Predici

Un misionar american din Africa a văzut nevoia de a avea Biblia tradusă în limba locală. A scris acasă cerând sprijin financiar. O doamnă în vârstă din parohie, care s-a gândit că tânărul misionar nu ştie ce spune, i-a scris pentru a-i da câteva sfaturi în această privinţă. “Nu cred că africanii au nevoie de o traducere”, a susţinut ea; “dacă Biblia regelui James a fost bună pentru Sf. Paul, ar trebui să fie bună şi pentru africani”. Buna noastră doamnă nu înţelegea că pentru a predica vestea cea bună într-un mod semnificativ, există nevoia constantă de a traduce nu doar Biblia ci şi însuşi mesajul lui Cristos pentru ca oamenii să îl poată înţelege. De aceea regele James a tradus Biblia din originalul ebraic şi grec în limba engleză pentru creştinii vorbitori de limbă engleză. În Evanghelia de astăzi vedem cum Luca traduce învăţătura lui Isus despre zilele de pe urmă pentru a o face mai semnificativă şi relevantă pentru cititorii lui.

Evanghelia de astăzi este de la Luca, în timp ce majoritatea lecturilor evanghelice începând din luna noiembrie a anului trecut au fost din Evanghelia lui Marcu. Prima duminică a Adventului marchează începutul unui nou an liturgic. Astăzi trecem de la anul lui Marcu (B) la anul lui Luca (C). De fapt, pasajul evanghelic de astăzi este versiunea de la Luca a pasajului pe care l-am citit cu două săptămâni în urmă de la Marcu. Luca şi-a scris Evanghelia la mulţi ani după Marcu. El cunoştea Evanghelia lui Marcu şi a inclus mult din aceasta în propria lui Evanghelie, făcând schimbările necesare pentru ca aceasta să fie mai potrivită şi relevantă pentru cititorii săi. Un exemplu minor este relatarea vindecării paraliticului, în care Marcu ne spune că cei care îl aduceau pe bolnav au făcut o deschizătură în acoperiş (Marcu 2,4), dar Luca ne spune că ei l-au lăsat printre olane (Luca 5,19). Marcu avea în minte o casă palestiniană, cu acoperişul din stuf, crengi şi pământ. Luca, pe de altă parte, avea în minte audienţa romană, şi romanii îşi făceau acoperişurile cu olane. Iar astăzi citind versiunea lui Luca privind învăţătura lui Isus despre zilele de pe urmă, trebuie să fim atenţi la felul în care Luca repovesteşte totul, pentru a descoperi ceea ce doreşte Luca să sublinieze în particular din această importantă învăţătură.

Comparând pasajul de la Marcu 13,24-32, pe care l-am citit cu două duminici în urmă, cu Luca 21,25su pe care îl citim astăzi, vedem că Luca a omis evenimentele spectaculoase din cer pe care Marcu le-a asociat cu zilele de pe urmă: “soarele se va întuneca, iar luna nu-şi va mai da lumina; stelele vor cădea de pe cer” (Marcu 13,24-25). Luca rescrie acestea în mod mai reţinut: “vor fi semne în soare, în lună şi în stele” (Luca 21,25). Din nou, Luca nu menţionează ideea de la Marcu potrivit căreia Fiul Omului “va trimite îngerii şi va aduna pe toţi aleşii săi din cele patru vânturi, de la capătul pământului până la capătul cerului” (Marcu 13,27). De ce lasă Luca pe dinafară aceste preziceri de la Marcu? În primul rând, Luca acum ştie mai multe. Marcu şi-a scris Evanghelia cândva înainte de căderea Ierusalimului în anul 70dC. În zilele lui, creştinii evrei presupuneau că distrugerea Templului şi căderea Ierusalimului vor coincide cu sfârşitul lumii. Însă căderea Ierusalimului a avut loc şi lumea nu s-a sfârşit. Aşadar Luca, scriind în jurul anului 80dC, a avut avantajul de a cunoaşte unele lucruri pe care Marcu nu le ştia.

Căderea Ierusalimului şi distrugerea Templului au produs o puternică criză a credinţei pentru creştinii din acele timpuri. Deoarece aşteptatul sfârşit al lumii nu s-a produs odată cu acestea, mulţi dintre ei au renunţat total la credinţa lor în a doua venire a lui Cristos. S-au orientat rapid spre plăceri pământeşti, cum ar fi a mânca şi a bea, şi au căzut în laxitate morală. Pentru a răspunde nevoilor lor, Luca a adăugat a doua parte a Evangheliei de astăzi, îndemnându-i să vegheze pentru ca să nu fie îngreunaţi de “necumpătare, beţie şi grijile vieţii” (21,34).

Adventul este un timp de pregătire pentru venirea Domnului. În general înţelegem prin aceasta venirea lui în zilele de pe urmă şi venirea lui la Crăciun, care ne aminteşte naşterea sa istorică în urmă cu 2000 de ani. Luca ne aminteşte de o altă venire de care tindem să uităm, adică de venirea lui zilnică în evenimentele obişnuite şi în oamenii obişnuiţi din vieţile noastre. Luca subliniază faptul că trebuie să fim vigilenţi pentru a-l recunoaşte şi primi pe Domnul care vine la noi fără avertisment în fiecare zi prin oamenii, locurile şi evenimentele la care ne aşteptăm mai puţin. Dacă ne pregătim pentru venirea Domnului privind sus spre cer, astăzi Luca ne invită să privim în jur, să privim la povestea vieţilor noastre de zi cu zi şi să îl recunoaştem pe Domnul care vine la noi în moduri neaşteptate.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin