Start > Ritul latin > Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău

Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău

9 December 2006
1,639 afișări

Autor: pr. Raniero Cantalamessa
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXI-a de peste an (Anul B)

Într-o zi, unul dintre cărturari a venit la Isus, întrebându-l care era prima poruncă a legii, și Isus i-a răspuns citând cuvintele legii: “Ascultă Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta”. Însă Isus a adăugat imediat că există o a doua poruncă similară cu aceasta, și anume “Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.

Dacă dorim să înțelegem semnificația întrebării cărturarului și a răspunsului lui Isus, trebuie să avem în minte următorul lucru. În iudaismul din timpul lui Isus existau două tendințe opuse. Pe de o parte exista tendința de a înmulți la nesfârșit poruncile și preceptele legii, creând norme și obligații pentru fiecare detaliu minim al vieții. Pe de altă parte exista dorința de a privi dincolo de această aglomerare sufocantă de norme pentru a găsi acele lucruri care contează cu adevărat pentru Dumnezeu, spiritul tuturor poruncilor.

Întrebarea cărturarului și răspunsul lui Isus se situează în această căutare a esenței legii, în această dorință de a nu se pierde în mii de alte precepte secundare. Tocmai această lecție despre metoda lucrurilor importante trebuie să o învățăm din Evanghelia de astăzi. Există lucruri în viață care sunt importante dar nu urgente (în sensul că nu se întâmplă nimic dacă le lăsăm pentru moment la o parte); și viceversa, există lucruri care sunt urgente dar nu importante. Există pericolul ca noi să sacrificăm sistematic lucrurile importante pentru a le face pe acelea care sunt urgente dar adesea secundare.

Cum să evităm acest pericol? O povestioară ne va ajuta să înțelegem cum. Într-o zi un profesor în vârstă a fost rugat să vorbească în calitate de expert unor mari corporații nord americane, despre managementul timpului personal. El a decis să încerce un experiment. Stând înaintea unui grup gata să ia notițe, a scos de sub masă un borcan mare, gol. A pus în borcan o duzină de pietre de mărimea unei mingi de tenis, până când acesta a fost plin. Când nu a mai putut să bage pietre i-a întrebat pe cei prezenți: “Considerați că vasul este plin?” și cu toții au răspuns: “Da!” El a așteptat un moment și apoi a întrebat: “Sunteți siguri?”

S-a aplecat din nou și a ridicat de sub masă o cutie plină de pietriș, turnând cu grijă pietricelele în vas, scuturându-l puțin pentru ca acestea să intre printre pietre până la fund. A întrebat: “Este vasul plin de această dată?” Audiența sa, devenind mai prudentă, a început să înțeleagă și a spus: “Poate că nu încă” “Foarte bine!” a răspuns bătrânul profesor. Și din nou s-a aplecat și de această dată a ridicat un săculeț cu nisip, turnându-l cu grijă în vas. Nisipul a umplut toate spațiile dintre pietre și pietricele.

Apoi a întrebat din nou: “Acum este plin vasul?” Și toți au răspuns fără ezitare: “Nu!” “Într-adevăr”, le-a spus profesorul și, după cum s-au așteptat, a luat cana cu apă de pe masă și a turnat-o în borcan până la buza lui. După aceasta s-a uitat la audiența sa și a întrebat: “Ce mare adevăr ne arată acest experiment?” Cel mai îndrăzneț din grup, gândindu-se la tema cursului – managementul timpului – a răspuns: “Aceasta ne arată că chiar și atunci când programul nostru este plin, cu puțin efort putem întotdeauna să mai adăugăm o sarcină, un alt lucru de făcut”.

“Nu”, a răspuns profesorul, “Nu este aceasta. Experimentul ne arată altceva. Dacă nu pui prima dată în vas pietrele mari, nu le vei mai putea adăuga ulterior”. A existat un moment de tăcere și fiecare a reflectat asupra acestei afirmații. Profesorul a continuat: “Care sunt pietrele mari, prioritățile, în viața voastră? Sănătatea? Familia? Prietenii? Apărarea unei cauze? A realiza ceva care vă este foarte aproape de inimă?

Important este să puneți în agenda voastră în primul rând aceste pietre mari. Dacă acordați prioritate la o mie de alte lucruri mărunte – pietrișul, nisipul – viața voastră se va umple de lucruri fără sens și nu veți avea niciodată timp să vă dedicați lucrurilor cu adevărat importante. “Așadar, nu uitați niciodată să vă puneți această întrebare: ‘Care sunt lucrurile importante în viața mea?’ Puneți aceste lucruri în capul agendei voastre”. Apoi, cu un gest prietenesc, bătrânul profesor și-a luat rămas bun de la audiența sa și a părăsit încăperea.

La “pietrele mari” menționate de profesor – sănătate, familie, prieteni – trebuie să mai adăugăm două, care sunt cele mai mari dintre toate, cele două mari porunci: iubirea față de Dumnezeu și de aproapele. Cu adevărat, a-l iubi pe Dumnezeu, mai mult decât o poruncă, este un privilegiu, o concesie. Dacă într-o zi ne vom întâlni cu El, nu vom înceta să îi mulțumim pentru că ne-a poruncit să îl iubim și nu ne vom dori să facem altceva decât să cultivăm această iubire.

Ritul latin