Start > Ritul bizantin > Cristos îi iubește în continuare pe păcătoși

Cristos îi iubește în continuare pe păcătoși

8 December 2006
1,953 afișări

Autor: pr. George Dimopoulos
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a X-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXVII-a după Rusalii)

Iubiți frați, Dumnezeu nu iubește nimic mai mult decât pe oameni, și nu urăște nimic mai mult decât ipocrizia. Când Mântuitorul nostru Isus Cristos era pe pământ, era plin de iubire și milostivire față de toți oamenii; doar cu cei ipocriți a fost sever și exigent. I-a acceptat cu bucurie și cu o bunătate de nedescris pe toți păcătoșii care au venit să îi ceară iertare; însă pe ipocriți, care în exterior le păreau celorlalți a fi sfinți și oameni de bunăvoință, Isus i-a certat aspru, chiar lovindu-i cu biciul.

În pasajul de astăzi din Sfânta Evanghelie, femeia bolnavă care a intrat în sinagogă în acea zi de Sabat (sâmbătă, ziua de odihnă la evrei) este un bun exemplu pentru fiecare dintre noi. Urmând exemplul ei bun și pios, și noi trebuie să venim la biserică în fiecare duminică, pentru a ne ruga și a asculta predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Din aceste două motive a venit la sinagogă această femeie – această sărmană creatură care era atât de apăsată de durere încât nici nu se putea îndrepta să umble. A venit să găsească mângâiere – tăria de a-și duce durerile și necazurile – și a găsit mult mai mult decât se aștepta să primească. A fost complet vindecată de boala care a chinuit-o timp de optsprezece ani.

Să ne-o imaginăm ascultând cu pocăință predica Domnului Isus Cristos. Stând în vreun colț întunecat al sinagogii, ea cerea îndurarea lui Dumnezeu, și Dumnezeu a pregătit-o pentru a accepta harul divin. Când, la sfârșitul predicii, ea s-a apropiat de Domnul nostru, El s-a uitat nu doar la trupul ei gârbovit, ci și la sufletul ei aplecat în căință profundă. Isus i-a vorbit: “Femeie, ești dezlegată de neputința ta”. Apoi, pentru ca să îi fie transferată puterea divină, dătătoare de viață, a atins-o cu mâinile Lui sfinte. Și pentru că cuvintele lui Dumnezeu sunt în sine acte divine, femeia a fost vindecată pe loc.

Iată, dragi creștini, cum se manifestă iubirea lui Dumnezeu și cum se revarsă asupra oamenilor. Nici un obstacol nu poate interveni între Dumnezeu și omul care îi cere ajutorul. Nici măcar Sabatul. Pentru că Legea, Poruncile, și chiar Sabatul au fost făcute pentru om, și nu omul pentru ele. Într-adevăr, legile și poruncile lui Dumnezeu sunt concretizarea iubirii Sale divine pentru oameni. Același lucru ar trebui să fie valabil și pentru legile umane, care trebuie să fie pentru binele omului, nu pentru înrobirea lui – altfel devin nedrepte și inumane. Legile sunt făcute pentru oamenii răi, pentru a-i împiedica să mai facă faptele lor întunecate. Oamenii buni, oamenii drepți nu au nevoie de legi.

“Legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege și răzvrătiți, pentru necredincioși și păcătoși, pentru necuvioși și spurcați, pentru ucigașii de tată și ucigașii de mamă, pentru omorâtorii de oameni, pentru desfrânați, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoși, pentru cei care jură strâmb și pentru tot ce stă împotriva sănătoase” (1Timotei 1,9-10). Pentru oamenii buni, adică pentru creștini, există o singură lege, Legea Iubirii. Această Lege este pozitivă prin natura sa; nu doar interzice faptele rele, ci și încurajează faptele pozitive de bunătate.

Nimic nu se poate împotrivi acestei Legi. Totuși există multe lucruri care ne îndepărtează de bine. În primul rând este ipocrizia. Ce este ipocrizia? Este păcatul de a pretinde că ești drept și bun, în timp ce în lăuntrul tău ești decăzut și păcătos. Cu alte cuvinte, ipocrizia înseamnă a le da altora impresia că ești ceva ce nu ești de fapt în realitate. Ipocriții pretind că sunt preocupați de Lege și Porunci, dar doar pentru a zădărnici binele. Ei le apar oamenilor ca păzitori ai Legii Divine, sau ca cei care luptă pentru apărarea legii umane, în timp ce în realitate doresc doar să dezrădăcineze, să ardă și să distrugă tocmai temelia societății. Pe ipocrit nu îl interesează dacă oamenii își pierd viața, dacă nedreptatea apare ca adevărată, dacă oameni nevinovați sunt răstigniți, dacă instituții venerabile sunt dărâmate.

Mai-marele sinagogii, dacă ar fi putut, i-ar fi omorât și pe Isus și pe femeia bolnavă, de dragul Sabatului. El nu a fost impresionat deloc de vindecarea care a avut loc chiar în fața ochilor săi, a femeii despre care cu siguranță știa că a fost bolnavă ani de zile. El nu a simțit pentru Cristos decât ură și ciudă. Dar a știut bine cum să își acopere sentimentele, și să apară înaintea oamenilor preocupat doar de Sabatul lui Dumnezeu, respingându-l însă pe Dumnezeul lui Cristos! Poate că oamenii care îl cunoșteau pe acest mai-mare al sinagogii au fost păcăliți de ceea ce a făcut el – dar nu și Isus. El l-a numit pe față ipocrit și impostor; mincinos și actor, care una simte și alta spune.

Din păcate, dragi creștini, avem și astăzi mulți astfel de ipocriți. Trebuie să avem grijă să îi depistăm. În exterior, ei apar sfinți, în timp ce în interior sunt plini de rău. Totuși, cu multă abilitate își maschează în fața oamenilor adevăratele sentimente; se acoperă cu o manta a pietății, și în același timp sunt gata pentru orice rău. Dacă le oferi un sfat, nu vor ține cont de el. Dacă faci pentru ei o faptă bună, nu vor simți nici o obligație. Ei strigă tare în numele Legii, al Poruncilor, al Sfintelor Canoane, al ordinii și al adevărului; și totuși ei nu cred în propriile lor cuvinte. Nimeni nu neagă valoarea Legii, a Poruncilor și a Canoanelor. Însă, pe de altă parte, oare nu acestea există pentru om, și nu omul pentru ele? La ce bun să vorbești despre porunca “Să nu ucizi”, dacă îi ucizi pe ceilalți cu nepăsare? La ce bun să strigi despre Canoane, dacă astfel distrugem Biserica? Cu privire la Lege, la ordine și la adevăr, este general acceptat faptul că oamenii care strigă mai tare pentru acestea nici nu le cunosc nici nu le respectă ei înșiși. Ei doar vorbesc; ei predică, dar nu fac.

Dragi creștini, Isus Cristos i-a iubit și îi iubește în continuare pe toți păcătoșii, pe cei obosiți, pe cei bolnavi, pe cei umili. El îi iubește și pe ipocriți, dar urăște ipocrizia lor! Și ipocriții îl urăsc pe Cristos, deoarece iubirea și ipocrizia nu pot exista împreună. Se exclud reciproc. Să ne iubim unii pe alții, și prin aceasta vom dovedi că îl iubim pe Dumnezeu, și că cinstim Ziua Domnului. Dacă doar dăm impresia că îl căutăm pe Dumnezeu, în timp ce în realitate îl urâm atât pe El cât și pe aproapele nostru, să fim siguri că suntem ipocriți. Nu avem respect pentru Dumnezeu, nici pentru poruncile Lui, în ciuda cuvintelor noastre semețe despre contrariul. Suntem mincinoși. Poruncile lui Dumnezeu și canoanele Bisericii sunt iubire; să iubim, pentru ca să avem viața și mântuirea.

Ritul bizantin