Start > Ritul latin > Veniți într-un loc retras și odihniți-vă

Veniți într-un loc retras și odihniți-vă

22 December 2006
1,313 afișări

Autor: pr. Raniero Cantalamessa
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XVI-a de peste an (Anul B)

În pasajul evanghelic, Isus îi invită pe discipolii Săi să se îndepărteze de mulțime și de munca lor și să meargă cu El “într-un loc retras”. I-a învățat să facă ceea ce a făcut El însuși: să echilibreze acțiunea și contemplarea, să treacă de la contactul cu oamenii la dialogul intim și regenerator cu noi înșine și cu Dumnezeu. Tema este de mare importanță și actualitate. Ritmul vieții a dobândit o viteză care depășește capacitatea noastră de adaptare.

Scena din “Timpurile moderne” cu Charlie Chaplin absorbit de linia de asamblare este imaginea exactă a acestei situații. În acest fel ne pierdem capacitatea de separație critică ce ne permite să exercităm dominație asupra fluxului, adesea haotic și dezordonat, al circumstanțelor și experiențelor zilnice. Isus, în Evanghelie, nu dă niciodată impresia că ar fi agitat din cauza grabei. Câteodată chiar pare că pierde timpul: cu toții îl caută și El nu se lasă găsit, absorbit fiind în rugăciune. Uneori, ca în pasajul evanghelic de astăzi, El își invită și discipolii să piardă timpul împreună cu El: “Veniți voi singuri, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin”. El le recomandă adesea oamenilor să nu se frământe. Trupurile noastre beneficiază atât de mult de pe urma acestor “pauze”!

Între aceste “pauze” se numără și vacanța de vară în timpul căreia ne aflăm. Pentru majoritatea oamenilor, ele sunt doar ocazia de a se odihni puțin, de a sta de vorbă relaxați cu soțul sau soția, de a se juca cu copiii, de a citi o carte bună sau de a contempla natura în liniște; pe scurt, de a se relaxa. A face din vacanțe un timp mai frenetic decât în restul anului ar însemna a-i distruge. La porunca: “Păzește ziua odihnei, ca să o ții cu sfințenie”, ei ar adăuga: “Păzește vacanța, ca să o ții cu sfințenie”. “Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu” ne spune Domnul în psalmi. Un lucru simplu de făcut ar putea fi să intrăm într-o capelă sau bisericuță de munte într-un timp în care este goală, și să petrecem câtva timp acolo retrași, singuri cu noi înșine, înaintea lui Dumnezeu.

Această nevoie de momente de singurătate și ascultare se prezintă într-un mod special pentru aceia care proclamă Evanghelia și pentru animatorii comunității creștine, care trebuie să fie în contact permanent cu izvorul Cuvântului pe care ei trebuie să îl transmită fraților lor. Laicii trebuie să se bucure, nu să se simtă neglijați, ori de câte ori preotul lor pleacă pentru câtva timp pentru reîncărcare intelectuală și spirituală. Trebuie să spunem că vacanțele lui Isus cu apostolii Săi erau de scurtă durată, deoarece oamenii, văzându-l că pleacă, mergeau înaintea lui pe jos la locul unde urma să coboare din barcă. Însă Isus nu s-a enervat pe oamenii care nu îi dădeau pace, ci “i s-a făcut milă de ei”, văzându-i singuri, “ca oile care nu au păstor”, și a început “să-i învețe multe”. Aceasta ne arată că trebuie să fim gata să ne întrerupem chiar și odihna meritată în fața unei nevoi grave a aproapelui nostru.

Nu putem, de exemplu, să lăsăm în voia sorții, sau într-un spital, o persoană în vârstă de care avem grijă, pentru a ne bucura netulburați de vacanță. Nu putem uita numeroasele persoane care nu și-au ales singurătatea, și suferă, nu pentru o săptămână sau pentru o lună, ci pentru ani de zile, poate întreaga lor viață. De asemenea este loc și pentru o mică sugestie practică: să privim în jur pentru a vedea dacă este cineva pe care îl putem ajuta să se simtă mai puțin singur în viață, cu o vizită, un telefon, o invitație de a ne întâlni într-o zi în locul de vacanță – orice ne sugerează inima și circumstanțele.

Ritul latin