Predici

Apelul este amânat pe mâine

Prea uşor, astăzi. Nu costa nimic să fim prezenţi. Aclamaţiile, entuziasmul, primirea sărbătorească a “Celui care vine, ca rege, în numele Domnului” erau cuvenite, dar nu cereau prea multă oboseală. Faci parte din cor. Vocile altora întăresc vocea ta. Aplauzele îţi vor da căldură şi curaj. Te simţi sigur în mijlocul “multora”. El a dorit această intrare solemnă, i-a plăcut “recunoaşterea” mulţimii. Mesia vine spre a fi primit, să se manifeste, nu pentru a fi clandestin.

Totuşi acesta a fost numai prologul. Apelul este amânat până mâine. Începând de mâine se face socoteala celor prezenţi. Mâine se numără nu “iubitorii de sărbători”, ci cei dispuşi să se lase implicaţi în acea aventură care s-a inaugurat în mod triumfal şi se va încheia într-un fel mai senzaţional, dar trecând prin drama cea mai descumpănitoare.

Da, ceea ce este important este ceea ce se va urma “după o zi”. Săptămâna Patimilor îţi fixează întâlnirea pentru “a doua zi”, şi apoi pentru următoarea, şi aşa mai departe. Mâine nu va mai fi problema de a fi prezent, ci de a te compromite , de a te decide. Astăzi era suficient “să fii acolo”, să te laşi cuprins de acea atmosferă de jubilare populară. Mâine va fi problema să nu fugi, chiar dacă regele merge în întâmpinarea înfrângerii, şi rămâne singur, expus la toate loviturile. Este un rege care contează pe prietenii curajoşi când merge în mod voit spre întâmpinarea dezastrului. Vei fi cu adevărat “al său”, numai dacă vei accepta “să pierzi” şi “să te pierzi” cu el.

În casă, nu la piaţă

Ştia foarte bine că că erai în alai. Te-a notat. Dar, pentru anumite acţiuni, el nu face recrutarea în piaţă. Îţi vine în casă. În ziua următoare.

“…Veţi găsi un mânz legat, pe care nu l-a mai încălecat nimeni; dezlegaţi-l şi aduceţi-l aici”. De această dată vine El personal. Nu are nevoie, însă, de mânzul tău, nici de maşina ta, nici de altceva. Are nevoie de tine. Vrea “să te dezlege” de frica ta de a te compromite, de a fi în mod deschis de partea lui în momentele dificile, în împrejurări mai puţin favorabile. Vrea “să de dezlege” de compromisurile, de ambiguitatea, de nehotărârea, de ezitarea ta ca să trăieşti un creştinism cu o respiraţie amplă. Doreşte “să te dezlege” de adăposturile tale sigure, de poziţiile tale confortabile, pentru a te împinge în larg.

Şi iată că apare “de nerecunoscut”. “S-a despuiat pe sine, primind condiţia de sclav…” (a doua lectură). “A expus spatele către biciutori… nu şi-a întors chipul din faţa celor care îl insultau şi-l scuipau” (prima lectură). Acesta este regele pe care trebuie să-l primeşti “după o zi”. Acesta este Domnul care îţi cere să-l urmezi pe calea înjosirii, pentru a ajunge la glorificare.

“Ziua următoare” se destramă alaiul, pentru că în locul covoarelor şi al ramurilor, pe cale curge sângele şi pe fundal apare instrumentul de tortură pentru răufăcători. Inutil să ne facem iluzii. Acest rege merge spre moarte. Este o cruce pregătită pentru el. Şi este şi crucea ta. Îl vei găsi trădat de prieteni, insultat de mulţime, dezonorat de oamenii imprtanţi, luat în râs, torturat crud, părăsit de Dumnezeu. Şi va trebui să dai mărturie public că îl recunoşti, că eşti dintre “ai Săi”, să împărtăşeşti nebunia Sa, să adopţi slăbiciunea Sa dezarmantă.

Îţi va cere să rezişti în întuneric, să nu fugi de încercare, să rămâi fidel când se face un gol în jur, să nu cedezi când totul pare că se năruie, să nu îţi pierzi încrederea când proiectele tale se prăbuşesc. Te va invita să crezi, să speri, atunci când cei înţelepţi şi puternici vor da sentinţa cu ironie: “s-a terminat”. Va cere de la tine iubirea când va apărea inutil, dispreţuit, când pare să triumfe ura şi violenţa.

Deci: Săptămâna Sfântă începe cu “ziua următoare”. Şi încă “ziua următoare”. A spune “da” nu înseamnă aplauze. Tu va trebui să te sfâşii de oboseala decepţiei, a oboselii, a lacrimilor. …Şi să nu ai teama că rămâi singur. “Ziua următoare”, dacă nu vei închide tremurător uşa, dacă nu te vei retrage după ce ai împlinit datoria ta de a participa la procesiune, vei descoperi că, împreună cu El, suferinţa acceptată cu iubire devine bucurie.

Fructele ramurii de măslin

Există o responsabilitate precisă şi pentru ramura de măslin care ţi-a fost dăruită de preot şi ai aşezat-o în casă. Nu trebuie s-o scapi din vedere. Nu trebuie să laşi să cadă frunzele uscate. Acea ramură trebuie să rămână verde, şi să aducă roade. Nu este un talisman. Constituie o datorie precisă.

Chiar şi dorinţa serioasă de pace începe “în ziua următoare”.În acelaşi fel ca pâinea, şi pacea este dobândită zilnic cu sudoarea frunţii. Ramura de măslin nu-ţi garantează automat pacea. Dar te avertizează că trebuie s-o cucereşti şi s-o oferi altora (pornind de la cei mai “îndepărtaţi”, care sunt adesea cei care stau alături de tine). Pacea trebuie s-o construieşti şi s-o aperi adoptând un stil de blândeţe, răbdare, bunătate. Rupând crusta dură a egoismelor cu tandreţea. Răzbunându-te împotriva ofenselor cu iertarea. Rugându-te pentru duşmani. Făcând fapte de împăcare. Restabilind unitatea frântă. Surâzând către acela care îţi arată o faţă feroce sau oarecum ostilă. Iubind pe cei care nu o merită. Salutând în mod spontan pe cei care arată indiferenţă faţă de tine. Binecuvântând pe cei împotriva cărora ai avea destule motive să te plângi. Încercând să înţelegi persoana care nu te înţelege. Respectând pe adversarul care nu se gândeşte ca tine. Făcând bine acelui individ meschin care îţi provoacă destule necazuri. Neexcluzând din raza bunătăţii tale pe cei “antipatici”. Convingându-te că răutăţile sau lipsa de delicateţe a altuia nu pot în nici un chip să împiedice generozitatea ta.

Trebuie să-ţi pui în cap că nimeni nu este ţinut să “merite” bunătatea ta, primirea ta, serviciul tău. Fii tu, de acum, cel care trebuie să meriţi dreptul de a iubi aşa cum El a iubit, sau ca un “nebun”, gratuit, fără calcule, limite, condiţii, independent de comportamentul altuia, fără a aştepta nimic în schimb… La câte te obligă acea ramură de măslin, nu? Pe de altă parte, a crescut pe un trunchi ” chinuit”… Şi cât efort ne trebuie pentru a nu-l lăsa să se usuce, mai mult pentru a-l constrânge să producă roadele aşteptate. Da. “Săptămâna Sfântă” începe “ziua următoare”. Nu te speria. “Ziua următoare” poate deja actualiza Învierea. Ajunge să nu pierdem din vedere acea ramură care îţi anticipă unul din roadele cele mai preţioase ale Paştelui Domnului.

Pe urmele lui Petru

În legătură cu relatarea Pătimirii după Luca, aş vrea să mă refer pur şi simplu la declaraţia lui Petru: – Doamne, cu tine sunt gata să merg la închisoare şi la moarte… Chiar şi eu, probabil, aş fi spus acelaşi lucru. Înainte de furtună. Nu mă obosesc să mă recunosc în semeţia lui Petru, care ascunde teama. Îmi este uşor să-l urmez în declaraţiile sale peremptorii. Pentru ce să-l lăsăm pe Învăţătorul să formuleze pronosticuri de dezastru, fără ca noi să ne simţim datoria de a profeţi victoriile noastre sigure? Să anunţe El de trei ori un drum de umilire, de slăbiciune, de moarte, este un lucru care nu ne priveşte.

Noi suntem primii din clasă şi vrem să proclamăm succesul fără a trece pe acea cale. Petre, eu unesc siguranţa mea la a ta. Noi nu suntem ca ceilalţi! Vin cu tine, Petru. Am nevoie să stau cu tine. Ştiu că mă vei purta de-a lungul unei străzi la capătul căreia nu va fi premiată fidelitatea noastră, dar ne vom da seama că am pierdut, din fericire, siguranţa iniţială. Şi va fi un mare câştig. Atunci, şi numai atunci, vom putea să devenim împreună “piatră”.

Petre, aşteaptă-mă. Vreau să vin cu tine. Nu din motivul a ceea ce afirmi că posezi. Ci pentru ceea ce “ar trebui” să pierdem pe cale.

pr. Alessandro Pronzato Ritul latin