Start > Ritul latin > Joia Sfântă. Liturgia “In Coena Domini”

Joia Sfântă. Liturgia “In Coena Domini”

4 April 2007
926 afișări

Autor: pr. Eduard Patrașcu
Copyright: Predici.cnet.ro
Joia Mare

- comentariu exegetico spiritual la lecturi -

Lectura I (Ex 12,1-8.11-14)

Acest text are un caracter prescriptiv: evenimentul istoric al ultimei cine a Evreilor în Egipt, în așteptarea trecerii Domnului pentru a-i libera din sclavie, este evocat aici în cheie liturgică pentru ca să devină “un ritual veșnic”: memoria devine memorial (zikkàrón, v. 14) unde valoarea salvifică a ceea ce Yahve a îndeplinit o dată pentru totdeauna e prezentă în fiecare generație în și prin liturgie; de aici derivă îngrijorarea de a emana legi concrete și detaliate pentru celebrare (v. 3-8.11). Ritualul evreiesc unește elementele care în origine erau distincte și devin istorie. Sacrificiul ritual al mielului cu aspersiunea sângelui – paștele (pesah, sărbătoare de primăvară a ciobanilor nomazi) – devine pentru Israeliți semnul protecției din partea lui Dumnezeu. (vv. 7. 12s). Oferirea primei recolte – azimile (sărbătoare agricolă, legată de ciclul anotimpurilor) – pusă în relație cu eliberarea israeliților din Egipt, amintește din generație în generație plecarea în grabă din acea țară de sclavie.

Într-un moment determinat al istoriei unui popor asuprin, Dumnezeu intervine cu putere: acel moment, așadar, nu aparține doar trecerii timpurilor, ci dimensiunii lui Dumnezeu. De aceea e un “azi” mereu oferit să pătrundă în acea istorie a mântuirii prin celebrarea memorialului.

Lectura a II-a (1Cor 11,23-26)

Memorialul eliberării din sclavia Egiptului Isus îl înlocuiește cu memorialul său, la Ultima Cină în această țară de exil: el împlinește în plinătate și ritualul antic prin sacrificiul său de iubire.

“Pentru noi” s-a lăsat dus la moarte (la v. 23 termenul “a se preda” se referă la întregul mister pascal, nu doar la trădare). “Nouă” este, așadar, unul din termenii care se utilizează în N.T. pentru a desemna alianța cu Dumnezeu: făcută prin sângele adevăratului Miel, care prin jertfa sa ne eliberează de sclavia răului, și consumată în comuniunea oferirii Pâinii, care frântă întru moartea lui Cristos, ne dă nouă viață. Nou trebuie să devină și comportamentul creștinului: de fiecare dată când mănâncă din această pâine și bea din acest potir el marchează în existența sa extraordinara bogăție a Paștelui lui Cristos și devine mărturisitor până în ziua venirii glorioase a Domnului (v. 26).

Evanghelia (In 13,1-15)

“I-a iubit până la sfârșit”: ca și sinopticii și Ioan, în fragmentul Ultimei Cine, vrea să scoată în evidență totala dăruire a iubirii din partea lui Isus, care prevestește pentru “ai săi” jertfa crucii; dar în loc să nareze instituirea euharistiei, care e deja prezentă în celelalte evanghelii și în tradiția orală (vezi 1Cor 11,23), Ioan exprimă semnificația evenimentului prin episodul spălării picioarelor. Textul evidențiază lucida conștiință a lui Isus (v. 1-3: “știind”). El pătrunde în mod liber în planul lui Dumnezeu simțind aproape acea “oră” spre care se îndreptau toate zilele sale pământești: ora adevăratei treceri (Es. 12, 12s), a noului paște, a iubirii care își îndeplinește scopul ultim (v. 1).

Această iubire totuși se manifestă în mod concret prin cea mai profundă umilire: dacă v. 3b face referință la întrupare, primul pas decisiv spre înkosirea (kenosi) Fiului veșnic, versetele următoare arată până la ce punct și-a asumat condiția de sclav (cfr. Fil 2,7 și urm.), pentru că datoria spălării picioarelor era rezervată sclavilor și oricum un rabin nu putea să ceară acest lucru de la un sclav evreu. Dar tocmai această umilință, acest spirit de slujire reciprocă căreia doar iubirea îi poate da o motivație, Isus ni-l cere nouă (v. 12-15): a primi scandalul umilinței Fiului lui Dumnezeu și a ne lăsa purificați de caritatea sa (v. 8) ne implică în oblativitatea divină, ne invită să urmăm exemplul lui Cristos: aceasta este condiția indispensabilă pentru a participa la memorialul său, pentru a sărbători paștele cu el.

Reflexii

Discursul lui Isus la Ultima cină a fost o conversație făcută intr-o climă de prietenie, de confidență, fiind în același timp un rămas bun luat din toată inima. Cât a așteptat Isus acea oră! Acea oră pentru care venise în lume, ora în care se dăruia ucenicilor, umanității, Bisericii. Cuvintele evangheliei sunt pline de o energia vitală care ne depășește. Memorialul lui Isus – sau amintirea Cinei pascale – nu se repetă în timp, ci se reînnoiește, devine actuală pentru noi. Ceea ce Isus a făcut în acea zi, în acea oră, este ceea ce el acum, aici prezent, împlinește pentru noi. De aceea trebuie să ne simțim și noi într-adevăr în acea unică oră în care Isus s-a dăruit pe sine însuși pentru noi toți, ca ofertă și mărturie a iubirii Tatălui.

Noi, deci, trebuie să învățăm de la Isus care ne zice: “V-am dat exemplul…”. Trebuie să învățăm de la el să mulțumim, să celebrăm euharistia în viața noastră, penetrând în dinamica iubirii, care se sacrifică pe sine însuși pentru a-l face să trăiască pe celălalt. Ritualul spălării picioarelor are tocmai acest scop de a ne aminti că porunca lui Dumnezeu trebuie să o punem în practică zi de zi; să ne slujim unii pe alții cu umilință. Caritatea nu este un sentiment vag, nu este o experiență de la care să ne așteptăm satisfacții psihologice, ci este voința noastră de a ne jertfi împreună cu Cristos pentru cei din jurul nostru, fără limite. Iubirea adevărată este întotdeauna gratuită, este întotdeauna disponibilă: se dăruiește cu promptitudine și în totalitate.

Ritul latin