Start > Ritul latin > Liturghia din Noaptea de Crăciun

Liturghia din Noaptea de Crăciun

23 December 2006
2,455 afișări

Autor: pr. Eduard Patrașcu
Copyright: Iași
Nașterea Domnului (Liturghia din noapte)

- comentariu exegetico-spiritual la lecturi -

Lectura I (Is 9,1-3,5-6)

Toate lecturile biblice de la liturghiile Crăciunului, chiar dacă din unghiuri diferite, sunt structurate să răspundă la întrebarea: care este sensul Crăciunului?

Și se începe căutarea răspunsului de la profeții cei mai vechi. Astfel, oracolul lui Isaia din cap. 9, presupune o situație dramatică a poporului Israel, deoarece zgomotul armelor se aude peste tot. Invazia asirienilor (sec VIII a.C.) care intră prin Galileea, amenință și Iudeea, deci și Ierusalimul, fapt pentru care poporul terorizat umblă în întuneric, deci nu știe încotro merge. Acestui popor fără speranță, profetul anunță: “poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare” (v. 1). Imediat după, adresându-se lui Dumnezeu, exclamă: “ai înmulțit bucuria, ai sporit veselia” (v. 2).

Ce anume permite poporului să treacă de la întuneric la lumină, de la tistețe la bucurie? Sigur, aluzia lui Isaia se referă la plecarea/fuga Asiriei din Israel, însă profetul lui Dumnezeu vorbește și de plecarea dușmanilor. El anunță bucuria venirii aceluia care va fi “Dumnezeu puternic, Principele păcii” (v. 5), acela care, ca un erou adevărat al Israelului, va împlini toate acestea. Dar cum va fi posibil acest lucru? Isaia răspunde: “acest lucru îl va face iubirea fără margini a lui Dumnezeu” (v. 6). Iată deci sensul mesajului cel mai vechi cât privește Crăciunul: nu mai există motiv de teamă, de frică; se concretizează libertatea din mâna dominatorului dușman. Toate acestea datorită “unui prunc care ni s-a dat nouă” (v. 5; cfr. Is 7,14; Mi 5,1-3; 2Sam 7,12-16), un urmaș al lui David care va dărui viață unei societăți unde va domni dreptatea, pacea, bucuria, deci care va reda tuturor curajul și pasiunea de a trăi.

Lectura a II-a

Paul, scriindu-i lui Tit, ucenicul său convertit de la păgânism și acum episcop de Creta, explică sensul venirii lui Isus în mijlocul nostru prin cuvinte pline de speranță: “s-a arătat harul lui Dumnezeu, aducător de mântuire pentru toți oamenii” (v. 11). Universalismul mântuirii este o caracteristică esențială a Crăciunului, iar mesajul pe care-l poartă e un anunț de mântuire și de viață noua pentru întreaga omenire, fără nici o diferență de rasă sau culoare, de categorie socială, de capacități intelectuale sau alte asemenea. Mântuitorul care ne-a fost dat nu e doar un biet copil care a ales să se nască într-o iesle, în nevoi și mai ales într-o voită tăcere (discreție, surdină), ci este în principal “zâmbetul” lui Dumnezeu care s-a făcut vizibil, deoarece el nu s-a descurajat de tot de oameni.

El a venit pentru a ne învăța calea binelui, a sobrietății și a dreptății; dar și refuzul atracțiilor rele și iluzorii ale lumii, așteptând revenirea în mărire a Domnului (v. 13). El, în mod liber, s-a dat pe sine pentru noi (v.14), mai întâi vorbindu-ne despre Dumnezeu Tatăl și numindu-ne prieteni, iar la urmă, murind pe cruce din iubire: astfel ne-a eliberat din orice sclăvie spre a (re)conduce odată pentru totdeauna omenirea la Tatăl. Totuși, numai credința ajută să fie observată puterea lui Dumnezeu în viața unui biet om, în viața unui sărac. Din momentul în care Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, el vrea să fie recunoscut și primit ca un om: deci aici e posibilă căutarea (și găsirea) lui Dumnezeu, deoarece el a rămas unul dintre noi.

Evanghelia (Lc 2,1-14)

Pe fundalul anunțurilor profetice (cf. Mi 5,1-4; 1Sam 16,1-3), Luca, în Evanghelia sa ne povestește despre nașterea lui Isus, din punct de vedere istoric. Modul de a povesti este simplu, dar în același timp sugestiv, cu multe motive de reflecție și construit pe modelul anunțului misionar care cuprinde trei momente:

- întâi de toate, povestirea evenimentului: ordinul Cezarului, în vremea lui Quirinius, guvernatorul Siriei, și nașterea lui Isus la Betleem în sărăcie, într-o țară sub stăpânirea unei puteri străine (v. 1-7);

- apoi vestea îngerilor adusă păstorilor, primii martori ai evenimentului întrupării (v.8-14);

- în fine, primirea veștii: păstorii care se duc la peșteră, îl întâlnesc pe Isus după care povestesc experiența lor și altora (v. 15-20).

Punctul central al povestirii, totuși, sunt cuvintele îngerilor adresate păstorilor, cuvinte care se referă la sensul bucuriei provocate de eveniment, precum și credința în Isus Mântuitorul tuturor care e ascuns în pruncul sărac, “învelit în scutece, și culcat într-o iesle” (v. 12). Două motive, deci, care se clarifică una cu alta în text: sărăcia vizibilă în umanitatea lui Isus; și slava ascunsă a lui Dumnezeu în prezența sa între oameni. Doar câțiva păstori, reprezentanți ai persoanelor sărace și umile, sunt aceia care îl recunosc pe Mesia cel așteptat de veacuri. Acesta este semnul divin extraordinar (= care iese din schemele logicii umane) ale începutului unei noi epoci ale istoriei lui Dumnezeu cu oamenii.

Reflecții

Pentru a contepla misterul Crăciunului avem nevoie în special de simplitate pentru a ne minuna de mesajul său: capacitate de a se mira și “privire de copil” sunt mijloacele necesare pentru a gusta vestea plină de bucurie a acestei nopți sfinte. Iar bucuria are un motiv clar: nașterea unui copilaș; un copilaș care este Mântuitorul lumii întregi, care aduce motive de speranță tuturor, motive care se concretizează în pace, dreptate și mântuire.

Dar care sunt semnele care îl califică pe acest copilaș? Fragilitatea, sărăcia, neputința și umilința – lucruri pe care lumea le-a refuzat mereu și care, tocmai acestea, au fost făcute proprii de către Fiul lui Dumnezeu.

Prin venirea lui Isus au fost date peste cap falsele certitudini ale oamenilor deoarece Dumnezeu a ales nu pe cei puternici, inteligenți ai lumii acesteia, ci pe cei slabi, pe cei mici, pe cei ne-inteligenți, pe cei care sunt ultimii: a ales “un prunc așezat într-o iesle” (Lc 2,7; cfr 1Cor 1,27; Mt 11,26) sărac, marginalizat și respins. Și tocmai din această sărăcie izvorăște lumina, splendoarea “lumii Duhului”, în timp ce noi ne complicăm în dramele de conștiință întrucât tentați să urmă(ri)m principiile de forță, de putere sau de violență. Pruncul din Betleem ne spune că minunea păcii Crăciunului este posibilă doar acelora care primesc darurile sale.

În această lumină, evenimentul acestei nopți nu e doar o dată de comemorare, ci un eveniment capabil să “contagieze” și să transforme chiar și momentul prezent, “azi-ul”. 4 sunt nopțile istorice ale omenirii, după o veche tradiție rabinică: noaptea creației (Gen 1,3), aceea a lui Abraham (Gen 15,1-6), aceea a Exodului (Es 12,1-13) și aceea a Betleemului (cf. Mi 5), adică această noapte care este cea mai importantă fiindcă Fiul lui Dumnezeu a adus pacea sa, diferită de pacea oamenilor; pacea lui Emanuel este baza civilizației iubirii (Paul al VI-lea).

Dar suntem în stare să trăim misterul Crăciunului?

Ritul latin