Predici

- comentariu exegetico-spiritual la lecturi -

Lectura I (Is 40,1-5.9-11)

Cu acest minunat prolog începe “Cartea Consolărilor” (Is 40-55). Dumnezeu îl “trezeşte” pe poporul său, sclav umilit în Babilonia, prin intermediul mesagerilor care vestesc voinţa sa, printre care Deutero Isaia, profetul perioadei exilice. Acest profet vesteşte că eliberarea poporului care a rămas fidel de către Dumnezeu nu va întârzia. Acest “rest” al lui Israel va fi recondus cu multă bucurie în patrie – ţara promisă părinţilor – şi aşa vor lua sfârşit suferinţele şi tristeţea.

Mesagerul face să răsune mai întâi vestea eliberării printre cei aflaţi în exilul babilonic prin cuvinte care ating inima poporului făcând totodată să se întrevadă inima lui Dumnezeu însuşi: “mângâiaţi … vorbiţi inimii … strigaţi că s-a terminat sclăvia … în pustiu pregătiţi calea Domnului” (v.1-5). Apoi, acelaşi mesager vesteşte de pe Muntele Sion, în Ierusalim, pronunţă un alt mesaj de consolare celor care se reîntorc în patrie: “Iată, Domnul vine cu putere … ca un păstor îşi paşte turma şi cu braţul său îl adună” (v. 9-11). A sosit ceasul iertării şi al eliberării poporului: slava lui Dumnezeu se va manifesta între popoare. E mereu Domnul cel care ia iniţiativa în favoarea poporului său, aşa cum un păstor îşi conduce turma şi prin puterea iubirii îl adună în jurul său ducând “pe miei la sânul său” şi conducând “încet-încet oile-mame” (v. 11; cf. Ier 23,3; Ez 34,11-16; In 10,1-6; Lc 15,3-7). Împărăţia mesianică a păcii, a mântuirii şi a dreptăţii se concretizează în mijlocul poporului.

Lectura a II-a (Tit 2,11-14; 3,4-7)

Este din nou propusă lectura din Scrisoarea către Tit; este un text compus din două pasaje din această scrisoare, pasaje propuse primul la Litutrghia din Noaptea de Crăciun (2,11-14) şi al doilea la cea din dimineaţa aceleiaşi sărbători (3,4-7). Paul, după a dat nişte sfaturi ucenicului său Tit – pe care l-a lăsat la Creta ca responsabil al comunităţii creştine – în legătură cu stilul de a interveni pe care trebuia să-l adopte cât priveşte diferitele categorii de persoane din care este formată Biserica, aminteşte de persoana lui Isus – unica Mântuire dată nouă de către Tatăl. Isus este suprema manifestare a duioşiei, a iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni: “s-a arătat harul lui Dumnezeu, aducător de mântuire pentru toţi oamenii” (v. 11). Dumnezeu Tatăl a făcut toate prin Fiul său Isus; iar unicul scop a fost acela de a ne face fii prin intermediul unui “botez de renaştere” şi prin “reînnoirea în Duhul Sfânt” (3,5).

Iubirea Tatălui ne este dăruită prin intermediul Fiului şi al Duhului spre a fi în stare să intrăm în posesia deplină a darului mântuirii. Numai o comunitate de credinţă care trăieşte aceste valori poate fi lumină pentru cei care nu cred şi astfel poate să obţină răsplata pe care Isus a promis-o: viaţa veşnică. Însă idealul de viaţă creştină la care creştinul şi întreaga comunitate va trebui să privească şi să tindă, rămâne mereu exemplul persoanei lui Isus, care, pe timpul vieţii sale pământeşti, a fost mereu docil Tatălui, a ştiut să reziste oricărei ispite ale celui rău, a practicat în misiunea sa publică dreptatea, iubindu-i pe toţi până la a-şi da viaţa pentru ei. (v.12-13).

Evanghelia (Lc 3,15-16.21-22)

Naraţiunea botezului lui Isus din Luca este compusă din două părţi. În prima parte (v. 15-16) este subliniată diferenţa dintre botezul lui Ioan, “cu apă – pentru curăţire, conform tradiţiei ebraice” şi cel al lui Isus “prin Duhul Sfânt” care schimbă inima dăruind viaţă nouă. În a doua parte (v. 21-22) este afirmată superioritatea şi bogăţia botezului lui Isus prin care se manifestă Mesia şi Fiu al lui Dumnezeu şi, în consecinţă, acela al creştinului – dar al Duhului Sfânt prin care se devine fiu al lui Dumnezeu prin Cristos. Botezul este un moment extraordinar al manifestării Duhului Sfânt în persoana lui Isus. Pe Duhul Sfânt Isus îl primeşte în rugăciune – alt dar (rugăciunea) al Duhului Sfânt, tipic teologiei lui Luca.

Misiunea lui Isus în lume, deci, este dublă: este Mesia, trimisul Tatălui – şi pentru aceasta primeşte putere de la Duhul Sfânt pentru misiunea sa de Mântuitor al oamenilor. În acelaşi timp însă El este şi Fiul Preaiubit al Tatălui, Chipul făcut vizibil al lui Dumnezeu, revelatorul cuvântului pe care l-a auzit de la Tatăl şi pe care are misiunea de a-l transmite oamenilor.

Din misiunea lui Isus ia naştere misiunea Bisericii şi a oricărui creştin, care este aceea de a primi mesajul de iubire pe care Tatăl ni-l adresează prin Fiul său spre a-l transmite mai departe la rândul nostru. În acelaşi timp ia naştere chemarea să ne trăim propriul botez conştienţi fiind că îl avem pe Duhul Sfânt cu viaţa cea nouă pe care ne-o dăruieşte pentru a ne putea comporta ca nişte fii ai lui Dumnezeu, mărturisitori ai vieţii divine – unicul adevăr care îl face liber pe om cu adevărat (cf. In 8,31).

pr. Eduard Patraşcu Ritul latin