societatea iudaică acesta era semnul slujirii depline. Această muncă era datoria slugii față de stăpân. De aceea, nu este de mirare că Petru reacționează atât de vehement. Isus însă știa ce are de făcut; el le încredințează ucenicilor testamentul întreg: nu doar viața nouă, ci și modul în care să o trăiască, și anume, în slujire. Dacă Fiul unul născut al lui Dumnezeu i-a slujit, atunci și toți ceilalți fii ai lui Dumnezeu trebuie să se slujească unii pe alții. Isus este foarte clar și de această dată: Înțelegeți ce am făcut eu? (…) V-am dat exemplu ca și voi să faceți ceea ce v-am făcut eu vouă” (In 13,12.15).

Dar a face ceea ce a făcut Isus, a-i urma exemplul, nu este posibil fără a avea însăși viața lui. Cristos știe aceasta și cunoaște de asemenea foarte bine fragilitatea umană; de aceea mai face lumii încă un dar: darul preoției. Sfânta Preoție își găsește justificare tocmai în Euharistie și în viața de slujire pe care Cristos ne-o cere. Preotul consacrat există pentru că omul are nevoie de Euharistie pentru a-l putea urma pe Cristos. Slujirea preotului este în mod fundamental o slujire euharistică. Și aceasta nu numai pentru că el este acela care consacră pâinea și vinul, dar și pentru că, dacă spre exemplu, Botează sau oferă dezlegarea păcatelor la Spovadă, face aceasta pentru ca fiii lui Dumnezeu să poată participa la cina euharistică, să poată primi această hrană sfântă care ne conduce la viața veșnică.

Aceste este marele eveniment pe care îl sărbătorim astăzi: instituirea Euharistiei și a sfintei Preoții. Sunt daruri pascale ale lui Cristos, inestimabile daruri pe care el ni le-a obținut cu prețul propriului sânge vărsat în pătimirea și moartea pe cruce. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste daruri și să nu le refuzăm. Purificându-ne de păcate prin Spovadă să ne împărtășim de viața dumnezeiască prin primirea Sfintei Euharistii. Iar meditarea suferințelor lui Cristos pe care le vom celebra mâine să trezească și în inimile noastre dorința de a-l urma pe Cristos în slujirea fraților noștri.

Ritul latin