Start > Ritul latin > Buna-Vestire

Buna-Vestire

1 January 2007
2,217 afișări

Autor: volum colectiv Chemați la sfințenie
Copyright: Editura Sapientia
Buna-Vestire

Biserica celebrează astăzi misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu și, în același timp, vocația Fecioarei Maria, care cunoaște voința divină referitor la ea, prin vestea adusă de înger. Cu asentimentul ei, cu fiat-ul ei, începe misterul răscumpărării.

Vestirea și Întruparea Cuvântul lui Dumnezeu constituie faptul cel mai minunat și extraordinar, misterul cel mai profund al felului de participare a omului la planul lui Dumnezeu, conceput din veșnicie. Este evenimentul cel mai sublim din istoria omenirii: Cuvântul lui Dumnezeu s-a născut după carne o singură dată pentru totdeauna.

De fapt, care a fost motivul pentru care această solemnitate se celebrează în ziua de 25 martie? Mai întâi putem răspunde că fixarea solemnității Bunei-vestiri în această zi se datorează unei alte importante solemnități, și anume: Crăciunul. Înainte de a se naște, a doua Persoană dumnezeiască a Preasfintei Treimi a sălășluit în sânul preasfânt al Fecioarei Maria. Apoi, după o veche tradiție, creația lumii, începutul și împlinirea răscumpărării: Întruparea, Moartea și Învierea lui Cristos trebuiau să fie în preajma echinocțiului de primăvară.

În această solemnitate Isus apare mai mult ca oricând unit cu Sfânta Fecioară. Odată cu asentimentul Mariei, Cuvântul divin și-a asumat natura omenească: suflet rațional și trup, format în sânul preacurat al Fecioarei Maria, pentru a împlini în ea, în natura umană, misterul mântuirii noastre. Evenimentul unic și cu totul singular al Întrupării Fiului lui Dumnezeu nu înseamnă că Isus Cristos este în parte Dumnezeu și în parte om, și nici rezultatul unui amestec confuz între divin și uman. Natura umană și cea divină se unesc într-o singură Persoană: Persoana dumnezeiască. Isus Cristos s-a făcut cu adevărat om rămânând cu adevărat Dumnezeu. El este Dumnezeu adevărat și, de la întrupare, om adevărat; este Fiul veșnic al Tatălui, și din acel moment, ca om, fiu adevărat al Sfintei Maria. Pentru aceasta Fecioara Maria este Mama Cuvântului întrupat, a celei de a doua Persoane a Preasfintei Treimi care a unit cu sine pentru totdeauna – fără confuzie – natura umană. O putem numi astfel pe Sfânta Maria, fără teama de a greși, cu aceste cuvinte care exprimă cea mai înaltă demnitate a sa: Mama lui Dumnezeu.

Pentru a răscumpăra omul de păcatul originar nu era necesar ca Fiul lui Dumnezeu să-și asume o natura umană. Într-adevăr, după cum afirmă sfântul Toma de Aquino, “Dumnezeu ar fi putut să ne mântuiască în multe feluri” (Summa Theologiae, III, q.1, a.2), dar el a ales calea Întrupării. Fiul unul-născut al lui Dumnzeu, vrând să ne facă părtași de dumnezeirea sa, și-a luat firea noastră, pentru ca el, făcut om, să-i îndumnezeiască pe oameni. Putem spune astfel că Întruparea Fiului lui Dumnezeu reprezintă manifestarea supremă a iubirii divine față de om. Numai o astfel de iubire putea răspunde eforturilor sfinților și teologilor care au încercat, secole de-a rândul, să înțeleagă ceea ce l-a determinat pe Dumnezeu la un fapt atât de extraordinar: “Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său unul-născut ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In 3,16).

Sosind ceasul să încheie alianța definitivă, Dumnezeu își descoperă intenția de a invita la tratative pe Sfânta Maria în calitate de reprezentantă nu numai a poporului israelit, dar a întregii omeniri. Bucuria la care este invitată Fecioara Maria este destinată întregii omeniri. În cuvântul îngerului “Bucură-te!” (Lc 1,28) sunt cuprinse toate îndemnurile la bucuria pe care Dumnezeu le făcuse poporului israelit prin glasul profeților: tot poporul trebuia să se bucure, la gândul și promisiunea venirii lui Mesia. Dacă aceste promisiuni îndepărtate ale lui Mesia erau motiv de atâta bucurie, la ce explozie de bucurie trebuie să ne așteptăm acum când promisiunea este la un pas de împlinire!

Mesagerul lui Dumnezeu o salută pe Fecioara Maria ca “cea plină de har” (Lc 1,28): îi spune ca și cum acesta ar fi numele ei adevărat. Vorbind cu ea, nu i se adresează cu numele sub care era cunoscută de oameni: Maria, dar cu un nume nou: “plină de har” (Lc 1,28). Ce înseamnă oare acest nume? De ce arhanghelul o numește astfel pe Fecioara din Nazaret?

În limbajul biblic, “har” înseamnă un dar deosebit care, conform Noului Testament, își are izvorul în viața treimică a lui Dumnezeu însuși, a lui Dumnezeu care este iubire (cf. 1In 4,8). Fecioara Maria este numită “plină de har” (Lc 1,28) pentru că acest nume desemnează adevărata ei existență. Când Dumnezeu schimbă numele cuiva sau îi dă un supranume, îl destinează la ceva nou sau îi revelează misiunea adevărată în istoria mântuirii. Sfânta Maria este numită “plină de har” (Lc 1,28) datorită maternității sale divine.

În planul său veșnic de mântuire, Dumnezeu a ales-o pe Sfânta Maria ca să-l dea lumii pe Salvatorul ei, pe Fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Pentru Fecioara Maria, Dumnezeu a avut un plan unic și cu totul excepțional: să fie Mama Fiului său. Îngerul i-a făcut Fecioarei Maria extraordinara propunere din partea lui Dumnezeu, asigurând-o că va putea să fie mamă fără a-și pierde fecioria – stare de viață pe care o simțea în inima ei – întrucât la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. A urmat un moment de tăcere. Lung sau scurt, acest moment era necesar. A fost un moment cum nu a mai fost altul în istoria mântuirii, un moment de deliberare, de decizie pentru răspunsul “da!” sau “nu!”.

Totul depinde de acest moment. Cele trei Persoane divine “stau” în așteptare. În acest moment toate promisiunile sunt suspendate. De acest moment depinde dacă se vor realiza sau nu planurile lor, concepute din veșnicie. Și răspunsul vine: “Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”. În acest moment Fiul lui Dumnezeu coboară în sânul neprihănit al Fecioarei Maria, prin puterea Duhului Sfânt. Dumnezeul atât de mare, pe care nici cerurile nu-l pot cuprinde a încăput în sânul Sfintei Maria. Fecioara Maria devine și Mamă a lui Dumnezeu.

Un “nu!” din partea Sfintei Maria era puțin probabil, dar nu imposibil. Acel “da!” decisiv pe care ea l-a pronunțat nu a fost o improvizație de moment, deoarece toată voința Mariei fusese perfect docilă la voința lui Dumnezeu.

Prin cuvintele: “Iată roaba Domnului” (Lc 1,38) Fecioara Maria răspunde plină de umilință chemării sublime adresate ei de Dumnezeu. Prin urmare, inima Mariei nu este plină de mândrie la primirea acestei vești dar, prin asentimentul ei dat voinței lui Dumnezeu, își exprimă dorința plină de bucurie de a colabora cu Dumnezeu. Nu este numai un act al minții și al voinței, dar și un sentiment înflăcărat al inimii. Este bucuria abandonării totale la voința lui Dumnezeu, la ceea ce Dumnezeu voia de la ea în acel moment și pentru toată viața sa. Acest fiat! va atinge punctul culminant pe Calvar când, lângă cruce, Sfânta Maria se oferă împreună cu Fiul său.

“Astfel Maria, – după învățătura Conciliului al II-lea din Vatican – fiica lui Adam, consimțind la cuvântul divin, a devenit Mama lui Isus și, îmbrățișând din toată inima, fără a fi împiedicată de vreun păcat, voința mântuitoare a lui Dumnezeu, s-a oferit total pe sine, ca slujitoare a Domnului, Persoanei și lucrării Fiului său, punându-se în slujba misterului Răscumpărării, în dependență de Cristos și împreună cu el, prin harul Dumnezeului atotputernic. Pe bună dreptate, așadar, Sfinții Părinți consideră că Maria nu a fost numai un instrument pasiv în mâna lui Dumnezeu, ci a cooperat la mântuirea omului în libertatea credinței și a ascultării” (LG 56).

Scena Bunei-Vestiri începuse cu o invitație la bucurie: “Bucură-te, cea plină de har!” (Lc 1,28) și se încheie cu o exclamație de bucurie din partea Mariei: “Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38).

Acest moment inefabil pentru Maria și pentru toată omenirea este amintit de mulți creștini la rugăciunea Angelus. Consimțământul liber al Sfintei Maria dat voinței lui Dumnezeu mai este contemplat și în primul mister de bucurie al sfântului Rozariu. Prin aceste rugăciuni creștinii îl preamăresc pe Dumnezeu pentru marea lui iubire față de oameni.

Bucuria de a face mereu voința lui Dumnezeu să însoțească și întreaga noastră viață. Să cerem astăzi Sfintei Fecioare dorința sinceră și puternică de a cunoaște mai profund vocația noastră precum și lumina pentru a corespunde mai profund chemărilor adresate de Domnul în viața noastră. Să-i cerem să mijlocească pentru noi ca să răspundem prompt și cu fermitate în orice circumstanță a vieții noastre.

Daniel COBZARU

Ritul latin