Start > Ritul latin > Cel mai mare trebuie să slujească

Cel mai mare trebuie să slujească

2 December 2006
4,387 afișări

Autor: pr. Raniero Cantalamessa
Traducere: Oana Capan
Copyright: Presa Bună
Duminica a XXIX-a de peste an (Anul B)

După Evanghelia despre bogății, Evanghelia acestei duminici ne prezintă cuvintele lui Cristos despre un alt mare idol al lumii: puterea. Puterea, ca și banii, nu este intrinsec rea. Dumnezeu se descrie pe sine ca “Cel Atotputernic”, și Scriptura spune că “puterea îi aparține lui Dumnezeu” (Psalm 61,11). Cu toate acestea, având în vedere că omul a abuzat de puterea care i s-a dat, transformând-o în controlul celor mai puternici și oprimarea celor mai slabi, ce a făcut Dumnezeu?

Pentru a ne da un exemplu, Dumnezeu despuiat pe sine de atotputernicia Sa; de la a fi “atotputernic”, s-a făcut pe sine “neputincios”. El “s-a despuiat pe sine, luând firea sclavului” (Filipeni 2,7). A transformat puterea în slujire. Prima lectură a zilei conține o descriere profetică a acestui Mântuitor “neputincios”. “Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, și ca o rădăcină în pământ uscat… Disprețuit era și cel din urmă dintre oameni; om al durerilor și cunoscător al suferinței”.

Astfel este revelată o nouă putere, aceea a crucii: “Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți” (1Corinteni 1,27). În Magnificat, Maria vorbește în avans despre această revoluție tăcută adusă de venirea lui Cristos: “i-a răsturnat pe cei puternici de pe tronuri” (Luca 1,52). Cine sunt acuzați în această denunțare a puterii? Doar dictatorii și tiranii? Ce bine ar fi să fie așa! S-ar referi, în acest caz, la excepții. Această denunțare ne afectează însă pe noi toți. Puterea are ramificații infinite, ajunge peste tot, ca anumite nisipuri din Sahara atunci când bate vântul siroco. Ajunge chiar și în Biserică.

Problema puterii, așadar, nu se pune doar în domeniul politic. Dacă rămânem la acest domeniu, nu facem decât să ne alăturăm grupului celor care sunt întotdeauna gata să lovească pieptul altora pentru propriile lor greșeli. Este ușor să denunțăm greșelile colective, sau pe cele ale trecutului; este mult mai dificil însă când vine vorba de greșelile personale și prezente. Maria a spus că Dumnezeu “i-a risipit pe cei mândri cu planurile inimii lor; i-a răsturnat pe cei puternici de pe tronuri” (Luca 1,51-52). Ea indică implicit un loc exact în care trebuie să fie combătută “dorința de putere”: propriile noastre inimi.

Mințile noastre – gândurile inimii – pot deveni un fel de tron pe care stăm pentru a dicta legi și a tuna împotriva celor care nu ni se supun. Suntem, cel puțin în dorințele noastre dacă nu în fapte, “cei puternici de pe tronuri”. Din păcate, chiar în familie este posibil ca dorința noastră înnăscută de putere și abuzul să se manifeste, provocând suferință constantă celor care sunt victime ale acestora, adesea – dar nu întotdeauna – femeia. Ce opune Evanghelia la această putere? Slujirea: o putere pentru ceilalți, nu asupra celorlalți! Puterea conferă autoritate, dar slujirea conferă ceva mai mult, autoritatea care înseamnă respect, stimă, un ascendent real asupra celorlalți. De asemenea Evanghelia se opune puterii cu nonviolența, adică un alt fel de putere, una morală, nu fizică. Isus a spus că ar fi putut să îl roage pe Tatăl să îi dea douăsprezece legiuni de îngeri pentru a-i învinge pe dușmanii care urmau să îl răstignească (Matei 26,53), însă a preferat să se roage pentru ei. Și în acest fel a obținut victoria.

Slujirea nu se exprimă însă întotdeauna prin tăcere și supunere față de putere. Uneori ne poate îndemna să ne ridicăm vocea împotriva puterii și a abuzurilor ei. Acest lucru l-a făcut Isus. În viața sa a trăit experiența abuzului din partea puterilor politice și religioase ale timpului. De aceea El este aproape de toți aceia care – în orice mediu (familie, comunitate, societate civilă) – cunosc experiența unei puteri rele și tiranice. Cu ajutorul Lui putem să nu ne lăsăm “învinși de rău”, așa cum nici El nu s-a lăsat învins – și mai mult, să “învingem răul prin bine” (Romani 12,21).

Ritul latin