Start > Ritul latin > Duminica a III-a din Timpul de peste an

Duminica a III-a din Timpul de peste an

18 January 2007
1,013 afișări

Autor: pr. Eduard Patrașcu
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a III-a de peste an (Anul C)

- comentariu exegetico-spiritual la lecturi -

Lectura I (Ne 8,2-4a.5-6.8-10)

Suntem în anul 444 a.C și la Ierusalim, pentru prima dată după exil (terminat în 538), poporul lui Israel s-a adunat pentru a celebra împreună o liturgie a Cuvântului, urmată de o masă, tot împreună. În textul considerat, care vorbește despre promulgarea legii de către preotul și învățatul Ezdra, avem structura tradițională a unei adunări liturgice. Cu bucurie se celebrează alianța, cu privirea însă îndreptată spre viitor: poporul înalță laude lui Dumnezeu (v. 6), apoi Ezdra, de pe podiumul pe care era, deschide Cartea Legii și niște lectori aleși proclamă texte din cartea Deuteronomului în fața întregii adunări liturgice care ascultă în tăcere. După terminarea citirii textelor urmează explicarea lor prin actualizarea lor în ceea ce privește observarea religioasă a alianței (v. 4 și urm.). Poporul, ascultând Cuvântul lui Dumnezeu care solicită angajamentul personal, se deschide la convertire – își plânge păcatul și trădările față de alianță (v. 9). Ezdra intervine atunci și, recunoscând căința sinceră a poporului, îi invită pe toți la bucurie, la sărbătoare și la masa în cinstea Domnului, “fiindcă această zi este consacrată Domnului” (v. 10). Trebuie renunțat la orice doliu sau plânset deoarece Dumnezeu a iertat toate păcatele și a avut milă de poporul său.

Lectura a II-a (1Cor 12,12-31a)

Textul paulin descrie comunitatea creștină ca și Trup al lui Cristos. Densitatea ecleziologică este surprinzătoare. Iată unele detalii caracteristice.

Trupul este “UNUL”, deși în el există o bogată pluralitate și diversitate de membre. Fundamentul trupului rămâne numai Cristos: “tot astfel și Cristos” (v. 12). Astfel, Apostolul ne conduce imediat la esențial: comunitatea creștină nu este doar “ca și” un trup, ci este TRUPUL lui Cristos. Înainte de a dezvolta comparația, Paul indică toate motivele care fac ca noi să fim Trupul lui Cristos: botezul și darul Duhului Sfânt (v. 13). Deci, pe primul loc este comuniunea cu Domnul: acesta este esențialul care motivează atât diversitatea cât și multitudinea membrelor. În al treilea rând, Paul ne spune că diferențele sociale (a fi sclav sau liber) sau cele religioase (a fi evrei sau păgâni) își pierd importanța și sunt abrogate. Apoi afirmă că celelalte diferențe se crează pe alte baze: noile diferențe prezente în comunitate sunt slujiri, misiuni, nu demnități sau/și motive de dezbinare.

Originalitatea fiecărui credincios nu este așadar spre avantajul personal, ci al întregii comunități: diferențele sunt necesare. Trupul nu ar fi ceea ce este dacă nu ar fi compus din membre diferite; tot astfel și comunitatea creștină: în Biserică fiecare își are rolul imposibil de înlocuit, asemenea fiecărei celule din trupul uman. Adevărata amenințare împotriva unității Bisericii, deci, nu vine din diversitatea darurilor Duhului, ci din încercarea unuia dintre daruri de a fi deasupra celorlalte sau din refuzul aceluiași dar de a sluji sau de a nu avea nevoie de celelalte: «Ochiul nu poate spune mâinii: “nu am nevoie de tine”; nici capul picioarelor: “nu am nevoie de voi» (v. 21).

Evanghelia (Lc 1,1-4; 4,14-21)

Luca, după ce a expus scopul evangheliei sale – ca un scriitor serios și demn de crezare – narează episodul de la Nazaret. Evanghelistul situează discursul în sinagogă la începutul activității publice a lui Isus, făcând din el discursul inaugural și programator al Mesiei. Cristos citește textul din Is 61,1 (și urm.) modificându-i însă sensul: face textului profetic o lectură actualiza(n)tă care accentuează lucrarea de eliberare a mântuirii: “Astăzi s-a împlinit această Scriptură pe care voi ați auzit-o cu urechile voastre” (v. 21). Isus, fără a face aplicații morale/moraliste, atrage atenția asupra evenimentului pe care el îl împlinește: venirea sa împlinește așteptările profetului. Astfel El se proclamă Mesia, se identifică cu așteptarea aceluiași, așteptare care se împlinește “astăzi” în persoana sa.

“Astăzi”-ul este noutatea lui Isus. Cu El au început “timpurile cele din urmă” care se continuă în Biserica timpurilor noastre. Iar misiunea pe care Isus o inaugurează este îndreptată în special către cei săraci, către cei din urmă (ultimii). Așa cum spune Isaia, Isus îndreaptă “vestea cea bună” păcătoșilor, celor marginalizați și persecutați, în orice condiție socială ar fi ei, deoarece Dumnezeu îi iubește pe oameni fără a face diferențe. Pentru Cristos fiecare om este prețios: nu există în fața lui Dumnezeu marginalizați; din contră, pentru dânsul cei din urmă sunt primii care intră în posesia împărăției cerului și, deci, a vieții adevărate. Doar “vestea” lui Isus poate să miște inima omului (re)dându-i demnitatea și capacitatea de a spera: acestea mai ales celor din urmă, marginalizați.

Ritul latin