Start > Ritul latin > Botezul Domnului

Botezul Domnului

6 January 2007
705 afișări

Autor: pr. Eduard Patrașcu
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica I-a de peste an - Botezul Domnului (Anul C)

- comentariu exegetico-spiritual la lecturi -

Lectura I (Is 40,1-5.9-11)

Cu acest minunat prolog începe “Cartea Consolărilor” (Is 40-55). Dumnezeu îl “trezește” pe poporul său, sclav umilit în Babilonia, prin intermediul mesagerilor care vestesc voința sa, printre care Deutero Isaia, profetul perioadei exilice. Acest profet vestește că eliberarea poporului care a rămas fidel de către Dumnezeu nu va întârzia. Acest “rest” al lui Israel va fi recondus cu multă bucurie în patrie – țara promisă părinților – și așa vor lua sfârșit suferințele și tristețea.

Mesagerul face să răsune mai întâi vestea eliberării printre cei aflați în exilul babilonic prin cuvinte care ating inima poporului făcând totodată să se întrevadă inima lui Dumnezeu însuși: “mângâiați … vorbiți inimii … strigați că s-a terminat sclăvia … în pustiu pregătiți calea Domnului” (v.1-5). Apoi, același mesager vestește de pe Muntele Sion, în Ierusalim, pronunță un alt mesaj de consolare celor care se reîntorc în patrie: “Iată, Domnul vine cu putere … ca un păstor își paște turma și cu brațul său îl adună” (v. 9-11). A sosit ceasul iertării și al eliberării poporului: slava lui Dumnezeu se va manifesta între popoare. E mereu Domnul cel care ia inițiativa în favoarea poporului său, așa cum un păstor își conduce turma și prin puterea iubirii îl adună în jurul său ducând “pe miei la sânul său” și conducând “încet-încet oile-mame” (v. 11; cf. Ier 23,3; Ez 34,11-16; In 10,1-6; Lc 15,3-7). Împărăția mesianică a păcii, a mântuirii și a dreptății se concretizează în mijlocul poporului.

Lectura a II-a (Tit 2,11-14; 3,4-7)

Este din nou propusă lectura din Scrisoarea către Tit; este un text compus din două pasaje din această scrisoare, pasaje propuse primul la Litutrghia din Noaptea de Crăciun (2,11-14) și al doilea la cea din dimineața aceleiași sărbători (3,4-7). Paul, după a dat niște sfaturi ucenicului său Tit – pe care l-a lăsat la Creta ca responsabil al comunității creștine – în legătură cu stilul de a interveni pe care trebuia să-l adopte cât privește diferitele categorii de persoane din care este formată Biserica, amintește de persoana lui Isus – unica Mântuire dată nouă de către Tatăl. Isus este suprema manifestare a duioșiei, a iubirii lui Dumnezeu față de oameni: “s-a arătat harul lui Dumnezeu, aducător de mântuire pentru toți oamenii” (v. 11). Dumnezeu Tatăl a făcut toate prin Fiul său Isus; iar unicul scop a fost acela de a ne face fii prin intermediul unui “botez de renaștere” și prin “reînnoirea în Duhul Sfânt” (3,5).

Iubirea Tatălui ne este dăruită prin intermediul Fiului și al Duhului spre a fi în stare să intrăm în posesia deplină a darului mântuirii. Numai o comunitate de credință care trăiește aceste valori poate fi lumină pentru cei care nu cred și astfel poate să obțină răsplata pe care Isus a promis-o: viața veșnică. Însă idealul de viață creștină la care creștinul și întreaga comunitate va trebui să privească și să tindă, rămâne mereu exemplul persoanei lui Isus, care, pe timpul vieții sale pământești, a fost mereu docil Tatălui, a știut să reziste oricărei ispite ale celui rău, a practicat în misiunea sa publică dreptatea, iubindu-i pe toți până la a-și da viața pentru ei. (v.12-13).

Evanghelia (Lc 3,15-16.21-22)

Narațiunea botezului lui Isus din Luca este compusă din două părți. În prima parte (v. 15-16) este subliniată diferența dintre botezul lui Ioan, “cu apă – pentru curățire, conform tradiției ebraice” și cel al lui Isus “prin Duhul Sfânt” care schimbă inima dăruind viață nouă. În a doua parte (v. 21-22) este afirmată superioritatea și bogăția botezului lui Isus prin care se manifestă Mesia și Fiu al lui Dumnezeu și, în consecință, acela al creștinului – dar al Duhului Sfânt prin care se devine fiu al lui Dumnezeu prin Cristos. Botezul este un moment extraordinar al manifestării Duhului Sfânt în persoana lui Isus. Pe Duhul Sfânt Isus îl primește în rugăciune – alt dar (rugăciunea) al Duhului Sfânt, tipic teologiei lui Luca.

Misiunea lui Isus în lume, deci, este dublă: este Mesia, trimisul Tatălui – și pentru aceasta primește putere de la Duhul Sfânt pentru misiunea sa de Mântuitor al oamenilor. În același timp însă El este și Fiul Preaiubit al Tatălui, Chipul făcut vizibil al lui Dumnezeu, revelatorul cuvântului pe care l-a auzit de la Tatăl și pe care are misiunea de a-l transmite oamenilor.

Din misiunea lui Isus ia naștere misiunea Bisericii și a oricărui creștin, care este aceea de a primi mesajul de iubire pe care Tatăl ni-l adresează prin Fiul său spre a-l transmite mai departe la rândul nostru. În același timp ia naștere chemarea să ne trăim propriul botez conștienți fiind că îl avem pe Duhul Sfânt cu viața cea nouă pe care ne-o dăruiește pentru a ne putea comporta ca niște fii ai lui Dumnezeu, mărturisitori ai vieții divine – unicul adevăr care îl face liber pe om cu adevărat (cf. In 8,31).

Ritul latin