Predici

Pământul a cunoscut în decursul timpului, mulţi conducători şi stăpâni, mulţi regi şi regine. Aceste nume monarhice au ajuns până în zilele noastre. Poate suntem surprinşi, dar astăzi, Biserica universală o sărbătoreşte pe Sfânta Fecoiară Maria cu titlu de regină. Această sărbătoare de dată recentă a fost orânduită de Papa Pius al XII-lea, la 31 mai 1954. Însă pietatea creştină i-a atribuit sfintei Fecioare titlul de regină încă din secolul al IV-lea, de aceea iconografia acestui secol o reprezintă pe Maria ca împărăteasă şezând pe tron, cu o coroană pe cap şi ţinându-l în braţe pe micuţul rege, pe Isus. Sărbătoarea de azi este de fapt completarea sărbătorii pe care am avut-o cu şapte zile în urmă, la 15 August, Adormirea Maicii Domnului. Maria a fost înălţată cu trupul şi cu sufletul la cer şi a fost încoronată ca regină a întregului univers. Maria regină. Dar ce fel de regină?

Titlul de regină pe care Biserica îl atribuie Mariei, nu este doar o figură de stil, nu este doar un simplu simbol sau o simplă metaforă, ci este exprimarea unei realităţi; Maria este cu adevărat regină, desigur nu în sensul politic al cuvântului, ci în sens biblic, la fel cum Fiul ei, Isus, a fost rege, nu rege politic – ca atunci când mulţimile doreau să-l prindă şi să-l facă rege – şi totuşi rege, deoarece însuşi Isus o spune în faţa lui Pilat, atunci când acesta îl judecă. Regalitatea Mariei e strâns legată de regalitatea Fiului ei. Căci dacă Isus, Fiul lui Dumnezeu, este regele cerului şi al pământului, Maria Mama Fiului lui Dumnezeu, nu poate fi decât regina cerului şi a pământului. Cu alte cuvinte regalitatea Mariei derivă din maternitatea ei divină.

Titlul de regină dedicat Mariei este expresia cea mai curată şi mai delicată de iubire faţă de Sfânta Fecioară. Pentru copiii care îşi iubesc părinţii, mama este cea mai dragă, cea mai scumpă dintre regine. Pentru părinţii care îşi iubesc copiii, acel copil este pentru ei ceea ce era sfânta Tereza a Pruncului Isus în copilărie, pentru tatăl ei: mica regină. Toate mamele în toate locurile şi din toate timpurile, indiferent dacă la putere este monarhia, preşedinţia sau o altă formă de guvernământ, îşi adorm seara copii cu poveşti în care intră împărătese, prinţese şi regine.

Regina, în conştinţa omenirii, este un simbol şi în acelaşi timp un ideal; este simbolul femeii desăvârşite, al frumuseţii, al bunătăţii, al milei, al duioşiei, al puterii puse în slujba binelui; pentru că regina este aceea care intervine întotdeauna în favoarea supuşilor ei, a celor mici, săraci, bolnavi sau nedreptăţiţi.

Invocând-o pe Maria ca regină, noi nu facem altceava decât să exprimăm cu un singur cuvânt tot ceea ce este fermecător în ea: frumuseţea, strălucirea, curăţia şi bunătatea ei, blândeţea ei, maternitatea ei şi grija pe care ea o poartă faţă de noi cei rămaşi în această vale de lacrimi, care implorăm ajutorul şi ocrotirea ei, pentru ca într-o zi să contemplăm împreună cu ea strălucirea lui Dumnezeu.

Era în ajunul sărbătorii Ridicării cu trupul şi cu sufletul la cer a Presfintei Fecioare Maria. În acel an 1608, fratele Ieremia se pregătise cu o fervoare deosebită pentru această sărbătoare. Şi iată că în capela, în care se afla în rugăciune, a apărut Sfânta Fecioară, purtându-şi Fiul în braţe, şi care se revelă umilului frate în toată splendoarea şi frumuseţea ei. Era înveşmântată într-o mantie albă, presărată cu stele mari, strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele; cu toate acestea ele nu-l orbeau pe fratele Ieremia care în genunchi cu braţele deschise, învăluit de atâta lumină, începu s-o privească cu deosebită veneraţie. Apoi cu o firească simplitate, îi spuse sfintei Fecioare: – Stăpâna mea, şi Maică a lui Dumnezeu, Marie, tu eşti regină şi nu porţi coroană pe cap?

Maria zâmbind şi strângându-şi cu dragoste copilul la piept răspunse: – Frate Ieremia, coroana mea nu este oare acest Fiu al meu!

Acest eveniment a marcat toată viaţa fratelui Ieremia. Datorită lui a înţeles că Maria este mare în Biserică prin Fiul său unic. El a înţeles că maternitatea divină n-o îndepărtează pe Maria, ci o apropie mai mult de cei umili, suferinzi şi săraci. El a înţeles că Maria, deşi era Mama Fiului lui Dumnezeu, nu încetează să fie slujitoarea acestuia şi a celor umili. Mai mult, a înţeles că maternitatea ei divină era explicaţia maternităţii sale spirituale faţă de oameni.

De fapt, coroana de regină a Mariei este Fiul ei, Isus Cristos întreg, total; astfel încât Maria ne-ar putea spune şi nouă azi, ceea ce spunea sfântul apostol Paul, atunci când scria creştinilor din Tesalonic: “Cine este speranţa, bucuria, coroana noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Cristos la venirea lui ? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră” (1Tes 2,19,20).

Fiecare dintre noi formăm o părticică preţioasă din această coroană. Fiecare dintre noi acţionăm în conformitate cu Cristos, care este capul Trupului său mistic, adică Biserica sa, şi în conformitate cu cei din jurul nostru, care tindem la acelaşi scop – mântuirea sufletului.

Primirea triumfală şi încoronarea Mariei în cer ca regină a universului, tradiţia creştină a ilustrat-o prin descrierea primirii triumfale pe care locuitorii Betuliei i-au făcut-o Iuditei, când aceasta se întorcea victorioasă, având în mână capul retezat a lui Holofern, generalul armatelor filistenilor. “Binecuvântată să fii tu de Dumnezeu cel atotputernic în veci! Tu eşti mândria neamului lui Iacob! Tu eşti faima neamului nostru!” Iudita a fost considerată din totdeauna ca fiind o imagine a Mariei.

Fără îndoială că apariţa Mariei în cer şi încoronarea ei a provocvat uimire şi încântare. “În cer s-a arătat un semn mare: o femeie înveşmântată în soare, cu luna sub picioarele ei şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap” (Ap 12,1). Aşa o vede sfântul Ioan în Apocalips.

Maria este înveşmântată în soare. Strălucirea care radiază nu vine de la ea, dar de la Dumnezeu care este “lumina şi izvorul oricărei lumini”, de la cel care este Soarele sfinţeniei.

Luna de sub picioarele Mariei indică istoria umană, care este într-o permanentă schimbare. Luna de sub picioarele sale indică suveranitatea sa peste toată creaţia. Coroana Mariei, cu cele douăsprezece stele, este imaginea vechiului şi noului Israel, care tinde spre împlinire, spre desăvârşire.

Ceea ce a văzut apostolul Ioan în femeia încoronată cu douăsprezece stele pe cap, avea să exprime mai clar Conciliul al II-lea din Vatican: “Mama lui Isus este chipul şi pârga Bisericii care va ajunge la plinătate în veacul care va să vină” (LG 68).

Maria deşi este regină, ea este şi Mama noastră, care se poartă cu noi cu o adevărată delicateţe. Ea este cea care distribuie cu mâinile sale pline harul milostivirii Domnului. Pe ea o invocăm în fiecare zi şi cerem protecţia sa: mulţi creştini au o devoţiune deosebită faţă de ea şi o invocă în mod deosebit sâmbăta, lăudând-o prin cântece şi rugăciuni, în mod deosebit prin rugăciunea Salve regina, Bucură-te regină.

Să reflectăm aşadar la viaţa noastră şi s-o rugăm pe buna noastră Mamă să ocrotească statele şi libertatea oamenilor pentru ca împărăţia Fiului său să se statornicească nu numai în inimile noastre, dar şi în viaţa noastră externă. Şi să spunem şi noi împreună cu sfântul Alfons Maria de Liguori: “Bucură-te regină, Maica milei, viaţa, mângâierea şi speranţa noastră, bucură-te!”.

Iacob STOLNICU

volum colectiv Chemaţi la sfinţenie Ritul latin